Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Sănătate
Sport
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Religie
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
17849
De la 07 Ianuarie 2003
122877916

Deţinuţii şi-au măsurat puterile la skandemberg

  • 24 June 2009, 23:00
Ieri, la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Botoşani a avut loc Cupa Sfinţii Petru şi Pavel la skandemberg, competiţie organizată cu sprijinul Clubului Sportiv Nord Arena din Suceava, care a asigurat jurizarea, arbitrajul şi premierea câştigătorilor. Zeci de deţinuţi şi-au măsurat puterile, întrecerea fiind structurată pe două categorii: categoria mică, de până la 80 kg şi categoria grea, de peste 80 kg.
Bătălia a fost destul de dură la ambele categorii de greutate, la cea mică, concurenţii neavând şanse în faţa colegului lor, Lucian Bozu, fost campion naţional anul trecut la skandemberg. Rând pe rând, acesta şi-a învins adversarii fără milă, în mai puţin de o secundă chiar. Pe locul doi s-a clasat Sorin Azulufei, iar pe trei, Robert Barica. La categoria grei, locul unu a revenit lui Ioan Chibac, locul II lui Maricel Ciubotariu şi trei lui Vasile Costea.
Înainte de premiere, chiar dacă erau destul de obosiţi de înfruntarea la careau avut de făcut faţă, deţinuţii nu au rezistat provocării de a-şi măsura puterile cu Adrian Pâslariu, participant la Campionatele Europene. Câştigătorii au primit medalii, cupe, tricouri şi şepci. „Deşi aparent poate părea fără semnificaţie organizarea de activităţi sportive în interiorul Penitenciarului, persoanele private de libertate conştientizează importanţa de a adopta un stil de viaţă sănătos. Totodată văd ce înseamnă o competiţie sportivă, să respecţi anumite reguli, ce înseamnă fair play-ul şi faptul că dincolo de a lupta pentru un premiu este important să ştii să pierzi cu fruntea sus atunci când acest lucru se impune”, a declarat directorul adjunct al PMS Botoşani, Cristina Livadaru. (Eliza Sofian)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


De la centrele de permanenţă la centrele de consultanţă telefonică
Botulism de la o conservă cu pateu de ficat
Banii pentru laptele praf s-au împuţinat îngrijorător de mult
DSP-ul riscă să rămână fără bani de salarii
Romania inchide unele ambasade si consulate
Dupa aproape un secol de absenta, pictorii basarabeni expun la Bucuresti
Agresivitatea secretarei
Regimul comunist de la Chisinau aplica pe scara larga tortura
Presedintele Basescu se va intalni cu elevi romani din regiunea transnistreana
Comunele pot depune proiecte pentru modernizarea localităţii
Românitatea Răsăritean㠖 Biserici rupestre din Basarabia
Exceptarea de la UE la tăierea porcilor de Crăciun şi a mieilor de Paşti
O femeie cu inima de monstru şi-a vândut bebeluşul cu 1 dolar
A uitat lumânarea aprinsă sub pat!
PROGRAM TELE'M BOTOŞANI JOI 25 iunie
O furtună puternică a afectat două comune botoşănene
Dotări noi pentru deţinuţi vechi
Dorohoienii se declară învinşi de criză
Încă un pas spre dezvoltare!
Expoziţie de icoane la Protopopiat
A intrat cu maşina în tramvai
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog