Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sport
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
4228
De la 07 Ianuarie 2003
70549188

Doi tineri din grija DGASPC s-au înscris în acest an la facultate

  • 7 August 2006, 23:00
Anul acesta trei tineri de sub aripa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Botoşani au susţinut examenul de Bacalaureat. Dintre aceştia, doi au luat note de trecere la examen. "În acest an trei copii au intrat în Bacalaureat. Doi au promovat iar cel de-al treilea nu, înscriindu-se pentru sesiunea din august", a declarat Elena Lupu, director adjunct în cadrul DGASPC Botoşani. Unul dintre tinerii care au trecut cu bine examenul este deja admis la Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi. Cel de al doilea absolvent de liceu, pasionat de sport, s-a înscris tot la Iaşi însă la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Conducerea DGASPC susţine că tânărul nu a scăpat de emoţii pentru că încă nu a aflat dacă este sau nu admis la facultate. Anul trecut doar un singur tânăr asistat a devenit student. Totodată, şapte tineri sunt nevoiţi să nu mai depindă de DGASPC, deoarece anul acesta au terminat o formă de învăţământ superior. Înainte de a începe un drum prin forţe proprii, tinerii vor primi sprijin şi consultanţă din partea specialiştilor din cadrul sistemului de Protecţie a Copilului, pentru a-şi găsi mai uşor un loc de muncă. (Carmen STANCIU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Horoscop
Câinele neorientat
Comentariu la comentarii (CXXIX)
(Ioan Rotundu)
Reabilitarea vechii şcoli din Dobârceni încă nefinalizată
Se întrevăd noi finanţări pentru alimentările cu apă
Prefectul luptă pentru îmbunătăţirea activităţii la Direcţia de Paşapoarte
Planificarea a devenit cuvânt de ordine în Instituţia Prefectului
Proiecte îndrăzneţe pentru schimbarea la faţă a judeţului
Comuna Cristineşti îmbracă straie de sărbătoare
Ţarcă vrea să caute soluţii pentru creşterea economie judeţului
Liceul „Grigore Antipa” va fi extins
Urban Serv nu va fi privatizat
Primarul Gheorghe Ciuhandu a fost amendat cu 150 milioane de lei
"Am dat două paste de pix de declaraţii la Securitate"
Bejinaru a primit bani pentru turnătorii, dar nu a făcut poliţie politică
Alina Mungiu Pippidi consideră că Voiculescu e un precedent
Despre hărţuirea sexuală la locul de muncă
Taxă substanţială pentru înmatricularea maşinii
Alegerile anticipate nu sunt posibile în acest moment
Ziua Marinei, clonată ca să ajungă la toate partidele
Relaţiile proaste cu şefii cresc tensiunea arterială
Îşi doreşte cu disperare moartea
Incendiu provocat de un copil al statului
Locuinţă incendiată de concubinul chiriaşei
Dosar penal pentru adidaşi
Cu şeful nu-i de glumit
(Ioan Rotundu)
La micii lăudaţi… să nu te-araţi lacom
Primarii nu se simt atraşi de energia eoliană
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă