Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
3955
De la 07 Ianuarie 2003
71028738
Demnitarii prostiei

Jaful impozitelor în comuna municipiu

  • (Marian MOROŞAN)
  • 4 June 2006, 23:00
Gică Iliescu este primar al comunei Gorbăneşti. În urmă cu ceva timp, am pomenit despre oarece contracte de achiziţii publice pe care Primăria le-ar fi derulat prin Cooperativa de Consum din localitate. La respectiva cooperativă, acţionar este primarul, soţia este contabil, iar finul este un fel de preşedinte, conservându-i scaunul până la terminarea mandatului. După ce ne-am băgat condeiul prin afacerile primarului, IPJ şi-a băgat şi el galoanele, luând spre studiu la Botoşani câteva dosare ale Primăriei. De atunci, nu s-a mai auzit nimic despre legalitatea preferinţelor primarului. La scurt timp după acest eveniment, am amintit despre un control „secret” al Camerei de Conturi Botoşani. Directorul Lupu spunea atunci că totul este roz la Gorbăneşti, cu oarece pete de roşu PSD-ist, tulburat de portocaliul Alianţei. În rest, angajaţii Camerei de Conturi nu prea au avut de ce să se agaţe la Primăria Gorbăneşti. Aşteaptă controlul periodic, efectuat o dată la doi ani, timp în care urmele fraudelor se pot şterge sau diminua. Poate că cei de la Camera de Conturi nu ştiu să-şi facă treaba, nu au interes, poate nu sunt motivaţi sau interesele sunt de altă natură. Drept pentru care am încercat noi să aflăm ce făină se macină la Primăria Gorbăneşti şi dacă cei de la Camera de Conturi efectuează controale legaţi la ochi. Acţiunea noastră este voluntară şi nu dăm raportul decât cititorilor. Spre deosebire de oamenii Curţii de Conturi, care dau raportul Parlamentului, dar se declară neputincioşi şi limitaţi când este vorba de urmărirea interesului contribuabilului. Pornind de la bugetul pe anul acesta al Primăriei Gorbăneşti, vom oferi pe tavă onorabililor de la Camera de Conturi un subiect de meditaţie. Asta ca să nu se mai plângă cineva că nu slujim împreună interesele comunităţii. În virtutea instinctului de turmă şi al pârdalnicului servilism ierarhic, 10 dintre consilierii locali ai comunei Gorbăneşti au votat şi aprobat câteva aberaţii ale primarului Iliescu. Aşa se face că respectiva comună a ajuns să fie considerată municipiu, iar unul dintre consilieri să fie considerat ca şi demnitar, în defavoarea acestuia. Hotărârea nr.1 din anul acesta a C.L Gorbăneşti privea stabilirea unor impozite şi taxe locale. Pornind de la această Hotărâre, bugetul anului acesta a fost umflat, zăpăcit, contestat şi lăsat în forma aprobată iniţial. Pentru aceasta nu a contat nici sugestia prefectului Roman de a se remedia situaţia. Simţind cât de rotundă este gogomănia colegilor, unul dintre consilierii locali a formulat o sesizare către DNA. În adresa 706 din 6 februarie, prefectul Cristian Roman cere Consiliului Local Gorbăneşti să reanalizeze hotărârile 1 şi 2, considerate ilegale. Prefectul i-a înştiinţat pe consilieri că nu au respectat Codul Fiscal, dar se pare că nu prea a contat părerea sa. Mai mult decât atât, Roman le-a cerut să se întindă cât le este plapuma, dar tot degeaba. La stabilirea impozitelor şi taxelor locale, consilierii din Gorbăneşti au cam sărit calul. „Nu a fost preluat corect rangul unităţii administrative. Consiliul Local a încadrat unitatea administrativ teritorială la rangul I (municipii)”, se menţionează în adresa Prefecturii. La Gorbăneşti, potrivit Legii 351/2001, centrul de comună ar trebui să aibă rangul IV, iar unităţile componente rangul V. „La următoarea şedinţă de Consiliu, nici nu s-a discutat ce a cerut prefectul. Când l-am întrebat de ce nu s-au corectat cele două hotărâri, secretarul Calimandruc a spus că are avizul prefectului. Nu ştiu ce calcule au făcut, că nu s-a modificat cu nimic bugetul pe anul acesta”, a declarat consilierul local Valeriu Constantinică (foto). Într-una dintre şedinţe s-a propus desemnarea a doi-trei consilieri, care să facă parte din comisiile de licitaţie, recepţie, selecţie oferte sau evaluare. Constantinică a fost refuzat pe motiv că, fiind consilier, este şi „demnitar” şi nu are voie. Calitatea atribuită lui Valeriu nu o au şi ceilalţi consilieri locali. Cel puţin aşa reiese din adresa 2337 din 10 martie către consilier, semnată tot de prefectul Roman. „Potrivit articolului 3 din Legea 154/1998, funcţia de demnitate publică este acea funcţie care se ocupă prin mandate direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii. Potrivit H.G 1209/2003 nu puteţi fi membru în comisia de concurs sau în cea de soluţionare a contestaţiilor, deoarece ocupaţi o funcţie de demnitate publică”, susţine Roman în adresa menţionată. Cu toate acestea, mazilirea lui Constantinică pare să aibă alte motivaţii. Mai ales dacă avem în vedere că, anterior, se hotărâse ca alţi cinci consilieri locali „să facă parte din cin comisii, atunci când este cazul”. Cel puţin aşa rezultă din procesul verbal al şedinţei Consiliului Local din 24 iunie, anul trecut. Şi în felul acesta treaba merge înainte, iar cârcotaşilor li se închide gura. Prefectul este păcălit, că oricum nu are timp să meargă în judeţ. Iar dacă subalternii săi ajung şi pe la Gorbăneşti, se verifică doar perioadele de activitate în care nu s-au înregistrat probleme. Camera de Conturi închide ochii pentru că nu mai acţionează ca urmare a sesizărilor. După un control de rigoare, în 2004, Camera de Conturi Botoşani a cerul Primăriei Gorbăneşti să revină la o cotă de impozitare a terenurilor şi clădirilor de 0,01%. Ignorând dispoziţia Camerei de Conturi, consilierii locali au continuat aplicarea unei cote de impozitare de 0,02%. Şi Curtea se face că nu vede. Poate că, în această poveste, prefectul ar trebui să aibă un rol mai activ şi să dovedească o capacitate de a duce până la capăt propriile acţiuni de aşezare a lucrurilor pe făgaşul normal. Dar poate că şi Camera de Conturi ar trebui să aibă un arhanghel activ care să verifice modul în care angajaţii săi înţeleg să se achite de sarcinile pentru care sunt remuneraţi. Nemulţumit de evoluţia lucrurilor, consilierul Valeriu Constantinică a formulat o plângere către DNA. La data de 18 mai, i se răspunde, prin adresa 3882, că plângerea a fost trimisă spre soluţionare la Serviciul Teritorial Suceava, pentru verificarea aspectelor sesizate. Între timp, poate aflăm şi cum decurge ancheta demarată de către IPJ privind achiziţiile publice.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (2)]


Elevii au muncit la noul sediu al Corpului Didactic
Trofeul concursului “Nicoară” câştigat de Alexandru –Mihai Sîrbu
Accident de muncă la fabrica de mobilă
Premieră la Vasilache
Botoşănenii se tem de gripa aviară
Amenzi pentru nedepunerea declaraţiilor de comision
Numărul ajutoarelor sociale, în creştere
Ministrul Sănătăţii va veni la Botoşani
Ţâbuleac luptă pentru protecţia consumatorului
Conţac, pe urma celor care îi vor moartea
Furt înscenat de o adolescentă
Împuşcat pe marginea unui iaz
Horoscop
Comentariu la comentarii (XCII)
(Ioan Rotundu)
Judecători fără frică de Dumnezeu
(Ioan Rotundu)
Atacurile liderilor PD la adresa ministrului Flutur sunt identice cu cele ale PSD
Marko Bela se pronunţă pentru o restructurare 'rapidă şi temeinică' a Guvernului
Declasificarea dosarelor MApN va produce 'un cutremur' pe scena politică românească
Codul Fiscal corespunde legislaţiei europene
O restructurare a administraţiei centrale trebuie făcută în grabă
Bucureştenii sunt cel mai mare aspirator uman de noxe din Europa
Franţa ia măsuri pentru dezvoltarea energiei solare
5 iunie - Ziua Mondială a Mediului
Parada Cetăţii Alba Iulia, în costume de epocă
Concursul internaţional de limba şi literatura română 'Mihai Eminescu'
Profesori universitari premiaţi la Salonul de Inventică
Incidente la parada 'Gayfest'
Judeţul Botoşani, acoperit de ape
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă