Cu siguranţă că PSD-ul are de ispăşit un păcat al istoriei postdecembriste, poate acela de a fi furat revoluţia românilor, ascunzând cu dibăcie năravul de lup al PCR în blana de oaie a social-democraţiei. Altfel nu se explică urcuşurile şi coborâşurile politice ale celui mai puternic partid românesc, încă. Cel puţin de când Ion Iliescu nu mai este preşedintele României şi are timp să păstorească partidul pe care l-a fondat, PSD-ul trece prin frecvente crize interne, prin neînţelegeri între liderii de la vârf care aduc tot mai mult a scandaluri şi bârfe de mahala, ceea ce diminuează şi erodează în mod constant imaginea partidului, îi scade credibilitatea electorală.
Faptul că cei din PSD n-au reuşit să ia o decizie în privinţa candidatului de primar la nivel de Capitală este dovada că în interiorul partidului luptele sunt intense, chiar dacă prin declaraţii preşedintele Geoană, cel de onoare Iliescu, cel de Consiliu Naţional Năstase sau al organizaţiei la nivel de Capitală Vanghele lasă să se înţeleagă că decizia n-a fost luată pentru că trebuie parcurs întreg traseul aprobărilor impus de mecanismul democraţiei. Parole, ar spune orice italian.
Aristotel, în cartea sa „Politica” pe care mulţi o citează fără s-o fi citit, este cât se poate de clar: democraţia funcţionează între partide, iar în interiorul unui partid funcţionează disciplina. În PSD nu prea avem de-a face cu disciplina de partid, de vreme ce azi candidatul partidului la funcţia de primar general este Vanghele, iar a doua zi este Sorin Oprescu.
În ce priveşte concurenţa dintre cei doi social-democraţi este interesant de făcut o analiză. Sorin Oprescu este tipul intelectualului de salon, manierat, orgolios prin prisma carierei profesionale şi dornic de putere, nu în interesul bucureşteanului de rând, ci în interes de partid. Cred că bucureştenii l-au simţit şi citit în adâncul sufletului, motiv pentru care n-a câştigat alegerile din 2004, explicaţia că ar fi fost furat la voturi fiind doar de complezenţă.
Marean Vanghele, omul simplu, din popor, perceput de bucureşteni ca fiind „băiat de-al Vrâncioaiei”, adică de gaşcă, lipsit de cultură şi maniere, repezit la vorbă „şi grabnic mâncătoriu de litere şi cuvinte” cum ar fi spus cronicarii, este perceput ca cinstit şi sincer, ca un candidat care chiar vrea să oprească mafia din primăria Capitalei, din sânul Consiliului General al Capitalei, să cureţe bugetul de căpuşele care-i sug vlaga de ani şi ani.
Zilele trecute un taximetrist bucureştean îmi spunea că Vanghele are cel „mai verde sector din Bucureşti”, adică n-a permis construcţii pe spaţiul public şi privat al primăriei de sector. Numai că modul în care Vanghele vrea să procedeze, odată ajuns primar general, strică socotelile „greilor” care în afacerile lor n-au a se împotmoli în culorile de partid, strică chiar jocul unor interese din interiorul PSD-ului. Să luăm aminte că revenirea lui Năstase în prim planul PSD înseamnă şi reînvierea vechilor obiceiuri, adică „o veche nouă mătuşă Tamara”.
Revin la gândirea aceluiaşi taximetrist bucureştean care susţinea că Vanghele este preferat de majoritatea bucureştenilor, iar faptul că-i un incult şi agramat nu-i un inconvenient. „Noi votăm un om care să de-a de pământ cu mafioţii şi să fie de partea noastră, nu alegem un profesor de română care să ne înveţe gramatică” – şi-a argumentat taximetristul opţiunea pentru Vanghele.
Acest mod de-a gândit, mă refer la taximetrist, l-am întâlnit şi prin comunele judeţului nostru. Mulţi oameni simpli şi-au argumentat opţiunea electorală pentru un candidat mai puţin şcolit, pe motiv că omul este gospodar la casa lui, deci va fi şi la primărie. Nu puţini hâtri rurali, care au renunţat la iţari în schimbul ţoalelor nemţeşti de multe zeci de ani, m-au pus în încurcătură cu faptele de corupţie ale unor profesori, ingineri, economişti ajunşi primari.
Urmărind lupta PSD-ului bucureştean, cea dintre Oprescu şi Vanghele, mai că aş fi de partea acestuia din urmă. Ştiind ce-au făcut prin primării şi consilii locale unii aleşi intelectuali, mă simt obligat să dau mai multă crezare candidaţilor cu pregătire mai puţină, dar curaţi în cuget şi simţire, adică se pun în slujba comunităţii din sinceritatea de a face ceva bun şi nu din dorinţa de căpătuire. Este părerea mea! A dvs. care ar fi?!