În realitate lucrurile sunt mult mai complicate. Să recurgem la un scurt istoric asupra şefilor de la Finanţe, pentru a ne da seama cam cât de mari sunt interesele asupra acestei funcţii. Primul director de după evenimentele din decembrie 1989, şi care merită a fi amintit, a fost Gheorghe Maga. El a ajuns în această funcţie graţie PDSR-ului, partidul lui Iliescu şi a celor ce voiau un comunism cu faţă umană.
Maga nu şi-a legat cu nimic numele de cel al instituţiei, decât doar că a păstrat birocraţia din vechiul sistem şi chiar a adâncit-o. Când Viorel Alexandru a fost schimbat din funcţia de prefect al Botoşanilor, în favoarea lui Mihai Baltă, a fost trimis înlocuitorul lui Maga la Finanţe. De numele lui se leagă începuturile construcţiei noului sediu al Finanţelor, atât ca prefect cât şi ca director al acestei instituţii, investiţie nefinalizată nici în prezent. În 1996 au venit la putere cei din CDR. Liberalii l-au înlocuit din funcţie pe Maga cu Radu Ţurcanu, doctor în ştiinţe economice.
Ţurcanu a fost în fruntea Finanţelor din 1998 până în 2000. Pentru Finanţe a fost şi perioada când s-au produs cele mai profunde transformări. S-a diminuat birocraţia, s-au eficientizat structurile de control, s-a făcut ordine între competenţele Gărzii Financiare şi inspectorii financiari, s-au îmbunătăţit raporturile funcţionar cetăţean, în sensul că a crescut responsabilitatea funcţionarului în a fi mai prompt la solicitările cetăţenilor. În 2000 au revenit la putere cei din PDSR, iar Ţurcanu a fost rotit cu Maga.
În perioada 2000 2004, cât Gheorghe Maga a fost directorul general al Finanţelor, s-a dezvoltat şi şi-au extins tentaculele cele mai diverse forme ale corupţiei. Nu este aici locul să le rezum. Din 2004 PDSR-ul devenit PSD piere iarăşi puterea, de această dată în favoarea Alianţei DA. Gheorghe Maga a fost trecut director general adjunct, funcţie pe care a deţinut-o ori de câte ori PSD-ul n-a fost la putere. Pentru funcţia de director general lupta este în toi. Interimatul lui Valentin Ghiţun este ca un fel de lac de liniştire a apelor trecute prin turbinele hidrocentralei. Este fereastra de timp, de răgaz mai bine zis, în care se plămădeşte adevăratul titular.
Numele lui Paul Mustaţă, fost comisar şef la Garda Financiară şi actual şef la Controlul Fiscal, se vehiculează fără şanse de reuşită. Asta ne-ar mai trebui, şef la Finanţe cel care şi-a legat numele de controversate acte de corupţie, iar mai nou, tupeistul care desconsideră presa de pe poziţia omului extrem de bogat. Nu banii sunt adevărata bogăţie a omului, bani având şi ţiganii, dar ca să pricepi acest lucru nu trebuie să te asemuieşti cu ciocoii noi.
Adevărata bătălie pentru această funcţie se poartă în PNL, între Gheorghe Sorescu, directorul economic de la firma lui Mihai Ţâbuleac şi Ovidiu Epuraş, patronul restaurantului Dallas. Se zice că Ţâbuleac are tot interesul ca Sorescu să fie uns în această funcţie, pentru că mai are probleme financiare de rezolvat în firma sa, dar şi pentru a plăti poliţele celor care i-au îngrădit activitatea de producţie şi distribuire a alcoolului.
Epuraş crede că funcţia i se cuvine pentru că a muncit în partid, iar toate evenimentele politice din campaniile electorale de anul trecut s-au sărbătorit la restaurantul său, el suportând consumaţiile. Apoi, în mandatul 2000 2004, din cauza unor neînţelegeri liberale, Epuraş, deşi a fost ales consilier municipal, nu a putut beneficiat de mandat. În ce-i privesc pe liberali, părerile sunt împărţite. Chiar dacă Sorescu este perceput ca omul lui Ţâbuleac, profesional este considerat potrivit pentru o astfel de funcţie. Cât despre Epuraş, majoritatea cred că e mai bine să rămână patron de restaurant, căciula de director general la Finanţe fiindu-i prea mare.
Cu un Ghiţun sacrificat pentru interimat, asaltul la Finanţe se va da între Sorecu şi Epuraş. Personal cred că învingător va fi Sorescu, de această dată pe merit. În ce-l priveşte pe Radu Ţurcanu, singurul doctor în economie din judeţ, el a ratat accederea în post datorită faptului că prin 2003 a făcut greşeala de a trece de la PML la PSD. Chiar dacă cei din Alianţă ţipă peste tot că ei promovează cadre competente, cazul lui Ţurcanu este dovada că vorbele-s una şi faptele alta.
JD 16.05.2005