Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
503
De la 07 Ianuarie 2003
124358650
Deşi face mult zgomot,

Gălăgiosul Ciuştea nu e luat în serios

  • 27 January 2006, 23:00
Dorin Ciuştea, preşedintele comitetului de iniţiativă al Partidului Popular, a luat iniţiativă faţă de favorizarea în opinia sa a democraţilor, care deşi au datorii la fostul spaţiu, au primit un nou spaţiu în care să îşi desfăşoare activitatea, respectiv la fosta Trezorerie. Acesta susţine că deşi a solicitat spaţiu de la Primăria municipiului nu a primit nici un răspuns, fapt pe care îl ia drept lipsă de bun simţ din partea celor care trebuie să se ocupe de această problemă. „Nu avem pretenţii, poate fi un spaţiu mai bun sau mai rău, dar să ni-l asigure. În luna aprilie noi trebuie să prezentăm la PPE o documentaţie vis a vis de partid, mai exact în ce situaţie ne află noi ca partid în România”, susţine Ciuştea. În calitate de vicepreşedinte a acestui partid, Ciuştea susţine că va semnala faptul că înfiinţarea şi funcţionarea partidului la nivelul judeţului Botoşani este boicotată de către Primăria Botoşani şi primarul Cătălin Flutur. Acesta acuză regimul preferenţiat pe care îl au alte partide, precum PD care au datorii la regia de apă, la termoficare şi la chirie. Primarul Cătălin Flutur a ironizat existenţa acestui partid, susţinând că Ciuştea face încă o dată dovada că nu ştie nimic despre Legea Administraţiei Publice Locale. „Un sediu de partid nu este acordat de primar, ci de Consiliul Local. Nu este atribuţia primarului să dea spaţii şi locuinţe în municipiu. Acestea sunt acordate de către Consiliul Local, prin hotărâri ale Consiliului Local”, a declarat Flutur. Radu Drăguş, preşedintele democraţilor botoşăneni, susţine că sediul în care îşi ţine în momentul de faţă conferinţele de presă este revendicat. „Dorim măcar până în aprilie să rămânem aici, pentru că la fosta Trezorerie sunt necesare reparaţii, iar condiţiile atmosferice nu ne permit acest lucru”, susţine Drăguş. Acesta susţine că partidul său a iniţiat pentru prima dată cererea de repartizare a spaţiului, motiv pentru care nu crede că a fost favorizat în vreun fel. În plus, el afirmă că la momentul respectiv PP nici măcar nu era înregistrat oficial ca partid politic. „În momentul în care m-am prezentat la Locativa a fost nevoie de un proces verbal al şedinţei prin care am fost ales preşedintele partidului, deci numai preşedintele unei filiale se poate prezenta după sediu. Consilierii locali propuneau ca sediul primit de noi să fie împărţit cu PP, nici nu avem cu cine să împărţim”, susţine liniştit Drăguş, care consideră că ei nici măcar nu au statutul necesar de a solicita sediu. Acesta le sugerează însă popularilor să se pună în legătură cu social democraţii pentru a-şi găsi un sediu, căci oricum reprezintă doar o anexă a sa. (Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Nu mai lăudaţi lumea!
Bâlciul deşertăciunilor şi sacagiii din Dângeni
Utilităţi publice şi… firme căpuşă
Darabanii - un oraş al contrastelor sociale
La spitalul judeţean se caută componenta laparoscopului
Directoarea Mateiciuc aplică tactica struţului
Zmău a ieşit la drumul mare şi se dă zmeu
Revenirea lui Chirilă în PRM s-a făcut în urma unor presiuni
Toate legile din învăţământ vor fi modificate
Cabinet parlamentar PNL inaugurat la Dorohoi
Zece staţii de transport vor fi modernizate
Indexare sau creştere salarială
Avalanşă de reclamaţii la OJPC cauzate de ger
Cartierul Tulbureni prins la mijloc între cele două tabere din CL
Vicepreşedintele CJ îşi etalează funcţiile
Magistraţii sunt pasibili de sancţiuni disciplinare
Hotărâri străine pentru inculpaţi români
Număr mare de beţivi la urgenţe
Neglijenţa şi alcoolul l-au lăsat fără casă
BMW distrus într-o explozie
Încă un incendiu produs din cauza neluării măsurilor p.s.i.
Colaborare şcolară între judeţe
Reprezentanţii botoşăneni ai Consiliului elevilor
Program judeţean pentru siguranţa în şcoli
Imaginea copiilor în mass-media sub aspect legal
Învăţătorii şi educatorii din liceele pedagogice trebuie să aibă studii superioare
ICR reia cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească
California a declarat fumul de ţigară drept sursă toxică de poluare a atmosferei
Papucii-lanternă
Fructele şi legumele reduc riscul unui atac cerebral
Anul Câinelui în China, chiar şi în farfurii
S-a declanşat urmărirea penală în cazul sustragerii documentelor de la ONPCSB
Fuziunea dintre PNL şi PD trebuie să împărtăşească doctrina populară
Codrin Ştefănescu spune că excluderea sa din PSD este ilegală
Un român a fost ales în conducerea UI a EJOJ
Sătenii pot obţine finanţări prin Programul Fermierul
Au existat suspiciuni că DGPA urmăreşte magistraţii
Popasuri spirituale în tradiţia culturală din Botoşani
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog