Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Anunţuri
Editorial
Administraţie
Social
Umor
Reportaje
Comentarii
Publicitate
Anchete
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7790 lei
1 USD = 4.3101 lei


Număr accesări
Astăzi:
14795
De la 07 Ianuarie 2003
73300744
Curtea de Apel Suceava a împărţit

Sancţiuni penale dulci şi materiale aspre pentru „regii păcănelelor”

  • Ioan Rotundu
  • 17 January 2020, 22:28
Vineri, 17 ianuarie a.c., la Curtea de Apel Suceava s-a dat pronunţarea în Dosarul nr. 128/39/2016 privind evaziunea fiscală cu jocurile de noroc ce are ca inculpaţi nume cu rezonanţă în mediul botoşănean de afaceri printre care Costel Calistru şi Viorel Dănuţă, dosar întocmit de către procurorii DNA Suceava pentru evaziune fiscală cu jocurile de noroc dar şi alte infracţiuni.
Deşi iniţial, prin sentinţă judecătorească, se stabilise că în acest dosar n-ar exista un prejudiciu, sentinţa de vineri, 17 ianuarie a.c. stabileşte prejudicii în sume de milioane de lei.
Sentinţa pronunţată este foarte lungă, conţine peste 10 pagini, dar am rezumat-o pentru a putea fi pe înţelesul tuturor cititorilor. Iată ce pedepse penale au fost aplicate şi ce pagube materiale are de recuperat Ministerul Finanţelor cu titlu de evaziune fiscală şi alte cauze:
I. Sancţiunile penale:
1. Fostul inspector financiar pe domeniul jocurilor de noroc Ioan Teodorescu (foto) a fost trimis în judecată pentru infracţiunile de luare de mită în formă continuată, folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, trafic de influenţă, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, favorizarea făptuitorului, trafic de influenţă. Pentru toate aceste infracţiuni Ioan Teodorescu a fost achitat. Instanţa a mai constatat că acesta a fost reţinut şi arestat în perioada 15.11.2015 – 11.03.2016.
2. Omul de afaceri Costel Calistru a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc. S-a dispus suspendarea executării şi un termen de încercare de 2 ani. Calistru a mai fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii timp de 60 de zile la Primăria municipiului Botoşani sau Muzeul Judeţean Botoşani. Costel Calistru a fost achitat pentru infracţiunile de dare de mită, complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru altul, de foloase necuvenite, cumpărare de influenţă
3. Viorel Dănuţă este condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc. S-a dispus suspendarea pedepsei şi un termen de încercare de 2 ani. Mai are obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Botoşani. De asemenea va presta 60 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Botoşani sau Muzeul Judeţean Botoşani. A fost achitat pentru infracţiunile de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privat şi dare de mită.
4. Silviu Spiridon este condamnat, la pedeapsa amenzii penale în sumă de 12.000 lei, reprezentând echivalentul a 120 zile - amendă (100 lei ziua - amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc. Este achitat pentru infracţiunea de dare de mită.
5. Achită pe inculpatul BUDEANU PÂNZARIU DRAGOŞ CONSTANTIN, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru altul, de foloase necuvenite.
6. Poliţistul Ionuţ Stărică şi soţia sa Aura sunt achitaţi pentru infracţiunea de luare de mită.
7. Claudiu Bălăucă este condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată Pentru că Bălăucă mai fusese condamnat într-un alt dosar, pedepsele s-au contopit şi, în final, i s-a aplicat o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare şi un termen de supraveghere de 2 ani. Mai are obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Botoşani.. A mai fost obligat să presteze 60 de zile muncă în folosul comunităţii la Biblioteca „Mihai Eminescu” sau Muzeul Judeţean Botoşani. Este achitat pentru complicitate la dare de mită.
8. Societatea Trans Expres SRL condusă de Corina Dănuţă este amendată penal cu 100 mii lei pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc.
9, Condamnată la amendă penală este şi societatea DV Consulting SRL reprezentată legal de Emanuel Silviu Duduţă. Amenda stabilită este de 150 mii lei pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc.
10. Societatea lui Costel Calistru condusă de soţia sa Valerica PANAYOTISS SRL Botoşani, a fost amendată penal cu 60 mii lei.
11. Condamnată a fost şi inculpata SC MARSESI SRL Neamţ, reprezentată legal de Alberto Spiridon la pedeapsa amenzii penale în sumă de 60.000 lei, , pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc.
II. Răspunderile materiale de natură civilă:u
1. Costel Calistru, în solidar cu societatea PANAYOTISS SRL Botoşani are de plătit către Ministerul Finanţelor suma de 1.080.278,50 lei, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015 până la data plăţii.
2. Viorel Dănuţă este obligat la plata în solidar cu SC DV CONSULTING SRL Botoşani, la plata către partea civilă Ministerul Finanţelor a sumei de 1.596.166,60 lei, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015 până la data plăţii. Dănuţă mai este obligat ca, în solidar cu SC TRANS EXPRES SRL să plătească Ministerului Finanţelor şi suma de 1.080.278,50 lei, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015 până la data plăţii.
3. Silviu Spiridon, în solidar cu SC MARSESI SRL Neamţ, are de achitat Ministerului Finanţelor suma de 92.595,30 lei, la care se adaugă accesoriile fiscale aferente, calculate începând cu data de 14.11.2015 până la data plăţii. S-au menţinut toate sechestrele asiguratorii aplicate asupra bunurilor personale şi ale societăţilor în faza de cercetare penală.. Lui Ioan Teodorescu sechestrul aplicat asupra bunurilor proprietate personală i-a fost ridicat.
Toţi inculpaţii, cu excepţia lui Ioan Teodorescu, au de achitat cheltuieli de judecat în sume variabile cuprinse între 2.000 şi 21.000 lei.
Sentinţa Curţii de Apel Suceava nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel şi recurs.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Comunicat de presă Primăria Mihai Eminescu
ALDE şi blestemul botoşănenilor de a vota cu infractorii
Ioan Rotundu
GAL ”Botoșani pentru viitor” - Investiții de 7 milioane de euro în municipiu
Anchetă socială obligatorie pentru cuplurile care vor să facă un copil
Florea: Țiganii sunt o problemă serioasă a României / Mă doare în fund de cei care mă fac nazist
Bancul săptămânii: Cuz evreii nu câştigi în afaceri
Catrenul săptămânii
Ioan Mamaische
Lumea lu' Rotundu: Chemarea străbunilor IV
Presa'n gura lu' Rotundu: Emisiunea din 10 ianuarie 2020
Aici erai Chimiţă!?
Ioan Rotundu
Comunicat Primăria Mihai Eminescu - IN ATENTIA CETATENILOR
De ce Doru Luchian de doi ani de zile fluieră a pagubă
Ioan Rotundu
Infractori disciplinari în uniformă de poliţist protejaţi şi promovaţi
Ioan Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu: Emisiunea din 17.01.2020
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă