Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Editorial
Horoscop
Umor
Reportaje
Mediu
Anchete
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
13536
De la 07 Ianuarie 2003
122899185

Cum l-a racolat Raluca Stâncescu pe Bogdan Buliga, şeful DGA (III)

  • 16 February 2018, 23:00
Din discuţia ofiţerului Dumitru Aioanei cu inculpata Raluca Stâncescu rezultă clar că nu existau indicii de evaziune fiscală comisă de Ioan Jijie dar că se punea la cale o strategie de a se strânge un minim de probatoriu pentru ca acesta să poată fi hărţuit pe motiv de evaziune fiscală, cu speranţa Ralucăi şi a lui Cătălin Stavără că în final Jijie va ceda asupra drepturilor de proprietate.
La ultima discuţie dintre Raluca Stâncescu şi ofiţerul Dumitru Aioanei a luat parte şi un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. Este vorba de Valeriu Chihaia, cunoscut cititorilor Jurnalului din dezvăluirile făcute pe seama poliţistului Romică Gorgan al cărui dosar prin care este acuzat de hărţuire sexuală este instrumentat de peste doi ani de zile de Chihaia fără a finaliza cercetările.
Iată ce a consemnat procurorii DNA în rechizitoriul cu privire la prezenţa procurorului Chihaia: „La a doua parte a discuţiei a asistat şi procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani ce urma să fie desemnat pentru supravegherea cercetărilor, Chihaia Valeriu Iulian, însă în prezenţa acestuia inculpata Stâncescu Raluca e evitat să mai facă referiri la interesul personal în soluţionarea cauzei.”
După ce din biroul Ralucăi au plecat ofiţerul Aioanei şi procurorul Chihaia, din nou a intrat Cătălin Stavără (se pare că atunci când aveau loc astfel de discuţii, Stavără se afla tot timpul prin apropiere). Cei doi trec în revistă o listă cu bunurile imobile deţinute de familia Jijie iar Stavără îi pune la dispoziţie Ralucăi două numere de telefon folosite de fosta sa soţie Anca Jijie.
Citez din rechizitoriu: „Din discuţie rezultă în mod explicit că inculpatul Stavără Cătălin a furnizat aceste informaţii în scopul de a fi folosite în cadrul dosarului penal ce urma a fi deschis pe numele persoanei vătămate Jijie Ioan şi a membrilor familiei acestuia implicaţi în administrarea Î.I.Jijie.”
În aceeaşi zi de 23 februarie 2016, când în biroul său Raluca Stâncescu a avut discuţie cu poliţistul Dumitru Aioanei şi procurorul Valeriu Chihaia, în timp ce aceasta discuta cu amicul său Cătălin Stavără detalii despre strategia de atac asupra averii familiei Jijie, în birou şi-a făcut prezenţa şi ofiţerul de poliţie Daniel Bogdan Buliga (foto), şeful DGA – Serviciul IJP Botoşani. Îl convocare Stâncescu pentru că poliţistul Aioanei i s-a plâns că el nu dispune de oameni specializaţi în filaj şi tehnică de înregistrare audio.
La discuţia care a urmat între Stâncescu şi Buliga a asistat şi Cătălin Stavără. Stâncescu a adus în discuţie dosarul penal privind pe membrii familiei Jijie:
Stâncescu Raluca: Bun…deci… întrucât nu am reuşit o colaborare cu „ex” familia domnului Stavără şi pentru că îs mai proşti decât prevede legea, atunci am trecut la acţiune.”
Apoi, Stâncescu rezumă lui Buliga şi Stavără planul său de iniţiere a cercetărilor penale asupra membrilor familiei Jijie, arătând că deja ofiţerul Dumitru Aioanei a şi declanşat operaţiunile de formare a unui probatoriu pe evaziune fiscală.
Deşi Buliga nu avea competenţe de a cerceta infracţiuni de natură economică, acestea fiind în competenţa serviciului condus de Aioanei, totuşi Buliga participă activ la discuţia cu Stâncescu exprimându-şi punctul de vedere cu privire la posibilitatea administrării unor probe şi chiar avansând ipoteza unor investigaţii operative de către lucrătorii din subordinea sa.
Buliga Bogdan Daniel: Se poate face un filaj.
Stâncescu Raluca: Păi, asta! Să facem un filaj cu din ăştia care se duc, ce fac şi cum intră.
Buliga Bogdan Daniel: Da.
Stâncescu Raluca: Eventual se poate trimite unul care să cumpere.
Buliga Bogdan Daniel: Dar asta nici nu discut. Autorizat li poate să cumpere tot ce trebuie…

Rezumând cele prezentate în discuţia Ralucăi Stâncescu în ziua din 16 februarie 2016 cu poliţistul de frontieră Robert Tăuteanu, cu poliţistul Dumitru Aioanei şi apoi, ulterior, cu şeful DGA Daniel Bogdan Buliga, rezultă fără echivoc decizia prim-procurorului Stâncescu de a pune în practică ameninţările adresate lui Ioan Jijie şi membrilor familiei sale prin demararea unei investigaţii penale pentru pretinse infracţiuni de evaziune fiscală pentru care nu existau indicii.
În cadrul percheziţiilor pe care procurorii DNA Suceava le-au efectuat în sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani a fost identificat dosarul penal nr. 195/P/2016 având ca obiect sesizarea din oficiu a ofiţerului Cătălina Teodora Mironescu cum că Ioan Jijie, administrator al Î.I. Jijie ar fi comis evaziune fiscală. Sesizarea ofiţerului poartă data de 17 februarie 2016, deci a doua zi după ce în biroul Ralucăi Stâncescu, şeful serviciului de Criminalitate Economică din IJP Botoşani, Dumitru Aioanei, promisese Ralucăi că o va folosi pe Mironescu în fabricarea dosarului pentru Ioan Jijie.
Raportul întocmit de ofiţerul Mironescu în ziua de 17 februarie 2016 este avizat de Dumitru Aioanei în ziua de 18 februarie 2018 şi tot în acea zi obţine aprobarea conducerii IJP Botoşani pentru demararea cercetărilor.
Citez din rechizitoriu: „Dosarul astfel constituit a fost înregistrat în evidenţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani la data de 23.02.2016, aceeaşi dată la care martorul Aioanei Dumitru s-a prezentat la biroul inculpatei Stâncescu Raluca.”
Cu un dosar astfel fabricat în interiorul IJP Botoşani a fost înlăturat de la comanda IJP Botoşani comisarul şef Cristian Cucoreanu, cel care n-a acceptat să intre în gruparea mafiotă formată din poliţiştii corupţi, procurori, avocaţi şi judecători despre care eu scriu de cel puţin teri ani încoace, prezentând dovezi, dar fără ca cei din IGP Bucureşti, Ministerul de Interne, DNA Bucureşti, CSM să intervină şi să cerceteze cazurile de corupţie semnalate. (Va urma)

N.R. – Fragmentele de convorbiri sunt extrase din înregistrările audio transcrie la dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Tg. Mureş


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Cinism matrimonial
Horoscopul zilei de 17.02.2018
Va rezista Eugen Mateiciuc presiunilor politice să n-o elibereze
Ioan Rotundu
De ce trenează cercetările în dosarul poliţistului Gorgan?
Ioan Rotundu
Secretarul de stat Botămoiu a pus cruce cercetării ştiinţifice de la Popăuţi
Ioan Rotundu
Tehnica fabricării dosarelor folosită de fostul prim-procuror Raluca Stâncescu
Ioan Rotundu
Şefi de instituţii racolaţi de Raluca Stâncescu în câmpul său infracţional (II)
Ioan Rotunduy
Superimunitatea, curat neconstituţională, dar o primesc!
Ioan Rotundu
Presa-n gura lu' Rotundu: Emisiunea din 16.02.2018
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog