De atunci am acordat mai multă atenţie la afirmaţiile credincioşilor despre ceea ce mie îmi era cunoscut ca fiind ceva sfânt, ceva care are puterea de a-l feri pe credincios de relele semenilor, de blestemele unor rău voitori: agheasma. Am constatat cu surprindere că ceea ce eu veneram, precum majoritatea credincioşilor ortodocşi, ca fiind apă sfinţită cu puteri tămăduitoare şi în acelaşi timp protectoare de forţele răului, nu este tocmai aşa. Este cu puteri tămăduitoare şi protectoare acea apă sfinţită de către preoţii cu adevărat credincioşi lui Dumnezeu şi cu teamă de puterile Acestuia dar nu şi acea apă ce a fost declarată agheasmă în urma unui ritual săvârşit de preoţii cu sufletul vândut diavolului. Agheasma unor astfel de preoţi poate fi considerată a fiu agheasmă malefică, agheasmă care poate produce mult rău atunci când este folosită la îndemnul forţelor necurate.
Răşitaru, flămânzeanul care mi-a făcut pentru prima dată cunoscută existenţa acestei ape sfinţite ce poartă cu ea, pe acolo pe unde este stropită, puteri malefice, fiind om simplu şi cu puţină educaţie filozofico-religioasă n-a putut să-mi explice ceea ce am înţeles şi singur mai târziu: cum sunt batjocorite cele mai sfinte simboluri ale credinţei chiar de către cei puşi să le ocrotească.
Toate aceste gânduri m-au cuprins când am citit o nouă ştire legată de modul în care creştinii ortodocşi aşteaptă sărbătoarea Botezului Domnului Iisus Hristos pentru a-şi procura mult râvnita agheasmă ce este considerată cel mai eficient leac de peste an, folosit în cele mai neaşteptate împrejurări în care s-ar crede că au apărut forţele răului şi ar putea fi alungate prin simpla stropire cu această apă sfinţită.
Duminică, la Constanţa, Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a sfinţit nu mai mult de 60 tone de apă. Apa s-a aflat depozitată în bazine uriaşe şi în cisterne. Au fost pregătite şi 120 mii peturi pentru ca toţi credincioşii să poată primi agheasmă. Numai că sticlele din plastic nu aveau şi dop, capacul fiind distribuit separat de sticlă. De aici a izbucnit un întreg scandal, oamenii s-au călcat în picioare, s-au înjurat reciproc, s-au afurisit şi cine a fost mai voinic a ajuns să pună mâna pe mult râvnitul capac.
Nu trebuie să fii neapărat creştin, este suficient să aparţii lumii civilizate ca să te întrebi ce fel de oameni au fost cei care s-au încăierat, înjurat, umilit şi lovit pentru a prinde o sticlă cu agheasmă? Se mai poate spune că acea apă aflată în sticlele lor este sfinţită? Cine şi cu ce puteri a sfinţit-o dacă ea a ajuns în mâna credincioşilor prin puterile diavolului, sub controlul forţelor răului, a forţelor malefice cum ar fi spus Răşitaru din Flămânzi?
Apoi, ce apă sfinţită poate fi aceea când cel care pretinde că i-a dat puteri divine este el însuşi aflat sub puterea forţelor necurate. Acest Teodosie, aflat încă în funcţia de arhiepiscop al Tomisului, poate fi considerat în orice fel numai slujitorul lui Dumnezeu nu.
Spicuind din presa naţională şi cea constănţeană aflăm că Teodosie a fost implicat în scandaluri de relaţii sexuale cu minori, acuzat de fals în actele oficiale ale Arhiepiscopiei Tomisului, acuzat de eliberare de diplome de licenţă false, implicat într-un scandal de devalizare a Băncii Dacia Felix împreună cu omul de afaceri Sever Mureşan, a înşelat mai mulţi credincioşi luându-le suma de 3000 de euro pentru a le intermedia accesul la Sfântul Duh etc.
Precum se poate constata IPS Teodosie este mult mai bine ancorat în Codul penal decât în Biblie. Ca orice om normal, firesc este să te întrenbi cum poate un astfel de personaj să dea apei sfinţite numită agheasmă puteri divine? Puteri malefice cu certitudine.
Ciudat este însă faptul că arhiepiscopul n-a păţit nimic iar Patriarhia Română l-a protejat din toate puterile sale instituţionale iar personajul nostru slujeşte şi acum în numele BOR. Ne întrebăm de unde atâta răutate între români? Iată de unde!