Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Religie
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
9808
De la 07 Ianuarie 2003
122869875
Editorial

Dumnezeu s-a răzbunat, pentru sângele vărsat!

  • Ioan Rotundu
  • 9 December 2009, 23:00
Prin provocarea scandalului politic în preajma evenimentelor din decembrie consumate în urmă cu exact 20 de ani, PSD-ul nu face altceva decât să-şi atragă o ură şi mai mare a românilor. Scandalul este unul gratuit, menit doar să lungească cu câteva zile, o lună poate, a mandatului de preşedinte al PSD pentru Mircea Geoană. După ce scandalul se va aplana prin decizia Curţii Constituţionale a României, cei din PSD vor începe, în stilul tradiţiei comuniste, să caute ţapul ispăşitor şi să-l suprime. Nu fizic, cum au procedat comuniştii de până în 1989, ci politic.
Faptul că în dorinţa lor nebunească de a reveni la putere, liderii PSD-ului calcă peste cadavrele celor căzuţi în evenimentele din decembrie 1989, întinându-le încă odată memoria, ne demonstrează că urmaşii comuniştilor de atunci nu şi-au schimbat cu nimic mentalitatea de a deţine puterea absolută, indiferent de preţ. Pentru comuniştii cu faţă umană de azi, ca şi pentru cei de dinainte de decembrie 1989, pierderea unor vieţi omeneşti nu contează, respectul pentru tinerii căzuţi în lupta pentru un ideal, altul decât cel comunist, nu există. Există doar interesul lor de grup, de haită pornită la vânătoare să-şi astâmpere foamea de înavuţire, de mărire.
Nici reacţiile internaţionale de condamnare a gestului lor politic nu a schimbat liderilor PSD tactica pusă în aplicare. Influentul cotidian american Wall Street Journal recunoaşte că alegerea românilor de a stopa accederea comuniştilor lui Iliescu şi Geoană la putere a fost una corectă. Din Italia, partidul lui Berlusconi l-a felicitat pe preşedintele Băsescu pentru realegerea în funcţie. Numai liderii PSD rămân insensibili la aceste reacţii, care sunt de condamnare a gestului lor, scopul lor fiind de a reveni la putere pe orice căi.
Mecanismul propagandistic care l-a susţinut pe Geoană în alegeri, Antenele lui Voiculescu, Realitatea lui Vântu, Televiziunea Naţională, continuă intoxicarea românilor, căutând să le inoculeze teza că alegerile au fost fraudate. Sunt ultimele zvâcniri ale mârşăviilor puse la cale prin studiourile acestor televiziuni. Sunt tot mai mulţi românii care nu se mai uită la aceste posturi. Deja Vântu a anunţat că trustul său media se află aproape de faliment şi că, pentru a se salva, va opera reduceri importante de personal. Unde se vor duce cozile sale de topor, căci Voiculescu le are pe ale sale şi n-are nevoie şi de altele? Profesional, aceste cozi de topor au pus punct carierei lor. Îşi merită soarta!
În dispreţul naţiunii, liderii PSD continuă tradiţia moştenită de la comunişti, aceea de a defăima, distruge cariere profesionale, de a sfida interesele naţionale etc. După ce au terfelit demnitatea românilor din străinătate pentru că şi-au permis să voteze cu Băsescu şi nu cu moştenitorii de drept ai comunismului, prin vocea lui Năstase, PSD-ul a anunţat că vrea să restrângă libertăţile de vot ale acestora. Nostalgia după totalitarism îi roade prin interior şi răbufneşte la exterior.
Toată lume a furat, numai social-democraţii au jucat cinstit. Cât fariseism politic, câtă viclenie, câtă impertinenţă. În inconştienţa lor asupra schimbărilor care s-au produs în structura electoratului român, liderii PSD mai cred că anularea alegerilor din turul II le-ar fi calea sigură de accedere la putere, prin Geoană preşedinte. Nici prin cap nu le trece câtă ură au stârnit asupra lor, cât de încrâncenaţi au ajuns să fie românii care au înţeles că social-democraţii, precum lupul, nu şi-au schimbat năravul comunist. Dimpotrivă, l-au perfecţionat.
PSD-ul de astăzi respectă ad literam metodele comuniste ale anilor 1945 – 1952. O maşină propagandistică infernală, o falsificare a realităţii, o mascare a propriilor interese prin invocarea intereselor naţionale, totul asortat cu teama pe care răspândacii lor o strecoară în sufletul românilor din generaţia a III-a de vârstă, care au trăit sau au aflat din familie despre atrocităţile comuniştilor.
Este explicabil de ce în judeţul Botoşani masa aleşilor locali ai PSD o formează semianalfabeţii, bătăuşii satelor, membrii familiilor dezorganizate şi multă, multă sărăcime. Ei sunt cei care execută ordinele fără să gândească la consecinţe. Cu astfel de oameni s-a impus comunismul în România, cu ei menţine teroarea şi teama în lumea satelor cuprinse de sărăcie. Am convingerea că tot acest mecanism politic, care a apărut şi s-a dezvoltat numai prin băi se sânge uman, se vor îneca în sângele pe care l-au vărsat în mod nevinovat. Priviţi-i cum strigă după ajutor, dar să nu vă fie milă de ei că nici lor nu le-a fost de noi vreme de 50 de ani. Geoană a jurat strâmb pe Biblie, iar Dumnezeu i-a pedepsit. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Băsescu răspunde politicienilor care au jignit românii din afara frontierelor
Supărat, vrea să limiteze dreptul la vot al românilor din afara frontierelor
Pentru România, recesiunea este dură, dar comunismul este şi mai rău
Istoricii basarabeni demontează fenomenul “moldovenismului”
Provocare pentru România de Est
Băsescu ar putea fi ales preşedintele Moldovei
Dan Nica ar vrea să-l aresteze pe Willian Brânză
Colinde româneşti în Portugalia
în interpretarea Coralei Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu
România nu este a partidelor politice
Invitaţia Teatrului „Mihai Eminescu”
Supă de măruntaie de porc cu hrean
Mod de a scăpa de nevastă
Horoscop
Tâlhărit la drumul mare
Căsătorie din interesul "părinţilor"
PSD-ul m-a pricopsit cu două condamnări
Program TELE'M Botoşani, joi, 10 decembrie
Cătălin Flutur îi va „ciurui” pe activiştii PDL fără rezultate
La Botoşani, nici un bugetar n-a votat cu PDL-ul
crede Cătălin Flutur
Achiţei îşi face încălzirea pentru a reveni în conducerea CJ
Centrele pentru copii instituţionalizaţi din Botoşani vor fi reabilitate
Au furat buldozerul
Ajutoare din partea primăriei pentru copii sinucigaşului din Coşula
Vaccin antigripal există, dar profesorii se codesc să se vaccineze
A început bişniţa cu vaccinul antigripal
Cei din sistemul sanitar se simt nedreptăţiţi de legea salarizării unice
La Frumuşica s-a descoperit o vită turbată
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog