Cred că atunci când inteligenţa unei persoane îmbracă haina raţiunii, avem în faţă un înţelept. Pentru că nu-i suficient să fii inteligent, dacă n-ai puterea raţiunii înţelegerii lucrurilor, a ordinii lor naturale. Ca să mă fac mai bine înţeles, calculatorul este o realizare umană de ordin tehnic cu o mare putere de inteligenţă, dar o inteligenţă artificială. Pentru că un calculator nu poate fi inteligent decât în limita performanţei programului cu care este înzestrat, el neputând raţiona dincolo de parametrii stabiliţi de programator, nu poate crea noi raţionamente pentru că nu are creativitatea raţiunii umane, pentru că raţiunea este o însuşire strict umană şi nu de natură tehnologică.
Pornind de la aceste câteva considerente, în practică constatăm uneori că anumiţi semeni ai noştri, deşi inteligenţi, nu au şi darul raţiunii, nu au capacitatea de a aprofunda anumite aspecte ale vieţii legate de gnostica umană, nu pot înlănţui logic evoluţia în spaţiu şi timp a unui fenomen fizic sau de natura spiritualităţii umane.
Aşa s-a întâmplat şi vineri, când, dintre cei peste două mii de cititori ai articolului intitulat Lăcomia părintelui Luca de la Popăuţi pare să nu aibă limite, nici zece nu s-au înghizuit la comentarii. Dar cei care au făcut-o, nu se pot mândri că au făcut-o detaşat emoţional şi în spirit raţional. Pot spune că fac partea din categoria celor inteligenţi, dar a căror inteligenţă nu trece dincolo de gardul raţiunii, nu intră în curtea acesteia şi nu înţeleg mecanismul de funcţionare
a gândirii. Să mai adaug că şase dintre comentarii aparţin unor două persoane, ambele funcţionari publici care. În timpul programului şi plătiţi din banul public, în lipsă de activitate, s-au duelat în comentarii. Unul este funcţionar la Prefectura Botoşani, celălalt la Consiliul Judeţean Botoşani. Unul l-a apărat pe preşedintele Conţac în demersul său de a bloca desfiinţarea Spitalului de contagioase, unitate spitalicească de care Botoşanii au neapărată nevoie. Celălalt, funcţionar prefectuaral, i-a luat apărarea stareţului Luca de la Mănăstirea Popăuţi, care revendică 2000 m.p. din terenul pe care actualmente se află unitatea spitalicească de boli contagioase.
Nu ştiu cum se va rezolva, în final, acest conflict. Poate că Primăria Botoşani ar putea, dacă revendicarea este legală şi dovedită cu documente, să ofere mănăstirii terenul într-o altă zonă a Botoşanilor. Iar pentru o astfel de soluţie ar trebui să se implice Comisia Judeţeană de Fond Funciar din cadrul Prefecturii Botoşani, care are competenţă în materie de fond funciar şi rezolvarea litigiilor patrimoniale ivite pe fondul reconstituirii dreptului de proprietate.
Însă, a desfiinţa o unitate spitalicească de strictă utilitate publică şi de primă importanţă şi rang socialo-umanitar, mi se pare că este o decizie ce nu conţine nimic creştin în ea, că n-are nimic în comun cu religia ortodoxă care pretinde că-şi păstrează spiritul de ocrotitor al fiinţei umane.
Locul Spitalului de contagioase este acolo unde funcţionează în prezent. Este la margine oraş, este o zonă liniştită, plină de verdeaţă şi amplasată în preajma unui locaş de cult. Iar vecinătatea cu mănăstirea uşurează starea psihică a bolnavilor, îi ajută să suporte boala mai uşor, de multe ori incurabilă. Iar monahii de peste gard, în loc să înţeleagă durerea semenilor internaţi în acest spital, îi hulesc şi-i vor mutaţi de acolo.
Îi pot considera pe aceşti monahi, în frunte cu stareţul Luca, oameni inteligenţi, dar nu şi raţionali. În lipsa puterii de a raţiona ei nu pot fi consideraţi înţelepţi, nu-l pot cunoaşte pe Dumnezeu în străfundul bunătăţii sale, sunt lipsiţi de toleranţa spiritului creştin, sunt desprinşi de realităţile vieţii mirene şi au devenit captivii unui egoism clerical de ordin material şi financiar.
Iar comentatorii care n-au înţeles că pentru Botoşani este vitală funcţionarea acelei unităţi spitaliceşti, sunt şi ei tributari înţelepciunii. Mai ales că terenul deţinut în prezent de mănăstirea Popăuţi satisface din belşug nevoile monahale ale acesteia.
Avem în faţă un nou caz de rapacitate a Bisericii Ortodoxe, de intoleranţă umană, de dispreţ faţă de creştinul de rând. Referitor la afurisenia practicată de stareţul Luca la adresa preşedintelui Conţac, nu trebuie să fim surprinşi. Stă în mentalitatea unor slujitori ai bisericii de a folosi astfel de mijloace şi presiuni psihologice care, strecurate viclean în conştiinţa celor veniţi la biserică, rodesc, spre satisfacţia diavolului. Părerea mea!