Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Pamflet
Remember
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
13451
De la 07 Ianuarie 2003
122873518
Editorial

Alianţa DA – neutralizator pentru urmăriţii penal

  • Ioan Rotundu
  • 14 July 2010, 23:00
Puţini ştiu că pe la Botoşani traseismul politic a fost fondat de către profesorul Mircea Dănuţă, pe vremea când făcea parte din partidul lui Sergiu Cunescu – PSDR. Iar iniţierea unei asemenea formule politice a fost, de fapt, generată din necesitatea unor lideri politici, politicieni de mâna a treia sau lichele autointitulate „oameni de afaceri” de a se pune la adăpost faţă de legea penală.
Adică de a nu mai răspunde pentru infracţiunile comise. După alegerile locale din 1996, PSDR-ul condus de Mircea Dănuţă a ieşit, ca forţă politică la nivel de judeţ, pe locul doi, după PDSR. Cu buzunarul de la spate doldora, Dănuţă a început să cutreiere judeţul şi să racoleze primarii PDSR-ului la PSDR.
Principalul argument era că, PSDR-ul fiind la putere în cadrul Alianţei USD, putea ajuta primarii cu fonduri sau a-i pune la adăpost de răspunderea penală pentru faptele comise. În demersul său, Dănuţă era susţinut de subprefectul Lucian Feodorov. Primarii care se încăpăţinau să rămână fideli PDSR-ului, adică erau curaţi din punct de vedere penal, cădeau în ispita banilor.
Căci Dănuţă băga mâna în buzunarul de la spate şi punea jos milioanele negociate. Subprefectul Feodorov se ocupa de protecţia penală a celui aflat în belea. Cert este că prin 1998 PSDR-ul lui Dănuţă avea mai mulţi primari decât PDSR-ul. Poate că Dănuţă ajungea să aducă în PSDR toţi primarii din judeţ, dar piedica realizării visului său s-a dovedit a fi prefectul din acea vreme, Alexandru Simionovici.
Gelos pe succesele lui Dănuţă, Simionovici a început să-l şicaneze. A fost suficient ca Siminovici să-i facă un semn lui Paul Mustaţă, pe atunci şeful Gărzii Financiare, ca peste Dănuţă să năvălească control după control. Ce rămâne de netăgăduit, este că Dănuţă a inaugurat o formulă politică, traseismul, care de atunci încoace s-a perfecţionat. Mă refer la nivelul judeţului Botoşani şi nu la cel naţional. Iată şi primari sau politicieni care au beneficiat de cupola traseismului politic.
Cel mai celebru este şi cel mai puţin cunoscut. Aflat la al doilea mandat, Vasile Gherasim, primarul Dorohoilor, prin 1998 a completat adeziune la PSDR-ul lui Dănuţă, pentru că partidul său, PDSR-ul, aflat în opoziţie, nu-l putea ajuta cu fonduri. În 2000 Gherasim a părăsit în grabă PSDR-ul, revenind la PDSR-ul lui Mihai Baltă.
La Brăeşti, primarul Ioan Toma l-a supărat pe şeful de post, care l-a „răsplătit” cu întocmirea unui dosar penal. Toma a tratat cu prefectul Simionovici (era tot prin 1998) şi a ieşit din USD, devenit primar PNŢCD. Şeful de post nu i-a mai putut face nimic, pentru că Simionovici l-a chemat pe şeful poliţiei de atunci, Gheorghe Bocancea, şi i-a ordonat să dispară dosarul lui Toma, ceea ce s-a şi întâmplat.
La Săveni, după alegerile din vara anului 2000, primar a ieşit democratul Dumitru Roşcăneanu. Fost puşcăriaş, dedat la rele, Roşcăneanu nu s-a putut abţine să nu se ungă cu miere. L-a prins Curtea de Conturi. Brusc, acesta a devenit simpatizant PSD. A ajutat-o pe deputata Viorica Afrăsânei să-şi deschidă la Săveni un birou parlamentar, iar de dosarul penal întocmit lui Roşcăneanu de către Curtea de Conturi nu s-a mai auzit nimic.
PRM-istul viceprimar de Botoşani, Florin Ghiroghiţă, a fost chemat în judecată de către ginerele lui Şutacu de la Distrigaz. Acum Ghiorghiţă este vicepreşedinte PD, iar despre respectivul dosar penal nu s-a mai vorbit nimic. Despre Mihai Pavel se ştia, prin 2004, că are ceva încurcături penale pe la Poliţia economică Botoşani.
A fost pus de PD director la Direcţia Agricolă Botoşani, iar cercetările asupra sa n-au mai continuat. Adrian Hăidăuţu, vechi militant PDSR şi apoi PSD, consilier judeţean ieşit pe listele PSD, prins cu ocaua mică pe la Ocolul silvic Dorohoi s-a înscris în PNL. Şi al său dosar penal a dispărut. S-a stins şi conflictul dintre el şi actualul director liberal al Direcţiei Silvice Botoşani, ing. Mihai Axinte.
Privite lucrurile prin prisma celor prezentate mai sus, gestul actualului primar de Dorohoi, Sergiu Lungu, de a se înscrie în PD, nu este de condamnat. Primarul Lungu este cercetat penal în două dosare şi se spune că ar mai urma să înceapă urmărirea penală într-un alt dosar. Şeful său politic, Constantin Conţac – preşedintele PSD, nu-l poate ajuta. Speranţa lui Lungu este că dacă va deveni membru PD, presiunile care se fac împotriva sa vor înceta.
Aşa stând lucrurile, în perioada 2000 – 2004, când PSDul s-a aflat la putere, el a fost neutralizatorul politic al aspectelor penale pentru toţi cei aflaţi sub cupola sa. Din 2004 rolul de neutralizator a revenit Alianţei DA. Iată de ce legea privind stoparea traseismului politic este privită chiorâş chiar de către cei puşi în situaţia de a o vota – parlamentarii.
Pentru că această lege va avea rolul de a descuraja pe acei candidaţi conjuncturali, care după alegeri trec de partea partidului aflat la putere, dar va eradica şi posibilitatea de a se pune la adăpost faţă de lege, atunci când au conştiinţa încărcată cu fapte de natură penală, ceea ce ridică mari îngrijorări pentru majoritatea traseiştilor politici. Sunt curios cine va învinge în acest duel: onestitatea faţă de electorat sau interesul politic personal.
JDB 2.03.2006

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


În afacerea cu apometrele suntem prostiţi pe faţă
Horoscop
Bancul zilei: Moştenirea lăsată de prostituată
Batalul lui Ghiorghiţă behăie la loc de cinste
Botoşanii îi pot oferi lui Băsescu soluţia independenţei energetice
Filmuleţ Schitul Balş
Program Tv SOMAX
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog