Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Sănătate
Administraţie
Social
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Comentarii
Proverbe şi...
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
10345
De la 07 Ianuarie 2003
122870412

După ce l-a parfumat profesional, l-a stropit cu lichid de sconcs

  • Câmpanu îşi dă arama pe faţă
  • 20 July 2007, 23:00
Preşedintele liberalilor botoşăneni Liviu Câmpanu a propus ieri retragerea sprijinului politic directorului Spitalului Judeţean „Mavromati” Ovidiu Mimor. Câmpanu l-a acuzat în mod direct pe directorul Spitalului Judeţean de încercare de secţionare a partidului în tabere, motiv pentru care a decis să nu îl mai susţină. Abordând politic problema, acesta a solicitat colegilor din Biroul Politic retragerea sprijinului politic lui Mimor. În plus, comportamentul lui Mimor nu i se pare lui Câmpanu demn de un liberal. Acesta a precizat că şi ministerul Sănătăţii va lua o decizie în privinţa suspendării actualului director. „Acest comportament de a lupta pe la colţuri nu este propice nici unei organizaţii. Avem nevoie de o echipă şi important este ca interesele proprii să fie armonizate cu cele ale organizaţiei”, explică liderul liberal.
Câmpanu susţine că nici unul din membri nu îşi doreşte ca PNL să facă paşi înapoi. Liviu Câmpanu susţine că PNL îşi asumă la Botoşani responsabilitatea pentru o greşeală, aceea de a-l fi adus pe Mimor în funcţia de director al Spitalului Judeţean. „Avem puterea şi tăria de a recunoaşte că am greşit şi că nimeni nu e perfect. Greşelile pot fi reparate. A persista o greşeală e tragic, dar a încerca să o repari este onest”, a precizat preşedintele liberalilor botoşăneni. Acesta a încetat să mai atace directorii democraţi, trecând la cei liberali. Acesta a precizat că Mimor a ajuns director datorită coloraturii politice şi nu a examenului dat. „Toţi directorii sunt sprijiniţi politic. Concursul este când doi liberali trebuie departajaţi”, a declarat Liviu Câmpanu.
Prezent la aceeaşi masă, directorul Ovidiu Mimor a simţit nevoia de a aduce unele corecţii la acuzele aruncate asupra sa, lucrurile degenerând într-un scandal cu spălarea rufelor în public. „Cu mâna pe inimă vreau să spun că dacă am contactat un singur membru din Birou, eu Mimor, îmi dau demisia din toate funcţiile. Nu a vorbit cu nici un membru cu privire la un puci. Mai mult, am fost contactat pentru discuţii în privinţa sprijinului politic pentru că lupta între liberali nu duce nicăieri”, a declarat Mimor. Acesta recunoaşte că a fost propus şi sprijinit pentru funcţie de liberali. Examenul a fost însă în opinia sa unul real, pentru că unii colegi din judeţ şi din ţară l-au picat. La semnarea contractului Ministrul i-a asigurat că sunt manageri buni şi îşi merită postul. „Părerea mea este că ceea ce s-a întâmplat nu duce decât la o încălcare a legislaţiei actuale. A destitui un manageri ce are indicatori de performanţă buni mi se pare un lucru josnic ce nu duce la nimic bun”, a declarat Ovidiu Mimor.
Acesta a precizat că îi pare rău de scandalul din partid, pentru că liberalii vor fi percepuţi prost. Mimor susţine că acele date trimise de ASP au fost adeverite ca date false. „Este un fals în documente publice, care conform Codului Penal se condamnă de la 6 luni la 5 ani de închisoare. Aştept din partea ministrului o decizie şi aşa cum a spus şi Câmpanu, cel ce a greşit o va lua în barbă”, a precizat Mimor. Directorul susţine că nu se poate pune problema de incompatibilitate. Profesia de medic nu îi poate fi luată, acesta susţinând că poate profesa în afara activităţii de manager ca medic. „Nici o persoană nu îmi poate lua parafa dacă nu am încălcat o lege. Am document de la ministru că pot activa. Dacă pui toate tunurile pe o persoană duce la o situaţie penibilă pe care mi-a greu să o comentez”, a declarat directorul Spitalului Mavromati.
Acesta susţine că nu este o problemă înlăturarea sa, în cazul în care este făcută corect, legal, dovedindu-se unde a greşit. Acesta se consideră o victimă, dar crede că Ministrul Sănătăţii va gândi de două ori până la semnarea demisiei. Raportul Curţii de Conturi a fost făcut aşa cum susţine Mimor, pe ultimii doi ani, şi nu în ultimul an, cât aceasta a fost director.
De cealaltă parte, iritat puternic de afirmaţiile lui Mimor şi încercările sale de a se apăra, Câmpanu a declarat că „Mimor a urcat pe funcţie în faţa presei şi probabil că vrea să iasă tot în faţa presei. Mi se pare o evoluţie ciclică”. Din punctul său de vedere raportul pune în cârcă responsabilităţi de ordin penal. Susţinând că nu este economist, Câmpanu apreciază că sunt chestii de bun simţ din raport care pot fi puse în discuţie. „Nu mi s-au găsit lucruri grave şi faptul că nu s-a ajuns la nici o concluzie ar trebui să spună ceva. Nu am încălcat legea cu nimic”, a declarat Mimor.
Unul din membrii Biroului Permanent, viceprimarul oraşului Săveni Relu Târzioru a simţit nevoia să ia atitudine, intervenind în scandalul celor doi. „Probabil voi fi şi eu sacrificat mai devreme sau mai târziu. Problema se pune că suntem colegi. Când Pavel a avut probleme colegii din PD i-au ţinut partea şi l-au apărat. Pe mine nu m-a sunat nimeni şi jur pe Biblie dacă trebuie şi mi se pare colegial să îl sprijinim pe Mimor”, a declarat Târzioru. Acesta nu a fost de acord cu polemicile, considerând că nu era necesară spălarea rufelor în public. Câmpanu şi-a argumentat însă atitudinea de retragere a sprijinului politic prin faptul că liberalii nu „Pun Botul” la fel ca democraţii susţinând golănii. (Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Gospodari, dar pe jumătate
Comentariu la comentarii (CXLIX)
(Ioan Rotundu)
Program TELE’M
Horoscop
Cum a convins Nastase găina să voteze PSD
(povestire din preajma alegerilor din 2004)
Citate şi cugetări din Vietnam
Vor să vă cânte la nunţi, botezuri...
Anunţ important
Comunicat de presă E.ON Moldova
Nicolau zice că vom bea apă pe săturate
Mai cu fereală şi sub pseudonim, poliţiştii scriu poezii
"Album de familie- antologie de versuri în uniformă"
Apa Grup speră ca Guvernul să-i facă o reanimare, scutind-o de datorii
Cei care angajează elevi trebuie să încheie o convenţie cu AJOFM
Deocamdată a rămas fără identitate
Minorul Iulian a fost găsit
Reţinut pentru mai multe furturi şi fapte penale
Neatenţia l-a costat pe un medic veterinar
Municipalitatea vrea strategie de transport local
Ciuştea vrea să devină salvatorul Spitalului Judeţean
Măsuri suplimentare pentru diminuarea efectelor caniculei
Primării prinse pe picior greşit de ISU
Municipalitatea depune primul proiect european
WC-ul public din parc va fi dat curând în folosinţă
Liberalii vor să fie generoşi cu cinci burse de sprijin
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog