Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Gastronomie
Reportaje
Comentarii
Mediu
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
23695
De la 07 Ianuarie 2003
106095680
Editorial

Aparenţe îmşelătoare

  • Ioan Rotundu
  • 20 January 2008, 23:00
Lumea politică, cea a jurnaliştilor de talk-show sau de presă scrisă sunt de acord că alegerile locale şi parlamentare din acest an vor fi pregătite printr-o campanie electorală violentă în limbaj, agresivă publicitar şi extrem de murdară în plan moral. De această anticipaţie deloc măgulitoare pentru clasa politică nu va putea face excepţie nici campania de la Botoşani. Chiar dacă în momentul de faţă lucrurile se prezintă a fi liniştite, este o aparenţă înşelătoare.
În PD-L locul şi rostul lui Mihai Ţâbuleac se poate spune că s-a clarificat. De la pretenţia de a fi preşedintele noului partid, el s-a ales cu funcţia de prim-vicepreşedinte. S-a simţit frustrat în drepturile sale şi a recurs la o ieşire publică violentă, acuzându-i pe verii Flutur de joc politic murdar. În loc ca cei vizaţi să se arate speriaţi, l-au îndepărtat pe Ţâbuleac şi din funcţia oferită, el rămânând simplu membru de partid. Se spune că Ţâbuleac s-ar fi împăcat cu soarta şi va sta liniştit. Ba s-a arătat şi săritor în a-l ajuta pe Drăguş să achite o datorie a fostului PD ce se ridică la suma de 700 milioane lei vechi. Cine-l va crede, va dovedi o naivitate politică de neiertat. Ţâbuleac nu va accepta să fie înjosit într-un asemenea hal. El va aştepta cu stoicism momentul când să reia atacul şi să recupereze privilegiile pierdute. Până la alegerile parlamentare are timp.
Cătălin Flutur, cel ce-a primit conducerea PD-L printr-o formulă politică şi statutară inedită, manifestă siguranţă în ce priveşte liniştea din partid. Drăguş a primit promisiunea că va fi cap de listă la deputaţi. Alexandru se vede senator. Cristian Achiţei deja îşi făureşte echipă pentru a prelua conducerea Consiliului Judeţean. Ion Diaconu pare să se fi împăcat cu funcţia de prefect, funcţie pe care a mai ocupat-o pentru puţin timp.
Toate aceste clarificări din interiorul PD-L, privite din afară, te conduce la concluzia că partidul şi-a recăpătat vitalitatea şi pofta de a câştiga puterea locală şi parlamentară. Dacă lucrurile nu vor căpăta o altă turnură, atunci îşi poate vedea visul cu ochii. Numai că, modul în care s-au manifestat până acum unii lideri din PD, mă face să cred că această linişte din PD-L este una de dinaintea furtunii.
Cea mai puternică formaţiune politică a judeţului rămâne, cel puţin deocamdată, PSD-ul. Şi în partidul condus cu mână fermă de către Conţac domină o anume linişte. Anunţata candidatură la Primăria Botoşanilor prin fostul prefect Costică Macaleţi rămâne în vigoare şi liniştitoare pentru Flutur. Prin partid, în afară de Egner care şi-ar dori să-l concureze din nou pe Flutur, nu există un alt doritor. Preşedintele Conţac este preocupat de cum vor decurge alegerile la consilierii judeţeni. Cum legea votului uninominal nu va fi aplicabilă alegerilor din acest an, Conţac va acţiona ca PSD-ul să scoată cât mai mulţi consilieri judeţeni, pentru a-şi asigura majoritatea voturilor şi rămâne preşedintele CJ. Aşa că, este de aşteptat ca cei ce vor candida din partea PSD la funcţia de primar, consilier municipal, orăşenesc şi local să nu aibă acces la punga lui Conţac. Vor trebui să se descurce cum vor putea. În astfel de condiţii nu este exclus ca prin PSD să apară nemulţumiri individuale sau de grup.
La PNL lucrurile evoluează într-un mod total diferit. Se duce o luptă de control asupra unor instituţii deconcentrate ale statului, în special cele ce privesc sistemul de Sănătate, aducătoare de bani la partid. Comandantul oştirii liberale este medicul Oprişanu. Cei atacaţi sunt, în cea mai mare parte, oamenii cu bani. Iar întreprinzătorii mai mici sau mai mari sunt călcaţi rând pe rând de către oamenii lui Oprişanu, până când acceptă ce li se propune. Oprişanu este atent supravegheat de o altă minte liberală, Florin Ţurcanu, care poate fi considerat pentru PNL, la scară mult mai mică, ce-a fost Meternich pentru imperiul Austriac. Ţurcanu este strategul, iar Oprişanu comandantul oştirii operative. Inventarea acelor comisii mixte de control, care n-au nici o bază legală în desfăşurarea vreo unei activităţi cu caracter de control, sunt instrumente extrem de eficace asupra „disciplinării” întreprinzătorilor, fie ei de anvergură sau de importanţă comunală.
Mă surprinde orbul găinii de care suferă liderii politici de la celelalte formaţiuni politice şi nu văd cum PNL-ul le suflă de sub nas segmente întregi de electorat. Mă mir că nu i-au atitudine şi nu condamnă prin conferinţele lor de presă comportamentul total neadecvat al celor din PNL. Se vor trezi când vor vedea golul electoral din jurul lor, dar s-ar putea să fie târziu.
Nici în PNL nu domneşte liniştea şi armonia. Prefectul Sorescu le-a cam încurcat socotelile cu candidatura la funcţia de primar al Botoşanilor. Altul mai băţos, care să-i pună piedică lui Flutur, n-au. Suliţenii Gheorghe Ciubotaru şi Cornel Popescu încă nu şi-au făcut cunoscute interesele. Florin Ţurcanu este şi el suliţan. Câmpanu ar cam trebui să se uite în fiecare zi în jurul său, să vadă dacă nu cumva se măreşte golul deja creat.
Celelalte formaţiuni politice n-au miză în alegerile locale, sau mult prea mică pentru a fi analizate alături de aceşti trei grei. Le vom băga în seamă într-un editorial separat.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Românul şi topurile
Comentariul comentariilor (XXIX)
(Ioan Rotundu)
Chirilă ar trebui să ştie că minciuna n-a avut niciodată picioare lungi
Planuri mari pentru Spitalul Judeţean
Centre comerciale amendate de către Garda de Mediu
Mobilier nou pentru spitale
Cu ochii pe evazionişti
Drăguş pregăteşte terenul pentru o eventuală guvernare PD-L
Păzea, vin miniştrii!
Democrat-liberalii construiesc de zor
Jubileu pentru Liceul de art㠄Ştefan Luchian”
Se impune un nou demers de suspendare a preşedintelui Băsescu
Pregătiri de reabilitare a stadionului municipal
Angajează numai persoane serioase
Salată de iarnă cu vitamine
Adevăr către soţie… condimentat cu pudră de talc
Horoscop
Sute de posedaţi şi schizofreni, liberi pe străzi
„Şacalul alb” este botoşănean
usturoiul a fost leacul tămăduitor al botoşăneanului
Loialitatea faţă de un partener repudiat în întreaga lume (II)
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă