Candidatul pentru deputăţie pe Colegiul 5 Botoşani din partea PRM, Eugen Niţură este plin de curaj şi în stare să-şi facă knock-out adversarii. Am să am contracandidaţi nişte umflaţi plini de bani. Mă prezint în competiţie cu dânşii cu tot curajul, sărac, dar cinstit să apăr interesele alegătorilor Timp de 40 ani nu mi s-a imputat absolut nimic până acum decât faptul că am făcut parte dinainte de 89 din conducerea judeţului şi nu de partid, ci tehnică, a precizat Niţură.
Acesta are de gând să afişeze pe un poster un slogan propriu care sună cam aşa: Duşmanii României Unite şi-au scos din nou colţii. Vreau să particip la tocirea lor. Printre altele, peremistul subliniază că este conştient că nu o să aibă niciodată banii cu care se lansează în lupta electorală contracandidaţii săi.
Mă asociez cu domnul Rotaru Pamfil care candidează şi el la Senat pe Colegiul 3 Botoşani. Acesta va avea cu ce să vină în faţa botoşănenilor fiindcă a construit jumătate din blocurile Botoşaniului, comparativ cu un umflat care vine şi spune că a cumpărat sau o să cumpere echipa de fotbal FC Botoşani. Cred că el îşi propune să fugărească toţi botoşănenii la iarnă pe stadion, dacă-i prinde frigul în casă, subliniază Eugen Niţură.
Peremistul botoşănean îndeamnă electoratul să trimită în Parlament acei politicieni sensibili la păsul oamenilor şi nu pe cei care şi-au luat mandatul pentru 4 ani, după care au şters-o. (Eliza Sofian)