Luând act de intenţia primarului, oamenii s-au speriat că dacă vin ţiganii în zonă bunurile lor vor fi în pericol de dispariţie iar coteţele de păsări părăduite la vreme de noapte.
Apoi, ţiganii fiind o comunitate gălăgioasă şi cu obişnuinţa de a ieşi cu toţii în stradă, locuitorii şi-au mai pus problema securităţii copiilor lor. Toate aceste argumente ale botoşănenilor de pe această stradă nu sunt deloc de ignorat. Numai că salvarea lor avea să vină din cu totul altă parte.
Recent, funcţionarii din primărie au constatat că terenul pe care urma primarul Portariuc să ridice case sociale pentru ţigani nu se află în inventarul primăriei, nici în cel public şi nici în cel privat, ceea ce face imposibilă intabularea lui, intabulare fără de care Ministerul Dezvoltării nu acordă nicio finanţare.
Aşadar, toată parada făcută de primarul Portariuc cum că el rezolvă problema ţiganilor din Parcul Tineretului s-a dovedit a fi una lipsită de conţinut. Mai mult, din nou primarul a demonstrat că nu analizează şi nu se documentează asupra a ceea ce intenţionează să realizeze în scop public, superficialitatea fiindu-i una dintre trăsăturile negative de lucru.
Să ne amintim de faptul că primarul Ovidiu Portariuc şi-a început campania electorală în vara anului 2012 cu o mare paradă publică când, însoţit de baronul PSD de Constanţa. Radu Mazăre, a turnat primul cancioc de mortar pentru construcţie a unor locuinţe sociale pe terenul Armatei. Vreme de patru ani ne-a minţit că terenurile respective le-a obţinut în folosul primăriei ca să aflăm că totul a fost doar o mizerabilă manipulare publică.
Iată că acelaşi Portariuc îşi încheie mandatul în acelaşi stil. Printr-o nouă manipulare publică pe fond de construcţie de locuinţe sociale pe un teren care s-a dovedit a nu fi al primăriei. Cred că acum şi Portariuc a aflat că minciuna are picioare scurte şi că mai devreme sau mai târziu adevărul iese la iveală, mai ales când minciuna este folosită de cineva care are mintea insuficient de coaptă ca să mintă inteligent.