Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Economic
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
22531
De la 07 Ianuarie 2003
122882598

Darabani: Primarul Aroşoaie a scăpat de-o piatră de moară

  • 3 March 2013, 23:00
Odată cu 1 Martie, primarul Corneliu Aroşoaie a reuşit să le dăruiască dărăbănenilor săi un mărţişor pe care şi-l doreau de aproape doi ani. În vremurile de glorie politică ale senatorului dărăbănean, medicul Liviu Câmpanu, Spitalul orăşenesc din Darabani a fost desfiinţat. A apărut, la schimb, peste drum de spitalul căruia i s-a pus lacăt pe poartă, un spital privat patronat de soţia senatorului.
A fost vâlvă mare la data când spitalul a fost desfiinţat, mai ales că oraşul avea doi parlamentari care făceau parte din structurile puterii. Deputatul pedelist Stelică Strugaru a încercat să salveze spitalul, dar senatorul Câmpanu s-a dovedit a fi mai puternic ca membru al UNPR şi a reuşit să încuie spitalul, deschizând larg porţile spitalului privat al soţiei sale.
Aflat pe atunci în opoziţie, fostul primar de Darabani, Corneliu Aroşoaie, a promis dărăbănenilor că dacă-l realeg primar le va deschide porţile spitalului. În iunie 2012 Aroşoaie a fost reales primar. De atunci a tot bătut pe la diferite porţi de instituţii ca să deschidă spitalul. Iată că a reuşit chiar de 1 Martie, aducând dărăbănenilor un mărţişor la care nu mai sperau să-l primească. !Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Turistul grăbit
Gastronomie: Supă cremă de linte
Speriat de consecinţe, preşedintele Hollande vrea anularea impozitului de bogăţie
Victoria penalilor
Ioan Rotundu
Cronica unei nunţi a transhumanţei
Ioan Rotundu
Afacerile firmei RVG, strangulate la ele acasă
Primarii au descoperit că pomul lăudat de Ţurcanu este gol
Dar un detector de minciuni pentru cei de la Nova Apaseerv n-ar trebui?
Botoşani: Gura păcătosului Poirtariuc adevăr grăieşte
Una au cerut profesorii, alta le-a oferit Abramburica
Eva Iova Simon: Veceu etnic
15% dintre romani generează 50% din PIB. Cine si cat produce?
Merkel se răzbună pe Ponta. România nu va intra în Schengen
Botoşani/Frumuşica: Anchetă măsluită
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog