Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Editorial
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Important
Administraţie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
24786
De la 07 Ianuarie 2003
122910435

De ce nu s-au atins procurorii DNA de Florin Ţurcanu

  • 7 April 2013, 23:00
Vineri, prin Botoşani se făceau fel de fel de scenarii cu privire la percheziţiile efectuate de procurorii DNA în unele birouri din Consiliul Judeţean Botoşani şi la societatea Nova Apaserv. Mulţi şi-au format părerea că procurorii îl urmăresc de fapt pe preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani Florin Ţurcanu dar deocamdată se mulţumesc numai să-i dea târcoale, după care vor năvăli şi la el acasă şi-l vor reţine.
Creatorii unor astfel de scenarii scapă din vedere mai multe lucruri. Acasă la Florin Ţurcanu, procurorii DNA nu pot face percheziţii pentru că soţia sa este deputat şi se bucură de imunitate. Ca să facă o astfel de percheziţie, procurorii ar avea nevoie de aprobarea Camerei Deputaţilor.
Apoi, după descinderile de joi la sediul CJ şi al societăţii Nova Apaserv, chiar dacă Florin Ţurcanu ar fi avut acasă unele documente compromiţătoare, acestea au fost făcute dispărute, aşa că o percheziţie la domiciliul său ar fi un fiasco, lucru pe care-l ştiu şi procurorii, care n-au nevoie de un scandal politic în aceste momente când se încearcă numirea şefilor lor.
Şi mai este un element extrem de important. Dacă procurorii DNA îl vizau pe Florin Ţurcanu, nimic nu-i putea împiedica să-i percheziţioneze joi biroul, neavând nevoie de vreo aprobare pe scară instituţional-politic.
Desigur, poate că procurorii au o strategie a loc şi au început a crea zarvă cu anchetarea celor mai mici, urmând ca peştele cel mare să fie agăţat în undiţă la un moment pe care numai ei îl vor stabili.
Cine este peştele ce mare? Poate ar trebui căutat mai sus de Consiliul Judeţean Botoşani. În ambele cazuri aflate în atenţia procurorului DNA, cel cu desemnarea consultantului la proiectul privind Groapa de gunoi de la Victoria – Stăuceni şi cel de la Nova Apaserv este vorba de fonduri europene, şi nu în sume mici. La Victoria- Sătuceni valoarea este de 41 milioane euro iar la Nova Apaserv suma se ridică la 120 milioane euro. Bani mulţi şi grabnici ademenitori de peşcheşuri.
Tot vineri, la Bucureşti, a fost reţinut de procurorii DNA Nicolae Mindroiu, şeful de la Autoritatea care gestionează fondurile europene de Mediu, adică şi cele două fonduri de la Botoşani.
Printre motivele arestării sale se află şi faptul că la data de 6 aprilie 2012, doi dintre membrii asocierii infracţionale, respectiv Frank Nicolae si Goga Vlad Cristian, la o întâlnire la care a participat şi Nicolae Mindroiu, s-au pus de acord să constituie un fond ilicit de minimum 50.000 euro din care să plătească necuvenit funcţionarii de la nivel local care fie creează probleme in derularea contractelor cu autoritatile statului, fie trebuie mituiti pentru obţinerea unor astfel de contracte.
În considerarea acestor intenţii, in perioada 21 februarie 2013-prezent, membrii asocierii infracţionale, Frank Nicolae si Goga Vlad Cristian (fie împreună, fie separat) s-au întâlnit cu un funcţionar din cadrul unui consiliu judeţean pentru a stabili condiţiile de cumpărare a influenţei acestuia pe lângă alţi funcţionari din acelaşi consiliu judeţean sau din cadrul unor furnizori de servicii pe plan local, ca autorităţi contractante, astfel ca anumite contracte să fie atribuite firmelor din grupul condus de Frank Nicolae si Goga Vlad Cristian, printre care şi firma TAHAL CONSULTING ENGINEERING SRL, care a fost şi ea percheziţionată în cursul zilei de joi, odată cu percheziţia de la Botoşani.
Cine ar fi Consiliul judeţean la care au făcut ieri referire procurorii DNA la arestarea lui Mindroiu? Nu poate fi altul decât Consiliul Judeţean Botoşani iar funcţionarul de legătură Radu Judele. Iar de ce Judele a fost chemat ieri la DNA Bucureşti. Probabil că el va fi, în cel mai fericit caz, martor şi nu învinuit de acte de corupţie.
Ioan Rotundu

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Afacere între evrei
Horoscop
Trebuie să ne uităm cu mai multă atenţie la cei care instigă la demonstraţii
De ce şi-a cerut Barack Obama scuze
Ipocrizie de rang înalt
Ioan Rotundu
Faţă în faţă cu primarul Portariuc
Ioan Rotundu
Sfatul lui Fidel Castro c[tre ţara prietenă Coreea de Nord
să nu înceapă un război care ar afecta "peste 70% din populaţia lumii"
Adriean Videanu râvneşte la Cotroceni
Comercianţii de mici şi bere vor finanţa Zilele oraşului Botoşani
Angajaţii Tribunalului Botoşani se cred mai presus de lege
Prof. dr. Ada Mascovei în faţa unui examen pe care l-ar putea rata
Loto România: Numerele câştigătoare la tragerea din 7.04.2013
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog