Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Editorial
Horoscop
Umor
Decese
Reportaje
Comentarii
Pamflet
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8286 lei
1 USD = 4.4674 lei


Număr accesări
Astăzi:
18502
De la 07 Ianuarie 2003
80972625
Editorial

Falsul argument de a nu-şi da demisia

  • Ioan Rotundu
  • 30 May 2019, 11:32
Deşi preşedintele României Klaus Iohannis le-a cerut ferm demisia, miniştrii Teodor Meleşcanu de la Externe şi Carmen Dan de la Interne au refuzat categoric să demisioneze. Cu un tupeu puţin diminuat faţă de cel afişat pe vremea când Liviu Dragnea era protectorul lor, cei doi miniştri l-au sfidat pe preşedinte susţinând că ei vor demisiona numai dacă le-o va cere partidul sau premierul Viorica Dăncilă. Aşadar, Meleşcanu şi Dan considerăm că numirea lor în postul de ministru o datorează partidului, adică PSD-ului, mai corect spus lui Dragnea ca fost preşedinte de partid şi nicidecum odată instalaţi ministru ei nu se află la dispoziţia poporului român.
Este o falsă justificare, este o sfidare a Constituţiei României, este o sfidare a poporului român. Potrivit Constituţiei României preşedintele, ca reprezentant al poporului, este cel care numeşte premierul. Partidul sau coaliţia de partide care au câştigat alegerile doar îşi desemnează un premier dar numirea oficială o face preşedintele României prin emiterea unui decret. Dacă preşedintele nu-l acceptă pe premierul propus, cel propus nu poate ajunge premier.
În vremea preşedintelui Traian Băsescu am trăit un astfel de eveniment. Pur şi simplu Băsescu a desemnat un alt premier decât cel propus de partidele politice care se considerau câştigătoare a alegerilor. Este cazul numirii pentru a doua oară ca premier a lui Emil Boc.
Odată ce preşedintele României a acceptat premierul propus şi a emis decretul de numire, noul premier îşi formează guvernul cu care se duce în Parlament pentru a fi acceptat. Votul primit în Parlament nu înseamnă că noul Guvern este valid şi îşi poate începe activitatea. Urmează etapa cea mai importantă.
După votul din Parlament, în frunte cu premierul, toţi miniştrii se deplasează la Preşedinţia României pentru a depune jurământul de credinţă, jurământ prevăzut la art. 82 din Constituţia României şi care este formulat astfel: Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Iată că jurământul miniştrilor se depune în faţa preşedintelui ţării ca reprezentant al poporului şi nu în faţa liderului de partid din care provine premierul sau în faţa premierului. Abia după depunerea acestui jurământ, noul cabinet îşi poate începe activitatea.
De vreme ce miniştrii au jurat credinţă poporului român şi nu partidului din care provin sau premierului, este normal şi perfect constituţional ca reprezentantul legal al poporului, adică preşedintele, să le ceară demisia atunci când miniştrii îşi încalcă jurământul.
Aşa privite lucrurile, adică în spiritul Constituţiei, miniştrii Meleşcanu şi Carmen Dan, la somaţia justificată am preşedintelui, ar fi trebuit să demisioneze imediat. Motivaţia lor că demisionează numai dacă PSD-ul sau premierul le-o va cere este falsă, ipocrită şi contrară Constituţiei.
Spunea ministrul Carmen Dan, în motivarea refuzului său de a demisiona la cererea preşedintelui, că îşi asumă chiar şi riscul de a i se întocmi un dosar penal. Corectă afirmaţia sa intuitivă. De vreme ce şi-a încălcat jurământul depus de a se afla în slujba poporului prin a boicota alegerile la europarlamentare şi referendum în interesul PSD, atitudinea şi comportamentul său
Sfidându-l pe preşedinte, cei doi miniştri au sfidat de fapt poporul român faţă de care a jurat credinţă şi loialitate. Preşedintele ar trebui să dea dovadă de fermitate şi să ceară anchetarea lor pentru că şi-au încălcat jurământul prin a se manifesta ostil, organizatori şi politic, împiedicând o parte dintre cetăţenii români să poată vota, adică să-şi exprime voinţa.
În ce priveşte alianţa ALDE – PSD, aceasta nu mai are legitimitate pentru a guverna. PSD-ul a ajuns la guvernare prin votul a 2,5 milioane de români. Duminică, 26 mai, peste 7 milioane de români au votat împotriva modului în care ALDE – PSD au înţeles să guverneze România. Un motiv în plus pentru preşedintele României de a fi ferm pe poziţia şi a cere demisia miniştrilor compromişi în frunte cu premierul lor. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Cum se împart mandatele de europarlamentar după alegeri: PNL îi revin 10, PSD și USR-PLUS, câte 8
Ipocrizia „şobolanului roşu”
Ioan Rotundu
De azi, începe marea descătuşare
Ioan Rotundu
Puşcăriaşul Dragnea şi final la vol. III „Doar politicieni sau şi ticăloşi?”
Ioan Rotundu
Horoscopul săptămânii 27.05 – 2.06.2019
Catrenul săptămânii
Bancul săptămânii: Instincul proprietăţii
Condoleanţe pentru senatorul PNL Costel Şoptică
De la Botosani la Verona Invierea II
Grişa, primarul PSD situat la limita dintre beţia puterii şi cea a prostiei
Ioan Rotundu
Botoşăneni revoltaţi la secţia de votare din Valeggio Sul Mincio – Italia
Presa-n gura lu ' Rotundu: Emisiunea din 31.05.2019
Preotul Cezar Leonte calcă din nou pe drumul credinţei
Ioan Rotundu
Lumea lu' Rotundu: De la Botoşani la Verona - Diaspora I
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă