Cugetări şi maxime latine

Horaţiu
(65 – 8 î.Hr.)
Am ridicat un monument mai durabil decât bronzul.
(Ode)

Opera mea este un monument mai înalt decât piramidele faraonilor şi mai trainic decât piramidele faraonilor şi mai trainic decât unul de bronz. Nimic nu-l poate clinti, nici ploaia care macină, nici vântul nestăvilit. Şi nici şirul nesfârşit de ani care vor veni sau secole care se vor scurge. O parte din mine (creaţia mea poetică) nu va muri.
(Carmina)

Forţa neînsoţită de inteligenţă se prăbuşeşte sub propria ei greutate.
(Satire)

Lupul atacă cu colţii, taurul, cu coarnele.
(Satire)

Mânia este o scurtă nebunie.
(Epistole)

Dacă vei alunga natura cu furca, ea tot va reveni.
(Epistole)

Alergăm după fericire până departe, fie pe mare, fie pe uscat; dar fericire e aici, aproape.
(Epistole)

Titus Livius
(64 sau 59 – 10 în.Hr.)
Tu ştii să învingi, Hanibal, dar nu ştii să profiţi de victoria ta.

Tibul
(59 – 19 î. Hr.)
Necazurile mele, am vrut să le înec în vin: durerea mea a prefăcut băutura în lacrimi.

Properţiu
(49 – 15 î. Hr.)
Frumuseţea nu e veşnică, şansa e efemeră: moartea pune capăt fiecăruia, mai târziu sau mai devreme.