Ce se vede mai putin este actiunea politica subterana. Dupa toate indiciile, in ultima perioada s-au intensificat atat agresiunile publice impotriva serviciilor cat si actiunile clasice de ofertare a esaloanelor inferioare. Surse credibile din sistem afirma ca sunt abordati ofiteri, pusi sa faca organigrame cu viitori sefi de birouri si directori.
Tactica vizeaza crearea unor orizonturi de asteptarea in randul unor generali (rezervisti sau activi) cu scopul de a inhiba la maxim activitatea serviciilor sub actuala comanda si a de a se pune la dispozitie. Sistemele ierarhice au bresele lor: slabiciunile naturii umane. Unii se mai gandesc daca sa livreze anumite informatii, incep sa-si faca planuri de marire. Altii bat la usa politicienilor si isi ofera serviciile.
De pilda, unul dintre noile partide a primit, in esalonul de conducere, un fost ofiter dat afara deoarece se pusese in slujba politica, incercand chiar sa implice oameni importanti din comanda serviciului.
Politicienii care agreseaza in aceste zile esaloanele inferioare din servicii sau chiar simpli ofiteri, de la centru sau din teritoriu, mizeaza pe mirajul puterii, pe natura umana. In entuziasmul lor, unii isi pun incluiv soferii pe listele cu avansari. Problema majora ridicata de aceste agresiuni, publice sau subterane, este ca nu raman fara urmari. Ele afecteaza credibilitatea acestor servicii care, cu toate pacatele lor din trecut si a imaginii de jucatori malefici pe scena politica, au parcurs un drum dificil de reforma reala datorata in principal aderarii la structuri transnationale (NATO, UE, comunitatea de informatii, clubul de la Berna etc). Increderea se castiga in ani si se pierde in zile.
Poate ca nimeni nu pune mare pret pe acuzatii lansate in campanii electorale. Dar suspiciunile apar atunci cand tocmai beneficiarii informatiilor - sa zicem presedintele interimar - discrediteaza public activitatea serviciilor. Problemele se amplifica atunci cand unii parlamentari afirma cu subiect si predicat ca detin dovezi care arata ca serviciile au platit politicieni din alte tari pentru a-l sustine pe Traian Basescu in timpul referendumului.
Totul se complica teribil cand informatii clasificate se scurg in spatiul public, sunt utilizate la televizor de politicieni din cauza ca anumiti beneficiari legali le povestesc cu nonsalanta mai departe.
Metoda abordarii om cu om se manifesta si la alte institutii. De pilda, in cadrul Agentiei Nationale de Integritate, par a se fi inmultit cazurile de inspectori fie intimidati, fie ademeniti cu frazele tip "vom avea grija de viitorul tau". Simulacrul de cadidatura pentru sefia parchetelor a fost precedat de metoda abordarii "om cu om", in timpul unor procese mari au existat tentative similiare soldate insa cu esec.
De asaltul asupra judecatorilor Curtii Constitutionale in perioada referendumului e inutil sa mai vorbim, cativa judecatorii au denuntat ei insisi amenintarile si presiunile directe exercitate asupra lor.
Pe scurt, feonomenul intimidarii s-a extins - dupa toate semnalele fara echivoc primite recent - si in zone mai greu accesibile dar extrem de importante, cum ar fi serviciile secrete. Aceste presiuni s-au exercitat si pe durata referendumului, insa exista informatii credibile ca asaltul a fost reluat.
Acest tip de abordare poate deveni eficient daca este este dublat de mesajul ca viitorul institutiei este nesigur, nu doar cariera personala. De pilda, procurorilor li se transmite ca vor fi scosi din randul magistratilor si trecuti in randul puternii executive iar membrilor CSM ca vor fi trecuti sub control parlamentar. Pe larg despre acest subiect a scris Andreea Pora in Revista 22.
Functionarilor ANI li se spune zilnic ca institutia va fi desfiintata, lasata fara atributii, tinuta in frau de politicieni, adica tocmai de catre viitorii ei clienti. Adancirea sentimentului de nesiguranta face ca reformele din aceste institutii sa fie reversibile si sa se intoarca la vremurile cand lucrau cot la cot cu politicienii. Ceea ce se vede public este doar atacul la conducerea acestor institutii-cheie, insa in subteranele bataliei pentru putere se intensifica un tip de actiune subversiva menit sa demobilizeze, sa slabeasca forta si independenta unor institutii care si-au castigat greu credibilitatea in plan intern si extern.
Agenţia de ştiri HotNews