Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Infracţiuni
Economic
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Mondene
Gastronomie
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
19956
De la 07 Ianuarie 2003
69856733

Diabetul zaharat face ravagii prin judeţul Botoşani

  • 29 August 2011, 23:00
Diabetul zaharat este boala cu care sunt luate în evidenţa medicilor aproximativ 11.000 de persoane din judeţ. Cadrele medicale susţin că cifrele sunt de-a dreptul îngrijorătoare.
Asta cu atat mai mult cu cât, printre pacienţii cu această afecţiune se află şi zeci de copii. La fel de afectate sunt şi persoanele din mediul rural, dar şi cele care trăiesc la oraş. Numai în ultimul trimestru al anului în curs au fost diagnosticate aproape 300 de cazuri noi de diabet.
„Complicaţiile pe termen lung ale acestei boli sunt de temut”, avertizează medicii specialişti.
„Din păcate, este una dintre bolile cronice grave care au cunoscut o explozie în contextul «vieţii moderne». Stresul, consumul exagerat de zahăr fac parte din viaţa multor persoane şi asta provoacă diabetul zaharat”, explică medicul Corneliu Saradan.
Aproape jumătate dintre bolnavii de diabet sunt în categoria insulino-dependenţilor. În timp ce peste 2.000 de bolnavi de diabet zaharat au vârsta peste 64 de ani, la polul opus, aproape 40 de diabetici sunt copii cu vârsta 0-14 ani.
Instituţia judeţeană de asigurări de sănătate a alocat anul acesta peste 4,7 milioane de lei pentru tratamentele bolnavilor de diabet zaharat. În evidenţele medicilor intră însă, lună de lună, alte persoane diagnosticate cu această boală cronică gravă. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Spitalele din Botoşani au nevoie de încă 100 medici
criza lipsei de medici se va acuziza
Înalt demnitar de stat arestat pentru trafic de influenţă
S-a stabilit: Criza se va încheia în următorii 2-3 ani
Intoxicarea „Poporului”
Ioan Rotundu
Şi la Botoşani s-au înregistrat absenţe masive la Bac
Doi exmatriculaţi de la Bac pentru încercare de sopiere
Fântâni arteziene arătoase promise de Primărie
Vicele Ghiorghiţă cere ajutor de la Poliţia Rutieră
România nu mai poate sta mult cu 4,9 milioane de pensionari şi 4,2 milioane de salariaţi
Nu mă pot declara un român nefericit
am un salariu oarecum decent, de 5.300 de lei
Ponta îşi lăsa secretara să participe la şedinţele de Guvern
2% din delicvenţele din Franţa sint săvârşite de români
Horoscop
Bancul zilei: Observaţia elevului
Eveniment monden cu bune şi rele
Ioan Rotundu
Reţeta zilei: Hulubi înăbuşiţi
Caricatura zilei
Galeriile de Artă Botoşani inundate de un locatar
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă