Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Anunţuri
Economic
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
25495
De la 07 Ianuarie 2003
118377027

Declaraţia de Unire a Basarabiei cu România

  • de la 27 martie 1918
  • 26 March 2018, 23:00
„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de Neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu Mama sa România.
Această Unire se face pe următoarele baze:
1. Sfatul Ţării actual rămâne mai departe pentru rezolvarea şi realizarea reformei agrare, după nevoile şi cererile norodului. Aceste hotărâri se vor recunoaşte de Guvernul român.
2. Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, având un Sfat al Ţării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct şi secret, cu un organ împlinitor şi administraţie proprie.
3. Competenţa Statului Ţării este:
a) votarea bugetelor locale;
b) controlul tuturor organelor Zemstvelor şi oraşelor;
c) numirea tuturor funcţionarilor administraţiei locale prin organul său împlinitor, iar funcţionarii înalţi sunt întăriţi de Guvern.
4. Restructurarea armatei se va face în principiu pe baze teritoriale.
5. Legile în vigoare şi organizaţia locală (Zemstve şi oraşe) rămâne în putere şi vor putea fi schimbate de Parlamentul român, numai după ce vor lua parte la lucrările lui şi reprezentantul Basarabiei.
6. Respectarea drepturilor minorităţilor din Basarabia.
7. Doi reprezentanţi vor intra în Consiliul de Miniştri român, acum desemnaţi de actualul Sfat al Ţării, iar pe viitor luaţi din sânul reprezentanţilor Basarabiei din Parlamentul Român.
8. Basarabia va trimite în Parlamentul Român un număr de reprezentanţi proporţional cu Populaţia, aleşi pe baza votului universal, egal, direct şi secret.
9. Toate alegerile din Basarabia pentru voloste, sate, oraşe, Zemstve şi Parlament se vor face pe baza votului universal, egal, direct şi secret.
10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinţei, a adunărilor şi toate libertăţile obşteşti vor fi garantate prin Constituţie.
11. Toate călcările de legi făcute din motive politice în vremurile turburi ale prefacerilor din urmă sunt amnistiate.
Basarabia, unindu-se ca fiică cu Mama sa România, Parlamentul român va hotărî convocarea neîntârziată a Constituantei, în care vor intra proporţional cu populaţia şi reprezentanţii Basarabiei, aleşi prin vot universal, egal, direct şi secret, spre a hotărî împreună cu toţii înscrierea în Constituţie a principiilor şi garanţiilor de mai sus.
Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea şi pentru totdeauna!
Preşedintele Sfatului Ţării, I. Inculeţ
Secretarul Sfatului Ţării, I. Buzdugan”.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Muzeul Judeţean Botoşani în întâmpinarea Centenarului
Regimul fiscal al microîntreprinderilor sub semnul incertitudinii
Din 1 aprilie 2018, plafonul pentru scutirea de TVA va fi de 300.000 lei.
Vezi ce se schimbă în cazul cesiunilor de creanță vândute în pierdere dar și alte modificări fiscale recente
Schweighofer vinde pădurile pe care le deține în România către grupul suedez GreenGold
Transgaz- un nou record negativ în privința investițiilor:
Vicepremierul Paul Stănescu: În această lună vom veni cu o lege a achizițiilor publice.
Robert Negoiță, președinte al Asociațiilor Municipiilor, ar vrea o unitate centralizată de achiziţii publice
Dragnea la învestirea lui Trump: cum descrie New York Times
o schemă prin care accesul la președintele SUA ar fi fost folosit ca ”premiu pentru potențialii clienți” ai unui om de afaceri
Probleme în lanț la Nuclearelectrica.
Dupa oprirea controlata a Unității 1 de la Cernavodă, și puterea Unității 2 a fost redusă la 55%
Dosarul Skripal, val de expulzări de diplomați rusi:
Un diplomat rus la București a fost declarat persona non-grata
Horoscopul zilei de 27.03.2018
Bancul zilei: Becaliană
100 de ani de puţine bucurii şi multă durere
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă