Iată că ieri, întreg scenariul s-a repetat, parcă tras la indigo. În curtea Spitalului de pediatrie s-a sfinţit, de către un sobor de preoţi în frunte cu Preasfinţia Sa episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor Calinic Botoşăneanul, temelia unei viitoare biserici, fiind aduse totodată şi moaştele Sfântului Nectarie. Şi de această dată au fost prezenţi, aşezaţi la loc de cinste, adică la egal cu slujbaşii bisericii, politicienii. Pedeliştii Cătălin Flutur şi Dan Humelnicu, primul preşedintele partidului şi primarul Botoşanilor iar al doilea senator de Botoşani, au ocupat loc pe temelia viitoarei biserici, alături de preoţii care slujeau.
Dacă la Zilele oraşului Botoşani, prezenţa politicienilor pe scenă, în calitate de şefi locali, apare ca îndeplinirea unor cerinţe de protocol, la slujba de sfinţire a bisericii prezenţa lor alături de slujitori mi s-a părut un act de sfruntare faţă de credincioşii de rând. Nici primarul Flutur, nici senatorul Humelnicu nu deţin ranguri bisericeşti, n-au fost investiţi de Dumnezeu cu har divin, pentru a nu mai sta alături de masa de credincioşi, unde le era, firesc, locul.
Numai că în ultima perioadă se produce un fenomen de alterare a credinţei, a preceptelor bisericeşti, în favoarea politicului. Începând cu Guvernul Năstase, continuând cu cel al lui Tăriceanu şi a actualului Boc, constatăm că din bugetul public au fost dirijate către Biserică importante fonduri din bugetul public. S-au alocat şi se alocă fonduri pentru construcţia de biserici şi pentru salariile slujitorilor Domnului. Chiar în plină criză economică, când credincioşii îşi pierd locurile de muncă, când Guvernul Boc as refuzat orice majorare de salarii la bugetari, s-au găsit bani pentru majorarea semnificativă a salariilor preoţilor. Iar, în contrapartidă, preoţii îi ridică pe politicieni pe piedestalul destinat numai oficierii slujbelor religioase. Asistăm la un amestec de sutane bisericeşti şi costume laice, de nu mai ştii cine pe cine oficiază, cine-i unsul Domnului şi cine-i păcătosul care caută iertarea.
Un astfel de comportament degradant pentru cei care ar trebui să radieze evlavie şi să îndemne asistenţa la credinţă sinceră şi din toată inima, justifică îmbulzeala celor prezenţi, care nu mai au în urechi vorbele Domnului rostite prin gura preoţilor, ci au înaintea ochilor politicienii pe care-i hulesc zi .şi noapte. Iată originea acestui păcat colectiv pe care creştinii îl comit ori de câte ori participă la câte un eveniment religios semnificativ.
Această simbioză de credinţă cu satanism politic este puternic dăunătoare Bisericii Ortodoxe, în sânul căreia a apărut fenomenul. N-o să vedem astfel de manifestări violente la catolici, greco-catolici sau la celelalte culte religioase, dar nici prin alte colţuri ale Europei. Este ceva specific nouă, românilor, şi nu ne face deloc cinste. Iar vina, în opinia mea, aparţine nemijlocit capilor Bisericii Ortodoxe. Parcă tot mai mult respect faţă de Biserică exista pe vremea Preafericitului Patriarh Teoctist. Prea multă laicizare a actului bisericesc de credinţă în vremurile Patriarhului Daniel, cel cu privirea veşnic iscoditoare, încruntată, ca de tâlhar hăituit de poteră.
Slujba de ieri, de la Spitalul de pediatrie din Botoşani s-a încheiat cu veşnica îmbulzeală. Oamenii s-au călcat în picioare să ajungă la a fi miruiţi, spre a se ruga Sfântului Nectarie să-i vindece de cancer. La ce le-o fi folosit, că la iertarea păcatelor cu siguranţă nu. Părerea mea!
(Ioan Rotundu)
