Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
10016
De la 07 Ianuarie 2003
68956327

Cupru Min a vândut toată producția unei firme din Hong Kong reprezentată de Wang Yan

  • , pentru care SRI ceruse retragerea cetățeniei române / „Fapte care pun în pericol siguranța națională”
  • 2 April 2018, 23:00
Cupru Min a vândut în octombrie 2017 toată producția sa către societatea Merlion Resources din Hong Kong, reprezentată de Wang Yan, un controversat om de afaceri chinez căruia i-a fost retrasă cetățenia română în urmă cu câțiva ani, la solicitarea SRI, arată o investigație realizată de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan și publicată pe tolo.ro.
Numele său apare și în investigația lui Cătălin Tolontan privind o rețea de prostituție care în 2005 exploata minore, fiind invocate inclusiv fimări cu polițiști români care făceau sex. În 2009 DIICOT a închis un caz disjuns, fără ca Wang Yan sau ofițerii români din acest dosar să fie trimiși în instanță.
Wang Yang era denumit în stenogramele DIICOT ”Senatorul”.
În 1999, Wang Yan a primit cetățenia română sub numele de Alexandru Ioan.
În 2011, ambasadorul Chinei la București, Liu Zengwen, și prim-ministrul României, Emil Boc, și Wang Yan au inaugurat ”China Town”, în Afumați.
SRI a cerut în 2012 retragerea cetățeniei lui „Alexandru Ioan, pe numele anterior Wang Yan, în temeiul articolului 32 alin (1) din Legea nr. 21/1991, care prevede retragerea cetățeniei pentru ”.
În 2013, președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie dispune retragerea cetățeniei, invocând art. 3, literele f) și l) din Legea Siguranței Naționale, ceea ce înseamnă că Alexandru Ioan a făcut parte din organizații care s-au ocupat fie cu ”subminarea, sabotajul sau orice alte acțiuni care au ca scop înlăturarea prin forță a instituțiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români sau pot aduce atingere capacității de apărare ori altor asemenea interese ale țarii ”, fie cu ”acte de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale”, arată tolo.ro.
În 2017, însă, Wang Yan revine la București, în calitate de cetățean chinez, locuind în prezent în București, și câstigă licitația organizată de societatea strategică Cupru Min prin Merlion Resources, un trader din Hong Kong pe care îl reprezintă.
Cupru Min deține 60% din rezervele de cupru ale țării.
„Prin semnătura lui Wang Yan, toată producția este transportată în China, pentru că România nu mai are industrie metalurgică neferoasă”, se mai arată pe tolo.ro.
Agentia de stiri HotNews

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Bancul zilei: După faptă şi răsplată
Horoscopul zilei de 3.04.2018
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni
Ioan Rotundu
Kremlinul neagă că arestarea miliardarului Ziavudin Magomedov ar avea conotații politice
Acesta este un apropiat al premierului Medvedev
BNR: Rezervele valutare sunt de 34,72 miliarde de euro.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone, valorând 3,58 miliarde euro
Curtea Supremă a confirmat abuzul de poziție dominantă al Orange,
Augustin Lazăr cere preşedintelui urmărirea penală faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu
în dosarul Revoluției
Camelia Bogdan despre noua decizie de excludere din magistratură:
O decizie ilegală, care nu se bazează pe nicio probă. Voi face recurs, nu am nicio emoție că voi câștiga, am respectat practica CEDO
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă