Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Infracţiuni
Economic
Editorial
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
15845
De la 07 Ianuarie 2003
108701429
Editorial

De frica mazilirii, Dragnea bântuie judeţele Moldovei

  • Ioan Rotundu
  • 10 January 2018, 23:00
Liviu Dragnea îşi simte sfârşitul carierei politice şi ce este mai grav, simte că-şi va pierde libertatea. Avem în bogatul tezaur al înţelepciunii populare zicala „moartea voinicului de mâna păcătosului” care se aplică perfect situaţiei politice în care se află Liviu Dragnea. În cazul de faţă voinicul fiind Dragnea iar păcătosul premierul Mihai Tudose.
Aflaţi în conflict mocnit încă din toamna anului trecut, Dragnea şi Tudose au ieşit la bătaie în public, deşi fiecare dintre ei declară că n-au nimic unul împotriva celuilalt. Şedinţa de Comitet Executiv al PSD de luni, care a durat patru ore, a fost una tensionată şi liderii locali care au participat au înţeles că au de ales între a rămâne în tabăra lui Dragnea sau a trece în cea a lui Tudose. Însă, cel mai şifonat din tot acest scandal pare să fi ieşit Liviu Dragnea care a fost nevoit să accepte o nouă şedinţă a Comitetului Executiv, de această dată organizată la Iaşi, exact în oraşul unde se află cel mai puternic duşman al său, primarul Chirica.
Simţind că puterile sale în partid sunt pe cale de a fi spulberate, Dragnea l-a luat însoţitor de turneu pe vicepremierul Paul Stănescu, care este şi ministrul Dezvoltării şi bântuie judeţele Moldovei în căputare de voturi care să-l susţină la şedinţa din 29 ianuarie de la Iaşi. Între Dragnea şi Stănescu există o diviziune a muncii. Dragnea va negocia cu liderii PSD locali votul de susţinere iar vicepremierul Stănescu va aloca judeţului respectiv banii promişi de Dragnea contra vot.
Practic, Dragnea îşi cumpără voturile plătindu-le cu banii publici. Fiind vorba de bani guvernamentali, beneficiarii, în cazul de faţă preşedintele Consiliului judeţean sau primarul municipiului reşedinţă de judeţ, vor putea să se dedulcească prin comisioane, adică să-şi tragă partea fără a se mai teme că vor fi călcaţi de procurorii DNA.
Ieri, Dragnea şi Stănescu se aflau în judeţul Suceava. Nu este exclus să ajungă azi la Botoşani, deşi organizaţia PSD de aici, reprezentată de senatorul Doina Federovici, îi este devotată trup şi suflet.
Misiunea lui Dragnea prin judeţele Moldovei este extrem de dificilă pentru că doi importanţi lideri ai PSD, Mihai Chirica, primarul Iaşului şi Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea s-au declarat a fi de partea premierului Mihai Tudose.
Ori, aceşti doi lideri au o puternică influenţă asupra liderilor locali din zona Moldovei. Voci din PSD au declarat că Dragnea s-ar putea bucura de sprijinul celor din judeţele Vaslui şi Botoşani, exact cele mai sărace judeţe din regiune şi care sunt recunoscute ca votante tradiţionale ale PSD, motiv pentru care guvernele acestui partid n-a considerat că este nevoie să aloce fonduri pentru dezvoltare, dirijând fondurile acolo unde au crezut că pot obţine voturi noi.
Dacă liderii PSD Botoşani îl vor susţine pe Liviu Dragnea, ei se vor situa public de partea corupţiei şi a corupţilor. De picat, Dragnea va pica pentru că este o tradiţie a socialiştilor de a-şi mazili şefii. Dar noi, botoşănenii, vom rămâne pe imaginea judeţului cu pata de a fi nişte nevolnici săraci apărători ai corupţie.
Vom atrage asupra noastră o nouă ruşine naţională care nu va schimba cu nimic mentalitatea votanţilor PSD. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Factura totala la gaze va creste in medie cu 5,6%
dupa ce ANRE a decis majorarea pretului gazelor cu 8% pentru consumatorii casnici
Pe jos, de la Cluj la Bucuresti: mars spre protestul din 20 ianuarie,
initiat de unul dintre "golanii" demonstratiilor anti-comuniste din 1990
Diagnosticare medicala de ultima generatie:
potentialul unei metode noi de scanare prin rezonanta magnetica
Trabantul de la Ministerul de Interne
Actiunile Kodak au crescut cu peste 100%
dupa ce compania a nuntat planuri ambitioase in domeniul criptomonedelor
LISTA 2018 a noilor formulare pentru contribuții și impozitul pe venit
Pro Infrastructura, despre amanarea deschiderii Lotului 3 din Autostrada Sebes - Turda:
O crima la adresa soferilor si o bataie de joc fata de banul public
Bancul zilei: Educaţie în înalta societate
Horoscopul zilei de 11.01.2018
Inalta Curte: Mandat de arestare in lipsa pe numele lui Radu Mazare, care a plecat in Madagascar
Guvernul a emis un punct de vedere negativ asupra proiectului de lege privind statutul Casei Regale
Tudose nu il demite pe seful Politiei, asa cum ii ceruse ministrul de Interne Carmen Dan
Cum au ajuns preturile medicamentelor cumparate si decontate din bani publici sa fie secrete.
Artificiul prin care ministrul Bodog a scos din transparenta Catalogul National al Preturilor la Medicamente
Ministrul Daea şi senatorul Trufin, nişte mincinoşi
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă