În articolul intitulat „De râsu-ălâmsu sau - Prostia omenească fără de pereche din Primăria Todireni” postat pe site-ul Jurnalului în 22 ianuarie 2025 am prezentat situaţia tragi-comică în care se află botoşăneanul Petru – Radu Ursăchianu care are mari probleme în a-şi dovedi identitatea cu documente oficiale, după ce şi-a pierdut certificatul de naştere în original.
Pentru a încerca să descâlcesc cine a încurcat situaţia identitară a acestuia am solicitat relaţii oficiale de la Primăria Todireni, localitate în care Ursăchianu este născut şi înregistrat la starea civilă.
Cu adresa nr. 424/30 ianuarie 2025. sub semnătura primarului Petru Toma şi a secretarului general Simona Hemen am primit i89nformaţiile solicitate, numai că aceste informaţii a încurcat şi mai rău situaţia lui Ursăchianu.
Oficialii primăriei susţin că pe duplicatul certificatului de naştere eliberat în 2018 s-a înscris numele de m”Ursecheanu”, după cum era specificat în Registrul special la nr. 56/1972. la rubrica ”nume familie” şi nu numele de „Ursăchianu” cum cere acesta.
Dacă este aşa, cum spun oficialii, atunci cum se explică faptul că numele de „Ursăchianu” şi nu „Ursecheanu” a figurat pe vechiul certificat de naştere pierdut şi cum de ceilalţi 7 fraţi ai săi sunt înregistraţi, tot la Primăria Todireni, pe numele de Ursăchianu şi numai la el apare „Ursechianu”?
Apoi, în anul 1986, când i s-a eliberat BI, la bază a stat certificatul de naştere original, cel cu nr. 56/1972, iar numele de familie menţionat era Ursăchianu, aşa cum îl au şi ceilalţi 7 fraţi ai săi.
Ca totul să fie cât mai încurcat, sesizaţi, cei de la Serviciul Comunitar Public pentru Evidenţa Per4soanelor din cadrul Consiliului Judeţean Botoşani au emis un ordin de rectificare prin care i s-a modificat şi numele de pe primul certificat de naştere din Ursăchianu în „Ursechianu.
Acum s-a ajuns în situaţia când nici oficialii Primăriei Todireni, nici Ursăchianu nu ştiu care este numele corect, aşa că Ursăchianu s-a adresat instanţei de judecată să i se stabilească care este numele său de familie oficial.
Chiar şi avocatul lui Ursăchianu, fost judecător, o-a spus acestuia că aşa o situaţie n-a întâlnit şi nici n-a auzit în cariera sa de magistrat.