Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Anunţuri
Editorial
Horoscop
Umor
Reportaje
Anchete
Poşta redacţiei
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8286 lei
1 USD = 4.4674 lei


Număr accesări
Astăzi:
11729
De la 07 Ianuarie 2003
81707059

Cum are grijă P.S.D de fiecare român, sau cum poţi afla că... tu nu eşti român

  • 22 October 2019, 20:11
Deoarece s-au mai aflat unele amănunte despre recentele evenimente desfăşurate în comuna Suliţa, vă prezentăm cum are grijă P.S.D de fiecare român, sau cum poţi afla că... tu nu eşti român!!!
În anul şcolar trecut (ianuarie 2019) a avut loc o etapă de restrângere a unui post de limba şi literatura română, etapă la care au participat Irina Balan nepoata prin alianţă a primarului comunei, şi Gavril Cătălina, profesoară apolitică, cu mult mai multă experienţă şi valoare. Este un eveniment neplăcut, prin care nimeni nu vrea să treacă, aşa că doamna Balan Irina – Sabina a recurs la... FORŢA POLITICII şi a unchiului COSTINEL:.
Soţul Irinei Balan, subinginerul Dan Balan, este nepot de la văr al primarului comunei Suliţa, Costinel Ciubotaru, reprezentant PNL, care a intervenit personal la PSD pentru sprijinirea nepoatei sale. Pentru acest lucru a promis inclusiv trecerea dumnealui la PSD îndată ce va fi posibil. Nu se cunosc meritele dumnealui ca membru PNL, dar ca edil al comunei Suliţa, părerea localnicilor şi a unui reprezentant al presei, care apreciază PNL, aţi aflat-o din comentariile la articolele pe care le-aţi scris despre dumnealui.
1. Pentru a se hotărî cine intră în restrângere, cele două profesoare au depus câte un dosar în care trebuiau să-şi dovedească activitatea din ultimii doi ani încheiaţi. Chiar dacă era clar că dosarul profesoarei Gavril va fi mai stufos, Irina Balan nu s-a arătat afectată, nu a vociferat în şedinţa în care s-a hotărât restrângerea unui post, deşi ar fi fost justificată reacţia ea fiind lider de sindicat. Semn că... partidul sau nenea Costinel deja o liniştiseră, lămurind-o că nu valoarea contează în România, în special în educaţie, ci CULOAREA: La momentul acela, familia Balan nu era membră oficial al PSD, deoarece cu câţiva ani în urmă fuseseră daţi afară din această formaţiune politică, împreună cu tatăl Irinei, pe motiv de trădare: făceau campanie unchiului Costinel, aflat în alt partid.
2. Acela a fost momentul în care a început a se trage numeroase sfori (politice), astfel încât să treacă de restrângere cine trebuie, nu cine merită. Se mai spune că în cazuri de restrângere ar trebui să intre „navetistul” şi să rămână localnicul. Irina Balan este născută în Suliţa, dar locuieşte acolo într-un apartament proprietate a părinţilor, familia ei deţinând o singură locuinţă, un apartament în Botoşani. Şi singura soluţie să intre cine trebuie în restrângere era trecerea în PSD. Acest paşaport te ajută să ajungi oriunde!
3. Concursul s-a desfăşurat cu destule probleme de organizare, dar, la aflarea punctajului favorabil, culmea!!!, lui Gavril, doamna Balan a intrat concediu medical, şocată fiind, depunând pe loc contestaţie. Gavril, nefiind prezentă în acea zi, a trimis şi ea contestaţie, fiindcă i se scăzuseră nejustificat nişte puncte. A trimis acea contestaţie şi prin mail vineri, 1 februarie, dar nu a fost înregistrată decât marţi, 5 februarie, după reevaluare, semn că secretara şcolii, fina primarului, a dorit să avantajeze clar pe Irina Balan.
Aceasta nici nu avea de unde să ştie când a fost înregistrată contestaţia, dar luni deja era Dan Balan la inspectorat, făcând plângere că dosarul contracandidatei soţiei sale a fost reevaluat ilegal. De unde s-au ştiut toate acestea? Nu sunt semne că în cazuri de restrângere reuşeşte cine trebuie?
Alt motiv pentru plângerile făcute la ISJ de Dan Balan a fost faptul că dosarul profesoarei Gavril avea corecturi. Dar punctajul s-a dovedit ulterior corect, ea depunând după câteva luni dosar de pretransfer, dosarul fiindu-i verificat de către nişte inspectori, rămânând identic cu cel de la restrângere. Punctajul a fost corect. „Porci” poate face oricine sub stres!
4. Există dovezi că dosarul Irinei Balan a conţinut decizii falsificate, adeverinţe false, documente care erau în afara perioadei evaluate, diplome nesemnate şi neştampilate, o adeverinţă eliberată de Primăria Suliţa (!!!!) prin care se certifica participarea la un proiect confinanţat (dar nu aflat sub egida MEN), toate aceste hârtii fiind punctate de către comisia din şcoală la restrângere, comisie condusă de directorul şcolii de atunci, Puşcaşu Elena, membră PSD, acuzată că ar fi fost prietenă cu Gavril. Toate aceste afirmaţii pot fi oricând demonstrate, există copii ale documentelor depuse de doamna Balan, inclusiv a opisului unde a scris cu mâna ei pagina unde găsim toate aceste documente folosite incorect....
5. Sprijinul secretarei şcolii, Colac Georgeta, a fost vădit pentru Irina Balan, în detrimentul celeilalte: a refuzat înregistrarea la timp a cererii de contestaţie, a ajutat la eliberarea adeverinţelor false (unde se află şi semnătura ei), a anunţat-o pe doamna Balan de toate mişcările din şcoală, inclusiv de punctajul adunat de Gavril cu o zi înainte de depunere, afirmând ulterior că a facilitat accesul Irinei Balan la dosarul lui Gavril după depunere, neluându-se nicio măsură în acest sens nici după ce a recunoscut public acest lucru. Cu câtă bucurie a strigat în cancelarie că „era sigură că Balan va triumfa” şi că cealaltă trebuie să plece, în momentul în care Gavril, în urma presiunilor, a cerut renunţarea la restrângere, chiar dacă ea ar fi rămas, având punctaj mai mare!!! Ce vreţi, naşul Costinel, i-a zis din start pe cine să sprijine!
6. În urma plângerilor depuse de Dan Balan la ISJ, s-a deplasat la Şcoala Suliţa o echipă de trei inspectori şcolari care nu a cerut explicaţii decât în ce priveşte corecturile din dosarul profesoarei Gavril şi de ce i s-a reevaluat dosarul contestaţia fiindu-i înregistrată o zi după această reevaluare. Nimic despre diplomele neştampilate, nimic despre falsurile din celălalt dosar.
7. În urma tuturor presiunilor din partea conducerii şcolii şi a ISJ Botoşani, Cătălina Gavril, deşi cu punctaj mai mare şi cu dreptatea în mână, se vede nevoită să completeze o cerere prin care cere renunţarea la restrângere şi chiar cere ore de completare la alte obiecte, nefiind destule ore de română. Cealaltă, cu tupeu, cere toate clasele bune la română, ca şi cum le-ar fi meritat.
8. Ca să vă faceţi idee de ce cele trei inspectoare nu au avut nicio reacţie împotriva nepoatei primarului Costinel Ciubotaru, aflaţi că, în august, Irina Balan participă la un concurs pentru directori, unde membri în comisia de concurs erau şi doi din inspectorii care au verificat dosarele de restrângere. Irina Balan câştigă concursul, în detrimentul fostei directoare, Puşcaşu Elena, toţi mirându-se cum se poate ca ISJ să pună alt cadru didactic în detrimentul unuia de-al lor, de-al PSDului. Surpriza avea să se termine odată cu Ziua Educaţiei, când, la sediul PSD, apare triumfătoare să sărbătorească şi Irina Balan, semn că şi ea, şi soţul ei, au intrat oficial în rândul membrilor PSD, mişcare care nu s-a ştiut la nivel de organizaţie locală. Apare în fotografiile publicate de Doina Federovici pe Facebook. Acum s-a clarificat de ce nu trebuia să intre Balan în restrângere, ci Gavril: fiindcă PSD are grijă de fiecare român!!! Probabil Cătălina Gavril nu e româncă. Surse sigure spun că primarul comunei a intervenit pentru nepoata sa la PSD, a promis să susţină acest partid nefăcând anticampanie. Şi rezultatele la europarlamentare o dovedesc!
9. După numirea ca director al şcolii, Irina Balan a avut grijă să nu mai fie Gavril consilier educativ, să nu mai deţină nicio funcţie în şcoală, funcţie care să-i aducă vreun punct în plus la dosarul personal. A fost numită doar responsabilul comisiei „Limbă şi comunicare”, fiind titularul şcolii şi având gradul didactic I şi vechimea cea mai mare. Odată cu numirea în funcţia de director, doamna Balan a eliberat şi 0,2 normă de profesor documentarist, această normă fiind atribuită, nu se ştie pe ce criterii Liviei Colac, prietena directoarei şi a primarului, profesor pentru învăţământul primar, deşi Gavril era singura din şcoală care are cursuri postuniversitare de formare profesională „Profesor documentarist”.
Date fiind aceste fapte, tare am fi curioşi în ce fel cred PSD-iştii că au grijă de fiecare român? Profesoara Gavril, cu atâta experienţă şi total în afara politicii nu e româncă? Mai contează munca şi valoarea undeva în România? Chiar nu mai putem avea încredere în lege şi corectitudine?
(Corespondenţă din Suliţa)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Lista ministerelor și a miniștrilor
așa cum este ea discutată în acest moment, potrivit surselor HotNews.ro
COMUNICAT DE PRESĂ - DFP Botoşani
Să ne ferească Dumnezeu de un aşa prefect!
Ioan Rotundu
Comunista Baraboi reîncarnată într-o babă socialistă
Ioan Rotundu
Horoscopul săptămânii 21 -27.10.2019
Catrenul săptămânii
Bancul săptămânii: Întrebare şi pentru studentul la Academia de Poliţţie
Sălbăticia de dincolo de civilizaţie
Ioan Rotundu
Aranjamentele vechi şi noi ale lui Viorel Şerbănoiu, şeful IJP, dau pe dinafară
Ioan Rotundu
Rămaşi orfani, poliţiştii din gaşca lui Aioanei se retrag la pensie
Ioan Rotundu
Final la parada corupţiei din poliţie şi justiţie în cazul Primăriei Cristeşti (IV)
Primarul mort făcut vinovat, viul spălat de toate păcatele
Programul de guvernare al PNL.
Cele 12 măsuri urgente pe care vrea să le ia Guvernul Orban și obiectivele specifice
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă