Parcarea pensiunii era pustie. Pustiu era şi prin sălile de consumaţie. La sugestia unei colege am luat loc pe terasă, să nu fim deranjaţi de muzica ce răsuna prin sălile de consumaţie stafidite în atmosfera lor interioară de atâta aşteptare a vreunui client. Nici bine n-am luat loc pe terasă, şi ea pustie, că ospătarul care ne-a urmărit să vadă unde ne vom aşeza, a şi dat glas muzicii. Aşa că de ce am fugit din interior n-am scăpat nici pe terasă.
Bucuros că are clienţi, ospătarul s-a prezentat politicos cu lista de bucate. Şeful l-a luat scurt:
- Ciorbă de burtă este?
- Avem. Răspunse tinerelul, bucuros că întrebăm de ceva ce se găseşte la bucătărie.
- Vrem trei ciorbe.
- Mari sau mici, ne chestionă tinerelul.
- Şi care-i diferenţa între ele, se interesă şeful.
- Cea mică are 400 g, cea mare 600, îşi etală ospătarul cunoştinţele gastronomice.
- Mari, de 600 ml, accentuă şeful, ca să-l facă atent pe tinerel că ciorba nu se măsoară în grame.
Fiind păţit pe la unele restaurante, am intervenit şi eu:
- Să fie smântână şi usturoi, ardei iute şi oţet.
Pentru că la ciorba de burtă merge şi un vinuleţ roşu sau chiar mai întunecat la faţă, şeful a cerut un vin roşu, sec.
De servit am fost serviţi repede. Cu de toate. Ciorba arăta bine, gălbioară la suprafaţă, semn că are şi ceva grăsime de la oasele sită. Cum eram flămânzi, am pus repede smântâna, usturoiul şi ceva oţet, ca să fie îndeajuns de acră, am amestecat totul şi ne-am pus pe înfulecat.
Şeful, care poate distinge prin gust şi câtă rădăcină de pătrunjel s-a pus la fiert, a cam cârcotit. În primul rând că la fiertul ciorbei nu s-a pus şi ţelină, apoi că smântâna cam are gust acrişor, ceea ce nu-i prea liniştitor pentru stomac. Colac peste pupăză, burta nu era prea fiartă, chiar crudă binişor. Dar pentru că eram flămânzi, am fost dispuşi să iertăm micile inconveniente.
Când a gustat din vin, şeful iar a strâmbat din nas. Vinul nu era sec, ci demisec, ceea ce nu este totuna. Cafeaua fiind reuşită nu ne-am mai legat de restul. La nota de plată aveam să constatăm că ciorba noastră de burtă, vinul şi cafeaua aveau să ne coste 80 de lei. Cam mult, dacă am fi avut în vedere că alături de noi se afla un panou care anunţa că un prânz pensiune, cu clătite desert, costă 10 lei, adică 30 lei pentru noi trei.
A doua zi şeful s-a interesat de noi cum ne-am simţit. El s-a ales cu o diaree. Probabil de la smântâna acrişoară. Ca să nu fie cu bănat, dau şi numărul bonului fiscal: nr. 4, z 005231 din 28.07.2010 S.C. Start new holding S.R.L.
Lucullus
