Duminică, în şedinţa Comitetului Naţional de Conducere a PPCD la Bucureşti, se va stabili poziţia oficială a ţărăniştilor, care sunt membri cu drepturi depline în Partidul Popular European, faţă de intrarea democraţilor în PPE ca membri cu drepturi depline. Pentru ca un partid să poată fi admis ca membru cu drepturi depline în PPE, trebuie să aibă avizul partidelor membre ale PPE din ţara respectivă. PPCD este singurul partid membru cu drepturi depline la ora actuală. Ţărăniştii au fost de acord anul trecut ca democraţii să fie primiţi ca membri observatori ai PPE, dar s-au abţinut la admiterea acestui partid ca membru cu drepturi depline în marea familie a partidelor populare europene. Duminică se va lua la nivel central al PPCD o hotărâre cu privire la avizul pe care ţărăniştii trebuie să îl dea democraţilor pentru intrarea acestora în PPE. Preşedintele ţărăniştilor botoşăneni, Corneliu Furtună, care este şi vicepreşedinte al partidului la nivel central nu are prea multe de reproşat democraţilor botoşăneni, dar consideră că la nivel de ţară situaţia democraţilor trebuie studiată cu atenţie.
Vom vedea ce principii şi ce colaborări ulterioare vor sta la baza unui vot pozitiv al PPCD. Dacă ne referim la organizaţia locală a PD Botoşani, cu ei ne-am înţeles bine. Nu avem puncte de vedere radical diferite, susţine preşedintele ţărăniştilor botoşăneni. Acesta susţine însă ca la nivel de ţară există organizaţii PD care nu sunt la fel de înţelepte ca cea din Botoşani. Furtună speră că şi democraţi vor mai lăsa din orgolii la nivel de ţară şi va realiza că nimeni nu rămâne etern la Guvernare. Votul la nivel central al ţărăniştilor va stabili poziţia pe care aceştia o vor adopta în consiliul PPE din această toamnă, desfăşurat la Bruxelles. (Bianca ALBU)