Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Religie
Publicitate
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7601 lei
1 USD = 4.2726 lei


Număr accesări
Astăzi:
1
De la 07 Ianuarie 2003
71571259

Drumul care continuă să rămână ghimpele comunelor Coşula şi Copălău

  • 30 October 2008, 23:00
La mai bine de şase luni de când era anunţată ca “rezolvată” problema spinoasă a reabilitării drumului judeţean 208H, sectorul de circulaţie cu acest nume continuă să se prezinte într-o stare deplorabilă, neexistând semne că asfaltarea sau modernizarea sa va începe prea curând. Din punctul de vedere al Primăriei Copălău, lucrurile stau la fel de prost ca şi în februarie 2007, când fostul primar Mihai Baltă, sătul şi el de sutele de reproşuri primite vizavi de starea drumului în cauză, anunţa iminenta începere a lucrărilor de asfaltare a tronsonului care face legătura între DE 58 şi Suliţa, trecând prin faţa Primăriei şi prin centrul comunei Copălău.
Cum bine se ştie – şi cum menţionam şi în alte materiale pe această temă - de peste un deceniu, segmentul rutier în cauză tot este considerat ghimpele localităţii, apartenenţa sa la “inventarul” Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri făcându-l să nu poată fi reabilitat, în pofida numeroaselor iniţiative locale. Plin de gropi, cu asfaltul sărit ca după un bombardament şi cariat până în măduva infrastructurii, drumul afectează, mai ales de la şosea şi până la Primărie, imaginea unei comune în care toate celelalte căi de acces sunt cât de cât puse la punct.
Dar, cu toate că încă din primăvara trecută cei de la Drumuri Judeţene au afirmat că au primit fonduri pentru asfaltarea tronsonului respectiv, anunţând ca lucrările vor începe cât de repede, din toată tevatura adreselor şi a milioanelor de lei cheltuiţi pe telefoane nu s-a ales decât praful. Şi pulberea de …asfalt, evident. Au mai existat, după un an şi ceva de tăcere, nişte promisiuni electorale, licitaţia privind stabilirea executantului ce urma să se ocupe de reabilitarea drumului fiind anunţată chiar în prejma celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor din iunie 2008. Cum pesedistul Baltă nu a mai fost ales, fiind înlocuit de electorat cu liberalul Marius Didel Ceplinschi, lucrurile s-au încurcat din nou, iar drumul, lipsit chiar şi de cea mai mică intervenţie, a continuat să se degradeze.
Lucrurile par să aibă o logică dacă luăm în calcul recenta afirmaţie a noului primar Ceplinschi care, după ce ne-a spus că în această toamnă au fost făcute din nou demersuri către cei de la Drumuri Judeţene pentru asfaltarea segmentului de drum dintre Copălău şi Dracşani, ne-a informat că din câte ştie, „licitaţia a fost câştigată de o firmă din Botoşani, mai concret cea condusă de un fost preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, care, după ce a anunţat de mai multe ori că începe lucrările, le-a sistat din cauza lipsei de bani”. Ne putem întreba: să fie o răzbunare a preşedintelui Consiliului Judeţean, actualul democrat-liberal Mihai Ţâbuleac asupra fostului preşedinte Conţac, nimeni altul decât administratorul din umbră al firmei despre care se spune că ar fi câştigat licitaţia? Sau zvonurile acestea pot fi luate ca simple speculaţii.
Lucrurile nu se opresc însă aici. Pe partea cealaltă a drumului european, doar vreo doi kilometri mai jos de segmentul care străbate localitatea Copălău, DJ208H continuă, străbătând satul Buda şi comuna Coşula, şerpuind printre dealuri muntoase şi drumuri de ţară pline de noroi, spre comuna Vorona. Dacă ne luăm după afirmaţiile edililor din Coşula, şi acest tronson este „asfaltat şi modernizat” de vreo doi ani încoace deşi, de văzut, nu se vede nimic.
Interesul reprezentanţilor primăriei şi a consilierilor locali vizează în primul rând, în acest caz, modernizarea drumului în perspectiva introducerii în circuitul turistic naţional a monumentelor locale care îl mărginesc: mănăstirile din localităţile Coşula şi Vorona. An de an cei de la primărie ne informează că în urma planificărilor lucrările sunt gata să înceapă şi pe tronsonul respectiv, dar nici în acest caz vorbele nu se transformă în fapte.
Reales primar încă din primul tur, Mircea Acatrinei recunoaşte deschis că după atâtea promisiuni şi tergiversări, „DJ208H nu mai este inclus în planul nostru de reabilitare. Aşteptăm şi noi răspunsul Agenţiei de Dezvoltare Rurală Europeană unde, prin Consiliului Judeţean Botoşani, am depus o solicitare în acest sens, pentru obţinerea de fonduri structurale. De la Direcţia Judeţene de Drumuri şi Poduri în schimb, nu mai aşteptăm nimic”. Avându-se în vere că legătura rutieră între Vorona şi Dracşani / Suliţa nu se poate face decât prin Botoşani, drumul în cauză, prin Coşula şi Copălău, ar deveni unul cu adevărat important, ca să nu mai vorbim şi de interesul turistic deosebit al zonei.
Din păcate, nici unul dintre politicienii care se bat acum în colegiile locale pentru a deveni senatori sau deputaţi nu şi-au propus să includă în planurile lor electorale şi subiectul respectiv. Apropierea acestora de nevoile reale ale locuitorilor din zonă este egală cu zero şi tare mă tem că nu departe de această cifră vor fi şi voturile pe care le vor primi din partea electoratului. (B.P.F.)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Pană s-a molipsit repede de la contracandidaţii săi… să mintă frumos
nici n-a călcat bine prin Botoşani, că deja s-a pus pe fapte marimai trebuie să-şi găsească şi naivii care să-l creadă
Nici cu trădătorul alături, Ţâbuleac n-a obţinut ce şi-a dorit
N-a avut rezultate politice, n-are nici caracter
850 de imagini adunate de Vasile Şoimaru cu români şi pentru români
Program SPORT 1 ( săptămâna 45/2008 )
"Cancerul la sân - actualităţi şi perspective"
România sub asediu
Indianul mai are un pic de tăiat din „Forma”
Cu BMW-ul în livadă
Încă o sală de sport pentru botoşăneni
Nu dau semne că s-ar teme de amenda lui Ţurcanu
Cadrele din învăţământ vor „vacanţă prelungită”
Tăriceanu s-a pus bine şi cu elevii de liceu
Se vrea închiderea laboratorului de analize din spitalul judeţean
Băsescu spune una, ministrul Nicolaescu vine cu alta
Curtea cu Juraţi - o necesitate pentru sistemul juridic din România
CRIMINALII de la CNADNR au omorât o familie întreagă
haideţi să le răspundem şi noi pe măsură
Vom plăti 394,35 lei gigacaloria la iarnă
Voturile pierdute la profesori le vor recupera mai mult decât dublu de la părinţi
Ucraina se teme de România, în timp ce Rusia lucrează la dezmembrare
Drapelul secuiesc, ridicat pe clădirile statului român
Ambasada Ungară atacă la baioneta publicaţia "Curentul"
Preşedintele Bush interpelat de comunitatea românească din America
Horoscop
Explicaţia Bubulinei
Comentariul comentariilor (CCXXVIII)
(Ioan Rotundu)
Patriarhia Română nu recunoaşte caterisirea părintelui Boian de către BOS
Votaţi canidatul cu cele mai mari şanse de reuşită!
Votează "Omul tău!"
Votaţi paza bună, care să ne ferească de primejdia rea!
Votând tinereţea, votaţi schimbarea!
Liberalii vor să ne vindece de „portocalită”
cu doi medici candidaţi, promisiunea lor politică ar putea fi îndeplinită
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă