Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Editorial
Horoscop
Umor
Comentarii
Important
Anchete
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
14380
De la 07 Ianuarie 2003
122900029
Din ciclul corupţia din poliţia şi justiţia botoşănene

De ce ofiţerul Buliga a ajuns inculpat şi nu martor precum Aioanei (IX)

  • Ioan Rotundu
  • 2 March 2018, 23:00
Despre modul în care şeful Direcţiei Generale Antifraudă – Serviciul din cadrul IIJP Botoşani, ofiţerul Bogdan Daniel Buliga, a fost atras de către fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Raluca Stâncescu în a colabora la şantajul practicat asupra membrilor familiei Jijie am mai scris.
Revin asupra acestui subiect pentru a lămuri, aşa cum mi-au cerut unii cititori, de ce ofiţerul Buliga a fost inculpat în acest dosar şi nu a fost tratat ca martor aşa cum a fost tratat ofiţerul Dumitru Aioanei – şeful Serviciului de Investigarea Criminalităţi Economice, şi el membru al grupării constituită de Raluca Stâncescu pentru a pune la cale şantajul asupra familiei Jijie.
Iniţial, Bogdan Buliga a fost pus sub acuzare numai pentru infracţiunea de şantaj. Dar pentru că de la începutul cercetărilor l-a luat pe „nu” în braţe, declarând în mod mincinos că n-a avut o înţelegere prealabilă cu Raluca Stâncescu de a pune la cale un filaj aspra familiei Jijie şi de a-i atrage într-o cursă de vânzare care să devină ulterior dovadă a evaziunii fiscale practicată, i-a determinat pe procurorii DNA să extindă cercetările.
Aşa s-a ajuns ca ofiţerul Bogdan Buliga să fie cercetat, pe lângă infracţiunea de şantaj şi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, instigare la favorizarea făptuitorului, compromiterea intereselor justiţiei, instigare la compromiterea intereselor justiţiei, fals intelectual, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, conflict de interese şi mărturie mincinoasă. Iată la ce l-a dus pe Buliga devotamentul său faţă de Raluca Stâncescu pentru a-i acoperi activitatea infracţională! De ce îşi riscă Buliga libertatea, ajungând inculpat alături de Raluca Stâncescu? Încă n-a sosit momentul să aflaţi!
Iată u n fragment din discuţia trioului Stâncescu – Buliga – Stavără din care rezultă cum se puneau la cale mijloacele de şantaj asupra membrilor familiei Jijie:
Stâncescu Raluca: De patru ani n-o depus o declaraţie, n-o făcut absolut nimic (n.n. referire la membrii familiei Jijie). În acest sens…eu ştiu…urmărit…am… vom merge şi cu nişte tehnici, dacă ne ducem…
Buliga Bogdan Daniel: Asta trebuie folosită obligatoriu, ca să probăm faptul că ei comercializau…
(…)
Stâncescu Raluca: Între timp îi dau un număr, ajunge la Vali (n.n. referire la procurorul Chihaia Valeriu), vreau să vedem cum lucrăm şi cu voi oleacă. De ce? Sunt patru puncte în care au. Este unul…peste drum de bazar este magazinul acela Piticot.
Buliga Bogdan Daniel: Da, ştiu.
(…)
Buliga Bogdan Daniel: se poate face un filaj.
Stâncescu Raluca: Păi, asta! Să facem un filaj din ăştia care se duc, ce fac şi cum intră.
Buliga Bogdan Daniel: Da.
)…)
Stavără Cătălin: Dar traficul ăstalalt (face referire la presupusa activitate infracţională de trafic de persoane comisă de membrii familiei Jijie) nu interesează pe nimeni?
Stâncescu Raluca: Dar nu-i la mine.
Stavără Cătălin: Aaaa…
Buliga Bogdan Daniel: (neinteligibil) partea ailaltă.
Stâncescu Raluca: Ce vrei să-i fac şi… dosarele Lăcrămioara?
Buliga Bogdan Daniel: Noi, dacă mergem, o să mergem, că ăştia trebuie să ieie bani doar (neinteligibil). Şi pe urmă, dacă aşa, disjungem şi să facă DIICOT-ul.
Stâncescu Raluca: Da noi ne facem treaba noastră…
Buliga Bogdan Daniel. Şi pe urmă pe persoane şi pe…
Stâncescu Raluca: Şi pe urmă treaba lor…
Fac aici o paranteză referitoare la traficul de persoane. Ieri am reuşit să iau legătura cu Victor Borcoi, aflat în Hanovra – Germania, tatăl natural al lui Cătălin Stavără care mi-a relatat cum a fost organizată activitatea de proxenitism în Austria, cum a ajuns să fie condamnat de autorităţile austriece pentru proxenitism pe baza declaraţiilor botoşănencilor aflate acolo la „produs”. Borcoi mi-a făcut o fotografie a amantelor lui Cătălin Stavără, amante despre care Raluca Stâncescu era la curent dar nu s-a manifestat gelozia faţă de Cătălin. Voi publica în curând sinteza discuţiei mele cu Victor Borcoi.
Revenind la ofiţerul de poliţie Bogdan Buliga, deşi acesta era un specialist în filaj şi activităţi de urmărire pentru administrare de probe în vederea stabilirii vinovăţiei, n-a realizat că era urmărit şi înregistrat video şi audio de către procurorii DNA. Chiar dacă Buliga a negat acuzaţiile aduse de procurorii DNA în cadrul anchetei, crezând că astfel o acoperă la Raluca Stâncescu, probele administrate în cadrul urmării penale dovedesc cu prisosinţă implicarea ofiţerului în activităţile infracţionale puse la cale de inculpata Raluca Stâncescu.
Opresc aici dezvăluirile despre activitatea infracţională a grupului organizat de fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Raluca Stâncescu, grup format din magistraţi .şi poliţişti, pentru a aştepta derularea procesului penal. Dacă va fi nevoie, voi reveni asupra acestui dosar.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


De ce ofiţerul Dumitru Aioanei a fost tratat ca martor şi nu inculpat )VIII)
Ioan Rotundu
De ce s-a speriat Raluca Stâncescu şi s-a adresat Judecătoriei Botoşani
Ioan Rotundu
De ce ofiţerul Buliga a ajuns inculpat şi nu martor precum Aioanei (IX)
Ioan Rotundu
Este Raluca Stâncescu o victimă a sistemului politic corup?
Ioan Rotundu
Politeţea lui Timmermans anunţă, de fapt, furtună
Ioan Rotundu
Presa-n gura lu' Rotundu: Emisiunea din 2.03.2018
Catrenul săptămânii
Bancul zilei: Realism religios
Horoscopul zilei de 3.03.2018
Anunţ editorial
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog