Dar noi cu ce ne-am ales?!

După căderea comunismului, în România s-a produs un adevărat jaf, pe care-l putem clasifica în două forme: jaful legiferat şi jaful celor căpoşi, numiţi de preşedintele Băsescu „băieţii deştepţi”. Fără nici un fel de discernământ, timoraţi de eventualele consecinţe pentru servilismul manifestat faţă de comunism, aleşii naţiunii române au votat legi prin care munca vreme de cincizeci de ani a românului de rând s-a concentrat în mâna câtorva mii de „băieţi deştepţi”. Că s-au restituit fabricile şi uzinele confiscate de la capitalişti la 11 iunie 1948, în mod abuziv, consider măsura ca una reparatorie. Dar, tot atât de adevărat este că cei care au beneficiat de aceste restituiri trebuiau puşi să plătească modernizările efectuate, extinderile de noi spaţii, dotările cu utilaje performante şi nu să li se ofere pe tavă, în locul unor magherniţe confiscate, complexe industriale realizate cu mult efort financiar. Apoi, s-au restituit vii şi livezi aflate în primii ani de rod, care au fost defrişate, iar noi mâncăm fructe concepute în laboratoare genetice, de-am ajuns să facem coadă la ţintirim.
Bisericile n-au stat deoparte şi s-au înghesuit la masa plină cu bucate. Pământ, vii, livezi, păduri au trecut în proprietatea lor şi tot nu sunt mulţumite. Vor mii de hectare de pădure muntoasă, iar dacă nu li se dă ridică crucea a blestem de moarte. Regelui i s-a restituit o avere ce măsoară zeci de milioane de euro, dar nu i s-a reţinut nota de plată pe care românii trebuie s-o achite Israelului pentru holocaustul supervizat de rege.
Privatizarea a fost al doilea val de jaf cu acte în regulă. Au venit nemernici de pretutindeni, ne-au luat munca pe te miri ce, iar acum ne jupoaie de vii, pentru că aleşii noştri le-au acceptat toate mofturile. Cum au putut accepta clauze secrete pe munca noastră? Adică n-avem dreptul să ştim ce preţ s-a încasat pe cei 50 de ani de muncă ai noştri în lagărul comunist?
Repet, sunt întru totul de acord să li se restituie celor nedreptăţiţi ce le-a aparţinut, dar trebuia făcut într-un mod just şi nu în dispreţul celor mulţi, care au muncit din tată-n fiu fără a se alege cu nimic. Noi, cei mulţi, cu ce ne-am ales în urma reconstituirii dreptului de proprietate? Părinţilor mei li s-a luat din curte vaca, caii şi căruţa şi au fost duse în grajdul GAC-ului. După 1990, când s-au spart CAP-urile, căpoşii satului au luat tot ce s-a putut, fără a mai fi traşi la răspundere vreodată. Cei cu bun simţ, cu frică faţă de lege, au privit cum averea colectivului se mută în curtea câtorva „băieţi deştepţi”. Nu s-a procedat cu dreptate.
După o viaţă de muncă, pensionarii se chinui de azi pe mâine, pensia ducându-se pe întreţinere iar ce mai rămâne pe medicamente. Pentru majorarea pensiilor nu sunt bani. Dar avem bani să ne jucăm de-a politica, de-a guvernele, de-a alegerile anticipate. Plătim cel mai mare preţ din Europa pentru benzină, noi, care avem resurse naturale care acoperă jumătate din consum. Guvernanţii nu ne explică de ce. Plătim preţul cel mai mare la gaz, energie electrică, termică, apă potabilă şi iar nu ni se explică de ce. Toţi furnizorii de servicii îşi măresc profiturile, nu reducând cheltuielile, ci ridicând preţurile. Nu ne apără nimeni de aceste abuzuri.
Fel de fel de afacerişti dubioşi au încălecat banul public, îl absorb prin şmecherii care încalcă flagrant legea, iar nouă ni se măresc impozitele şi taxele locale pentru că nu ajung banii la buget. Legea n-are putere decât numai asupra noastră, nu şi a celor care-şi bat joc de noi.
În dispreţul faţă de noi, preşedintele, premierul, parlamentarii, liderii politici o ţin din scandal în scandal. Cu asta ne-am ales după cincizeci de ani de muncă în comunism!