Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Remember
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8068 lei
1 USD = 4.3926 lei


Număr accesări
Astăzi:
10709
De la 07 Ianuarie 2003
74093984
Editorial

Ciurul lui Georgescu

  • 25 July 2013, 23:00
De când Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, l-a propulsat în funcţia de director general la societatea Apa Grup SA pe Marcel Georgescu, viaţa botoşănenilor s-a transformat într-un chin. Aproape zilnic blocuri, străzi, cartiere, oraşe şi comune din judeţ au de suferit de pe urma incompetenţei manageriale a lui Georgescu.
Managerului Georgescu îi place să semneze cu titlul pompos de „Director general, dr. ing. Marcel Georgescu”, dar prin modul în care conduce activitatea societăţii n-a demonstrat cu nimic că titlul de doctor l-a obţinut prin competenţa cunoaşterii şi nu a relaţiilor sus puse.
Să ne amintim cum în noaptea de Revelion ne-a lăsat fără apă, avaria produsă în zona Leorda fiind reparată cu încetinitorul. Msi nou, în loc să găsească soliuţii tehnice de a preveni deplasarea conductei de apă odată cu terenul alunecos, a pus paznici să-l anunţe când se produce vreo avarie. Alţi bani aruncaţi pe fereastra risipei publice.
Dacă până în această vară apa ţâşnea pe străzi pe motive că reţeaua este ciuruită datorită vechimii sale, acum apa ţâlneşte din conducta nou îngropată de către cei de la Hidrotehnica. Cauza, spun specialiştii, o constituie racordurile prost executate, racorduri care cedează la presiunea apei din conductă. N-a trecut o lună de zile de când pe Calea Naţională, ceva mai sus de Stadion, un astfel de racord a cedat iar apa izvora la concurenţă cu izvorul Nilului. Asfaltul proaspăt turnat a trebui spart dn nou. Trotuare gata finisate sunt găurite din urmă de către „specialiştii” de la noua societatea Nova Apaserv.
Să ne amintim ce mod de gândire a putut avea Georgescu când a decis întreruperea de apă în Botoşani şi judeţ în zile de sâmbătă şi duminică, exact atunci când omul are liber şi spală, face curăţeni etc. Restaurantele, sălile de nunţi au s-au împuţit de la nuntaşii care n-au avut încotro şi au trebuit să-şi rezolve nevoile fiziologice fără a putea trage apa.
De când este Georgescu manager ne-am pricopsit cu facturi care ne încasează consumul de apă după contorul de la subsolul blocului şi nu cel din apartament. Georgescu a aplicat principiul drag lui şi celor de teapa sa „toţi pentru unul, unul pentru toţi” Adică ne-a pus să plătim noi consumul altora de pe scară, deveniţi rău platnici.
Tot ni se scot ochii cu fel de fel de majorări de preţuri la servicii, cum că aşa cere Uniunea Europeană. Dar nicăieri în Uniunea Europeană nu se încasează servicii prestate la hurtă ci pe proprietate individuală. Aceste reguli ale UE de ce nu le aplică Georgescu şi preşedintele Ţâîbuleac=?
Că Georgescu este cel mai prost manager din istoria acestei societăţi o dovesc rezultatele muncii sale. În anul 2009, societatea, âncă numită Apa Grup, a înregistrat o pierdere de 15 milioane lei, adică 150 miliarde lei vechi. În anul 2010 pierderea a urcat la 26 milioane lei. Ne mirăm că nu sunt bani la pensii şi sănătate. Cum să fie când manageri ca Georgescu, puşi în fruntea societăţilor de stat, nu plătesc la buget datoriile legale.
La sfârşitul anului 2010 Georgescu avea datorii la bugetul statului de 90 milioane lei, adică 900 miliarde lei vechi, o cifră record. Cifra se compune din neplata asigurărilor sociale – 27 milioane lei, impozite şi taxe – 62 milioane lei şi 1 milion lei fonduri speciale.
Dacă aceste datorii le-ar fi înregistrat un patron de firmă privată era ascuns acum după gratii. În schimb, Georgescu se răsfaţă la sânul preşedintelui Ţâbuleac, protectorul său de aproape trei ani.
În toţi aceşti trei ani, de când a fost propulsat managerul societăţii Apa Grup, devenită Nova Apaserv, Georgescu a transformat reţeaua de apă şi canal într-un ciur. „Ciurul lui Georgescu” este termenul potrivit pentru reţeaua de apă a judeţului Botoşani. Părerea mea!
23.08.2011

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Testamentul ardeleanului
Gastronomie: Harbuji muraţi, dar nu oricum
Preoţii, bugetarii imuni la criza economică
Botoşani: Clanul mafiot din zona Stânca - Costeşti
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă