Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Sindicate
Horoscop
Ultima oră
Umor
Mondene
Reportaje
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
4619
De la 07 Ianuarie 2003
69961163
Editorial

Ceva nu este în regulă, mă intrigă

  • Ioan Rotundu
  • 27 November 2007, 23:00
Pe seama alegerilor consumate duminica trecută s-au făcut şi se vor face multe comentarii. Pe mine mă intrigă altceva. În 17 ani de democraţie, mai mult sau mai puţin adevărată, nu am ştiinţă ca vreun candidat independent să fi reuşit ca în urma alegerilor să ajungă în Parlamentul României. Lista de partid a fost baza sigură pentru cei înscrişi, pe merit sau cumpărate, pe locurile relativ eligibile. Cu atât mai puţin mă aşteptam ca la alegerile eurparlamentare să reuşească vreun candidat. Dealtfel n-a îndrăznit nimeni, cu excepţia pastorului reformat, de etnie maghiară, Lászlo Tökes. Şi, culmea, pastorul a reuşit să obţină procentul necesar de voturi ca să fie validat. Ba l-a şi depăşit, el reuşind să adune 3,43% din totalul voturilor exprimate. Dacă la acest procent mai adăugăm cel reuşit de UDMR, de 5,52%, avem, în total un procent de aproape 9%.
Iniţial am avut tentaţia că judec acest procent ca fiind unul anormal, mergând pe teza consacrată cu UDMR-ul s-a bucurat la fiecare scrutin de 5 – 6 % din totalul voturilor exprimate, acesta fiind potenţialul de vot al etniei maghiare. Numai că o astfel de judecată ar fi falsă. La alegerile de duminică maghiarii, disciplinaţi cum sunt, au mers la vot şi şi-au susţinut candidaţii într-un număr mai mare ca românii. De unde şi justeţea procentului realizat.
Aşa stând lucrurile, concluzia pe care o putem trage ar fi alta. Susţinerea lui Lászlo Tökes de către votanţii maghiari ne induc concluzia că în rândul acestei etnii conceptul de autonomie culturală susţinut de către Mako Bela a depăşit acest prag, s-a radicalizat, el fiind completat cu cel de autonomie administrativă, propovăduit prin orice fel de mijloace de către Tökes.
Pastorul Tökes, imediat după evenimentele din decembrie 1990, chiar dacă a fost privit ca un erou, a susţinut constant autonomia administrativă a maghiarilor din zonele compacte, ca un prim pas spre unificarea cu Ungaria. Tökes a cerut, peste tot pe unde l-au purtat paşii, în faţa organismelor internaţionale anularea Tratatului de la Trianon şi recunoaşterea Diktatului de la Viena, prin care Hitler a hotărât includerea Nord-Vestului Transilvaniei în componenţa administrativă a Ungariei. Numai că Tökes n-a adus în discuţia cu acele foruri internaţionale şi o anumită consemnare din acel Tratat semnat la 4 iunie 1920, la Versailles, aceea că Ungaria s-a obligat ca în viitor să nu mai aibă vreo uniune cu alt stat. Este o aluzie la eventualitatea unui "Anschluss" cu Austria, pe care încerca atunci sa-l readuca în actualitate Casa de Habsburg, prin ultimii ei reprezentanti.
După vizita sa în judeţele Harghita şi Covasna, preşedintele Băsescu a dat asigurări românilor că maghiarii n-au sentimente şovine şi nu nutresc vreo autonomie administrativă cu înglobare, în perspectivă, în Ungaria. Iată că rezultatele votului de duminică îl contrazic în mod brutal. Susţinerea de care Tökes s-a bucurat în rândul maghiarilor este dovada că ei îl sprijină în demersurile sale internaţionale şi că sunt de acord să refacă Ungaria Mare.
Şi mă mai intrigă ceva. Alături de Tökes, în Parlamentul European va fi şi un alt duşman al României, ce se s-a comportat până acum ca o mâţă blândă. Mă refer la György Frunda. Chiar dacă face parte din UDMR-ul condus de Mako Bela, grupare percepută ca moderată, György Frunda a avut şi până acum, ca europarlamentar, ieşiri duşmănoase României, pe care în ţară le-a răstălmăcit precum Băsescu rezultatele de la referendum, luându-ne drept proşti şi ignoranţi.
Cu siguranţă că György Frunda îşi va uni efortul cu Lászlo Tökes, iar nouă nu ne va fi uşor să le facem faţă. N-avem europarlamentari cu „sânge în instalaţie”, vorba lui Radu Berceanu, care să contracareze în viitor strategia celor doi de a promova concepte autonome favorabile Ungariei. N-am auzit, cel puţin până acum, ca vreun oficial din forurile europene să ia atitudine faţă de radicalizarea Ungariei în ce privesc vecinii săi pe a căror teritorii convieţuiesc unguri, faţă de promovarea unor cerinţe de ordin etnic aflate în totală contradicţie cu normele şi directivele Uniunii Europene.
Cred că spre acest aspect ar trebui să se concentreze forţele politice, instituţiile statului, serviciile de informaţii şi nu să-şi consume energia în scandaluri inutile şi păguboase imaginii ţării în exterior. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Ţiganii pregătesc Ziua Internaţională a Drepturilor Omului
Rectificare importantă a bugetului CJ
Flutur vrea refacerea Alianţei DA
CNI va finanţa construcţia unei noi săli de sport în Botoşani
Termica mai dă la o parte o problemă gravă
Municipalitatea face primul pas spre Europa
Finanţare pentru reţeaua informatică a administraţiei publice locale
Lăcomia după câştig i-a adus o pagubă de 850 lei
În zona Flămânzi, cetăţenii au votat după cum li s-au format reflexele
Şi-a încercat norocul, dar… fatalitate
Felicia Mihai trebuia suspendată odată cu începerea anchetei
Peste 15 mii de fermieri şi-au umflat suprafeţele agricole
IŞJ va revizui deciziile de restructurare a reţelei şcolare
Andreea şi Petrişor, din nou pe primul loc în Mexic
Amalia, Corina şi Cristian concurează la “Dansez pentru tine”
Predarea preşedinţiei Conferinţei Ministeriale a Francofoniei
Da la om la om
Concurs între filialele de nevăzători
Horoscop
Femeia contrariată
Program TELE’M Botoşani, miercuri, 29 noiembrie
Românul şi post electoralele
Consilierii judeţeni au decis soarta Feliciei Mihai
Se va repeta, azi, episodul Zânel?
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă