Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Economic
Editorial
Administraţie
Horoscop
Umor
Anchete
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
1778
De la 07 Ianuarie 2003
85275322
Editorial

Are nevoie de legitimitatea intervenţiei ]n forţă

  • 22 June 2018, 23:00
Protestul de miercuri seara din Bucureşti - Piaţa Victoriei a adunat în jurul a peste 4 mii de bucureşteni care au simţit nevoia să coboare în stradă pentru a apăra ţara de gaşca de infractori parlamentari care, în pofida protestelor de până acum, în pofida avertismentelor venite de la instituţiile Uniunii Europene şi cancelariile statelor cu democraţie avansată, au modificat Codul de procedură penală astfel încât i-a lăsat pe procurori fără posibilitatea de a mai administra probele incriminatorii dar îi protejează pe infractori de anchetele penale, de a răspunde în faţa legii pentru faptele lor.
Numai că protestele nu sunt pe placul ,deocamdată, micuţului dictator Liviu Dragnea, care vrea să ajungă la fel de puternic precum Hitler, Stalin, Musolini, Franco al Spaniei, Fidel Castro, Pinochet al Chiliei, scop în care urmează pas cu pas drumul deja bătătorit al autoritarismului de Putin, Erdogan, Orban.
Iar când ceva nu-i place lui Dragnea, gaşca mafiotă din Teleorman care formează în momentul de faţă Guvernul României, se pune în mişcare, mai corect pune bâta jandarmilor pe spinarea protestatarilor. Numai că apărătorii lui Dragnea, precum ministrul de Interne Carmen Dan, premierul de carton boit în roşu Viorica Dăncilă, au o mare problemă. Protestatarii sunt paşnici, civilizaţi, vin cu copii în cărucior sau pe umeri, şi, între două discuţii despre problemele vieţii lor, strigă lozinci antiguvernamentale, anti-mafia, împotriva hoţilor ascunşi în Parlament.
În vremurile lui Ion Iliescu astfel de probleme le rezolvau minerii. Veneau cu lămpaşele aprinse şi mânuiau bâta cu mut zel pe spinarea intelectualilor. Dragnea însă, consiliat de echipa de evrei aduşi din Israel pe bani mulţi, vrea să apară în ochii europenilor, a lumii, ca un protector al democraţiei, aşa că nu poate trece direct la bâta jandarmilor. Îi trebuie un motiv. Aşa s-a ajuns ca ministrul de Interne Carmen Dan să ceară jandarmilor să devină mai fermi cu protestatarii, să-i agite, să-i determine la acte de violenţă.
Ce nu ştie analfabeta funcţională de Teleorman este că în stradă sunt persoane cu înaltă calificare, vorbitori de limbi străine, cu o educaţie care le permite să înţeleagă pericolul pe care-l reprezintă gaşca mafiotă a lui Dragnea, aşa că simt imediat provocările şi nu răspund la „invitaţiile” jandarmilor. La televiziunile care transmit din Piaţa Victoriei, fără a mistifica imaginile, miercuri seară s-a putut observa clar cum jandarmii au recurs nejustificat la acte de violenţă asupra protestatarilor, fără ca aceştia să riposteze, cu excepţia câtorva îmbrânceli.
A făcut înconjurul lumii modul grosolan şi inacceptabil într-o societate guvernată de lege, cum un grup de jandarmi înzăuaţi ca în Evul Mediu cavalerii de luptă, au intrat în mulţime şi l-au ridicat pe sus pe jurnalistul german Paul Arne Wagner, pe motiv că acesta ar fi comis acte de violenţă şi nici n-a putut dovedi cu acte că este jurnalist. Minciună specifică Jandarmeriei Române, pentru că jurnalistul era paşnic şi avea la vedere ecusonul de presă.
Dar ridicarea şi amendarea cu 500 lei a jurnalistului a fost o măsură premeditată. Este jurnalistul care a realizat în Teleorman un reportaj despre cum a ajuns Dragnea să fie cel mai temut baron local. Iar coada de topor numită Carmen Dan a dat ordin jandarmilor să-l umfle, că atâta o poate duce capul.
Miercuri seară jandarmii n-au reuşit să fie pe deplin pe placul ministrului Carmen Dan pentru că n-au reuşit să-i instige suficient pe protestatari ca le permită interveni în forţă.
Cum protestele continuă, şi jandarmii vor căuta noi metode de a provoca acte violente din partea protestatarilor ca să poată apoi să-şi arate şi ei credinţa faţă de Dragnea şi clica lui. Opoziţia din Parlament, cei din PNL şi USR, au cerut demisia ministrului de Interne iar comandantul Jandarmeriei să fie adus în faţa unei comisii de anchetă. Nu vor rezolva nimic pentru că nu sunt luaţi în seamă de gaşca parlamentară controlată de Dragnea – Tăriceanu. La politicienii români cu funcţii în stat nu există demisia de onoare pentru că le lipseşte onoarea.
Problema este mult mai gravă. Dacă jandarmii vor putea crea, fie şi pentru un scurt moment, un motiv de a interveni în forţă, atunci Dragnea va deveni şi mai puternic, va mai face un pas important în atingerea ţelului său suprem: puterea absolută. Cuplul Dragnea – Tăriceanu se sfiieşte de „îngrijorarea” manifestată de organismele europene sau ale ONU. Ambii susţin public că tot ce fac, întreprind, o fac pentru a apăra democraţia şi valorile ei, deşi lumea întreagă vede că de fapt ei înlocuiesc democraţia cu dictatura, că legile democratice sunt înlocuite cu legi favorabile infractorilor.
Istoria ne arată că regimurile autocratice, dictatoriale, s-au instalat la conducere prin forţă, prin eliminarea libertăţilor şi introducerea unui control ferm asupra oricăror manifestări sociale. Erdogan, preşedintele Turciei, a înscenat existenţa unui complot care urmărea să-l elimine fizic, pentru ca, apoi, folosindu-l ca legitimitate, să recurgă la arestări masive în rândul Armatei, Poliţiei şi mai ales a jurnaliştilor. Un astfel de motiv prea şi cuplul Dragnea – Tăriceanu. Sugestia consultanţilor evrei cu „statul paralel” n-a prins la români decât în mică parte.
În calitatea sa de ministru de Interne, Carmen Dan a primit misiunea de a crea un alt motiv ca forţele pe care le controlează să intervină ca protestele din Bucureşti şi întreaga ţară să înceteze.
Condamnarea de joi seară a lui Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare îl poate determina pe acesta să recurgă la măsuri atât de dure încât să repetăm baia de sânge din decembrie 1989.
Cu o femeie ministru de Interne care nu cunoaşte respect faţă de lege ci numai faţă de Dragnea, cu un şef al jandarmeriei dornic de a da ordin ca jandarmii să treacă la bătaie, cu o Poliţie aflată în derută totală şi măcinată de corupţia din interior care mai degrabă este dispusă să execute ordinile venite din sfera politicului decât să respecte legea, protestele se pot transforma în drame cu pierderi de vieţi umane. Părerea mea!
Ioan Rotundu

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Pedeapsă popească
Horoscop zilnic 23.06.2018
Răspunsul CJ la protestul celor din Răuseni
o făcătură prost concepută
L Koveşi, între agonie şi extaz
Primar Flutur, las-o mai moale cu scuzele faţă de evrei!
Centenarul Unirii şi infractorii parlamentari
Aveţi o şansă! Salvaţi-vă, dragi parlamentari din PSD Botoşani
Avem dubii că Guvernul va face autostrada Ploiești-Brașov
cu un studiu de fezabilitate din 2005
Reacția lui Toader față de condamnarea lui Dragnea:
Judecătorii nu au ținut cont de decizia CCR / Nu mă pronunț asupra demisiei sale, e o chestiune politică
Indicele Robor la trei luni a crescut la un nivel maxim de 3,09%
Presa-n gura lu' Rotundu: Emisiunea din 22.06.2018
Lumea lu Rotundu Centenarul Unirii - Coţuşca
Mihai Șora le dă întâlnire protestatarilor în Piața Victoriei:
”Dragi șobo, ne vedem la Girafă, în această seară și în toate serile în care va fi nevoie”
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă