Problema gunoaielor din mediul rural este una la nivel de judeţ şi mai departe la instituţiile centrale de Mediu. Potrivit normelor europene, gropile de gunoi de la marginea satelor au trebuit închise şi dezafectate. În paralel s-a stabilit că gunoiul din gospodăriile populaţiei rurale şi urbane să fie colectat de către firme specializate contra unei taxe lunare aplicată fiecărui membru din familie. S-au încheiat contracte între primării şi aceste firme dar nu s-a rezolvat problema de fond, adică unde să fier dus gunoiul colectat pentru a fi supus procesului de selecţie şi distrugere. Puţinele centre de preluare şi selectare a gunoaielor apărute prin judeţ nu pot acoperi nici pe departe cantitatea de gunoaie care se colectează lunar.
Pentru că firmele de colectare nu aveau unde duce gunoiul, pe la sate gospodarii continuă să arunce gunoaiele pe unde cred că nu sunt văzuţi. Gunoaiele depozitate în locurile special amenajate nu sunt ridicate de firmele de transport pentru că nu au unde să le ducă. Între timp au expirat contractele încheiate între primării şi firmele

De la Ministerul Mediului s-a plasat problema colectării gunoaielor primăriilor, fără a li se aloca fonduri pentru amenajarea centrelor de preluare şi selecţie. Mai mult, unele centre amenajate şi-au închis porţile pentru că n-au avut unde preda deşeurile selectate din gunoaie.
Situaţia este cunoscută la Prefectura Botoşani, la Garda de Mediu, la Garda Naţională de Mediu şi la Ministerul de Mediu dar nimeni nu oferă soluţii de rezolvare. În acest context şeful Gărzii de Mediu de la Botoşani, Răzvan Rotaru, a găsit prilej de a se răfui cu primarii liberali care n-au acceptat să aducă la alegerile parlamentare din 11 decembrie voturi pentru PSD.
Aşa au apărut reclamaţii între primari. Cei liberali amendaţi de Rotaru au început să arate cu degetul spre primarii PSD care se aflau în aceiaşi situaţie ca ei dar care nu erau amendaţi. Cel mai acuzat s-a dovedit a fi primarul de Săveni, fostul liberal devenit social-democrat Relu Târzioru.
În reclamaţia primită la redacţie s-a arătat că la Săveni groapa de gunoi a oraşului trebuia închisă şi dezafectată începând cu 1 iulie dar nu s-a închis nici în prezent.
Sâmbătă, ]0 septembrie, am ajuns la groapa de gunoi a oraşului Săveni. Întinsă pe câteva ha

Un boschetar care căuta prin gunoaie mi-a explicat că la groapă s-a cărat gunoi până la începutul lunii septembrie, după care a început să fie dus la Chişcăreni, un sat alipit oraşului Săveni pe post de cartier, aflat la câţiva km distanţă pe malul râului Başeu.
În zonă un miros îngrozitor, un focar de infecţie extrem de periculos. L-am sunat pe primarul Relu Târzioru şi i-am rezumat ce a văzut la groapa de gunoi. Târzioru a recunoscut că a închis groapa de curând dar că nu ştie când va putea dezafecta locul pentru că nu are bani la buget alocaţi pentru aşa ceva şi nici nu ştie de unde ar putea primi.
La Centrul de selecţie a gunoiului de la Chişcăreni duce doar o parte din gunoi, cel cu deşeuri casnice ce pot fi recuperate. L-am întrebat ce face cu restul gunoiului, unde-l depozitează, dar n-am primit un răspuns concludent şi lămuritor.
Primarul Târzioru este, alături de ceilalţi primari din judeţ, prizonierul neputinţei administraţiei publice centrale desfăşurată de către

S-a creat o situaţie ciudată, Vreme de patru ani cât a fost la guvernare, premierul social-democrat Ponta, care o dezmierda pe cea pusă ministru la Mediu cu Fa nu i-a cerut să creeze infrastructura necesară rezolvării problemei gunoiului. În schimb, şefii puşi de PSD la Mediu uzează de situaţie şi o valorifică electoral.
Nici primarii amendaţi, nici primarul oraşului Săveni, n-au vreo vină pentru că cetăţenii aruncă gunoiul la întâmplare sau n-au create condiţii unde să transporte gunoiul colectat şi nici pentru că n-au bani să dezafecteze gropile de gunoi închise. Vina este a administraţiei centrale practicată de miniştrii Guvernului Ponta, dar câţi pot pricepe acest lucru şi au curajul să-l prezinte public?!
Ceri pedepsiţi rămân locuitorii satelor care plătesc lunar sume importante cu titlu de taxă pentru colectarea gunoiului fără ca această prestare de serviciu să fie efectivă. Nimeni nu le explică şi din ce cauză sunt privaţi de aceste sume de bani în mod abuziv.
Ioan Rotundu