Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Publicitate
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
11247
De la 07 Ianuarie 2003
120866860

Dorohoi: S-a deschis incubatorul de afaceri

  • 5 June 2012, 23:00
Marţi, 5 iunie, la Dorohoi s-a deschis un Incubator de afaceri unic în judeţ. Realizat prin Programul naţional multianual pe perioada 2002-2005 de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri, obiectivul este unul dintre cele zece astfel de incubatoare deschise în întreaga ţară.
Având ca scop dezvoltarea sectorului IMM prin crearea unor noi locuri de muncă, proiectul a atras deja 17 firme ce vor fi incubate în construcţiile realizate pe locaţia fostei unităţi militare. Din domeniul educaţional, medical, dar şi de producţie, firmele vor fi incubate şi vor beneficia, astfel, de un ajutor substanţial, astfel încât, după 3 ani, să se poată dezvolta integral cu propriile resurse.
Câteva zeci de oficialităţi, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai autorităţilor ce au implementat proiectul au fost de faţă la tăierea panglicii de inaugurare a incubatorului. Instituţia Prefectului a transmis, prin intermediului subprefectului Sebastian Tocariu, felicitări tuturor celor implicaţi în proiect.
„Iată cum, într-o zonă nu foarte dezvoltată economic se pot face lucruri cu care oraşe mai mari decât Dorohoiul nu se pot lăuda. Este nevoie de o atitudine proactivă şi să ştii să identifici şi să profiţi de toate oportunităţile. Dorohoiul este un exemplu de urmat pentru multe unităţi administrativ-teritoariale.”, a declarat Sebastian Tocariu.
Cu o capacitate de 24 de firme, incubatorul de afaceri din Dorohoi oferă spaţii de birouri, dar şi de producţie, dotate cu mobilier şi echipamente IT, acces la săli de curs şi conferinţe, la utilităţi şi servicii de telecomunicaţie.
Mai mult, prin proiect se oferă firmelor incubate alocaţii financiare nerambursabile pentru costurile de început şi pentru utilităţi, consultanţă de specialitate, precum şi fonduri de promovare. Singurul cost al firmelor incubate va fi o taxă modică de administrare. (Lavinia Preda)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Amantul lăudat
Ucraina, «Cernobâlul» românilor
Laszlo Borbely consideră vizita lui Kover Laszloo ingerinţă brutală
Percheziţie la locuinţa fostului preşedinte al Băncii Vaticanului
Preşedintele Ungariei consideră Trianon un tratat nedrept si defetist
Cere demisia imediată a ministrului interimar al Educaţiei
Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, ar putea fi declarat persona non grata
Comunicat de pres㠖 Nova Apaserv Botoşani
Comunicat de presa – Mişcarea pentru Botoşani
20 de tone de furaje distruse într-un incendiu la Vlăsineşti
Botoşăneni puşi în pericol de vecinii neglijenţi
Manoleasa: Boroleanu a descoperit că florile pot fi o frumoasă mită electorală
Accident la Răchiţi
Salarii mai mari pentru medicii rezidenţi
Bani puţini pentru mobilierul claselor pregătitoare
Se amână prescrierea medicamentelor pe reţete electronice
Ministrul Cepoi „răreşte” internările urgenţelor medicale
S-a ocupat personal de haremul lui Mazăre
Ioan Rotundu
Botoşani: Iazul de la Mănăstireni este secat de… interese ascunse
subvenţiile pe teren, însă, inundă buzunarele cuiva
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă