Zona de curbură a Carpaţilor este dominată de cutremure tectonice ce au o periodicitate de 30 de ani, iar anul acesta tocmai se împlineşte sorocul de la marele cutremur din 4 martie 1977. Potrivit predicţiilor geofizicienilor, este de aşteptat ca un cutremur semnificativ, în jurul magnitudinii de 7 grade pe scara Richter, să se producă în prima jumătate a acestui an. Dacă în 1977 victimele omeneşti şi pagubele au fost de nivel mediu, raportat la statistica seismologică a lumii, de această dată previziunile specialiştilor sunt extrem de sumbre. Majoritatea blocurilor construite în comunism au structura de rezistenţă slăbită, başca clădirile vechi, nereparate şi consolidate, care stau să se prăbuşească şi fără cutremurul din Vrancea.
Numai că, specific românilor, orizontul întunecat şi înfricoşător de unde aşteptăm producerea unei catastrofe naţionale n-a impresionat şi nu impresionează cu nimic Parlamentul, Preşedinţia sau Guvernul. Clasa politică, în momentul de faţă, îşi uzează forţele într-o luptă demenţială pentru controlul puterii. Europarlamentarii, ajunşi să reprezinte România în Parlamentul European prin negocieri politice între partide şi nu prin votul românilor, au făcut ţara de râs. La festivitatea de intrare cu drepturi depline în Parlament, un europarlamentar român trebuia să ţină un discurs. S-au certat ca ţiganii la uşa cortului, nereuşindu-se a se desemna o persoană. A fost nevoie ca, din cauza românilor, oficialităţile să schimbe protocolul de desfăşurare a festivităţii. Nici bine n-am intrat în Europa că ne-am şi dat în stambă.
În ţară bâlciul politic este şi mai abitir. Hotărât ca în acest an s-o curme cu premierul Tăriceanu, şi încă repede, preşedintele Băsescu i-a întins acestuia o cursă. De această dată nada n-a mai fost Stolojan, ci blonda Udrea, fostă şefă a Cancelariei Prezidenţiale, promovată secretar executiv în PD la semnul discret a preşedintelui Băsescu. Blonda şi-a amintit, după doi ani, că premierul Tăriceanu i-a trimis preşedintelui Băsescu un bilet amical prin care-i cerea să intervină la Parchet în favoarea liberalului Dinu Patriciu. La primirea biletului preşedintele Băsescu s-a făcut foc şi pară, declarând celor care l-au asistat în acel moment că el nu susţine grupurile oligarhice ce-l înconjoară pe premier.
Pueril în gândire şi în decizii politice, premierul nu s-a prins de nada aruncată de Udrea şi a negat existenţa unui asemenea bilet. După ce vreme de o săptămână preşedintele Băsescu s-a jucat cu premierul ca şoarecele cu pisica, lăsându-l să declare fel de fel de trăsnăi, ieri preşedintele Băsescu a scos biletul de la naftalină şi l-a dat pe mâna presei. Balamuc mare de tot! În loc să procedeze în mod ipocrit, precum preşedintele Băsescu, adică să-şi ceară spăşit scuze, premierul s-a încurcat în fel de fel de explicaţii ridicole. Nu numai că a pierdut duelul cu preşedintele Băsescu, dar şi-a pierdut şi ultima brumă de credibilitate. Spunem într-un editorial anterior că Iliescu l-a descris perfect pe Geoană când l-a numit prostănac. Este dreptul lui Băsescu să-l numească pe Tăriceanu prostan, că-şi merită din plin apelativul.
Partea proastă este că ne-am întrecut cu gluma şi am ajuns de râsul Europei. Preşedintele ţării se ceartă cu primul ministru ca două ţaţe ordinare. Şi de parcă n-ar fi îndeajuns această panaramă oribilă, majoritatea dintre noi văd în preşedintele Băsescu un fel de zeu, un făt-frumos salvator al românilor de la sărăcie şi care le şopteşte duios Să trăiţi bine! În realitate avem un preşedinte ipocrit, orbit de sentimentul răzbunării, dornic de putere, cu apucături clare de dictator. Dacă media românească, societatea civilă, mâna de politicieni cinstiţi şi devotaţi ţării care înclin să cred că mai există nu vor lua atitudine şi bloca demersurile preşedintelui Băsescu de a-şi mări sfera puterii peste prerogativele constituţionale, în curând va fi vai şi amar de noi.
Să ştiţi că faţă de ce se întâmplă acum, această nebunie totală, nu este de glumit. Mi-e frică ca nu cumva Uniunea Europeană să regrete unda verde dată României şi să ne trezim cu activarea unor clauze care să ne compromită definitiv. Nu putem fi în acelaşi timp o ţară cuprinsă de frenezia nebuniei, dar şi civilizată ca restul Europei. Avem nevoie de un duş rece, de nivel naţional, ca să ne revenim. Însă nu văd cine sau ce eveniment de seamă ni l-ar putea oferi.
(Ioan Rotundu)
