Cu toate aceste acuzaţii, unele parţial justificate, premierul Ponta n-a putut zburda în planul politicii externe cum zburdă în momentul de faţă. Traian Băsescu i-a tăiat lui Ponta orice avânt sau încercare a se implica în politica externă, atribut exclusiv al preşedintelui dat prin Constituţia României.
În timpul lui Băsescu, premierul Ponta n-a putut părăsi ţara fără acordul acestuia, iar când s-a dus forţat la Bruxelles s-a făcut de râs pentru că n-a avut mandatul preşedintelui să reprezinte România. Când Ponta a încercat să facă declaraţii pe teme de politică externă, cum a fost cazul acelor declaraţii despre atacul Rusiei în estul Ucrainei, preşedintele Băsescu i-a tăiat-o scurt şi l-a pus la punct convocând imediat o şedinţă a Consiliului Superior de Apărare Teritorială a României şi beştelindu-l.
Chiar dacă la ministerul de Externe a fost ministru Titus Corlăţean, omul lui Ponta, preşedintele Băsescu n-a permis acestuia şi lui Ponta să aibă vreun ascendent asupra ambasadorilor acreditaţi în diferite capitale ale lumii sau la diferite organisme internaţionale la care România este afiliată. Când a constatat că unii ambasadori n-au ascultat de linia politicii sale externe, preşedintele i-a rechemat imediat de la post.
Cu totul alt comportament are acum premierul Victor Ponta de când preşedintele României este Klaus Iohannis. Ponta a plecat la Baku fără ca preşedintele să aibă habar şi în pofida boicotului concertat al liderilor europeni pentru că statul Azerbaidjan nu respectă drepturile şi libertăţile omului. . Acolo a stat în vecinătatea lui Putin, lucru care ridică multe semne de întrebare şi care te duce imediat cu gândul la acea dezvăluire a comentatorului politic mo0ldoivean Eenest Vardanian care afirma că premierul Ponta ar fi declarat că România va ataca militar Transnistria, ceea ce i-ar fi dat motiv lui Putini să intre militar nu numai în Transnistria ci şi în republica Moldova.
De la Baku, Ponta a plecat în Turcia cui avionul preşedintelui turc Erdogan, o altă personalitate politică contestată pentru că nu respectă libertăţile democraţiei. Din nou preşedintele n-a fost informat. Gestul de acum al lui Ponta este unul de recidivă. El a plecat în vizite oficiale ;i prin ţările arabe fără a-l informa pe preşedinte cu agenda de contacte şi probleme ce urma a le aborda şi nici nu l-a informat în detaliu la întoarcerea în ţară.
Ieri, l-am ascultat pe preşedintele Iohannis cum se plângea presei că premierul se vântură prin lume fără ca el să ştie pe unde umblă şi ce face. S-a plâns presei şi când Ponta a plecat hai-hui prin ţările arabe dar n-a luat nicio măsură faţă de atitudinea acestuia.
Interesant este faptul că nici ambasadorii nu l-au informat pe preşedinte, pe canelele diplomatice obişnuite şi speciale, cum nici de la ministerul de Externe ministrul Bogdan Aurescu nu i-a raportat despre ieşirile externe ale lui Ponta, deşi stă în obligaţia sa de ministru să-l informeze pe preşedinte înainte ca evenimentele să se producă.
Mai mult, cu tupeu-i cunoscut, cu perfidia şi ipocrizia ce-l caracterizează, cu minciunile ce-i ies din gură în şir indian, premierul Victor Ponta s-a plâns ambasadelor, celor de la Uniunea Europeană dispuşi să-l asculte şi cui i-a mai căzut în cale că preşedintele Iohannis şi-a încălcat neutralitatea p0olitică şi că a trecut făţiş de partea PNL, folosind DNA-ul ca armă de a-l distruge şi îndepărta de la putere.
La auzul acestor declaraţii care-l subminează rău de tot autoritatea ca preşedinte în ţară şi în exterior, preşedintele Iohannis n-a găsit altă cale de a se apăra şi a contracara declaraţiile lui Ponta decât a se plânge presei.
Premierul Ponta l-a simţit pe preşedintele Iohannis că este un politician slab, că este înconjurat la Cotroceni de consilieri lipsiţi de experienţă, incapabili să-l sfătuiască pe preşedinte să ia măsuri de readucere a sa în limitele competenţelor legale şi să nu-l mai sfideze pe preşedinte, sabotându-i prerogativele constituţionale în domeniul politicii externe.
Preşedintelui Băsescu prea puţin i-a păsat de acuzaţiile ce i le aducea Ponta pentru că el îşi făcuse în plan extern o imagine de politician hotărât şi care nu permite să fie călcat pe bătătură. Preşedintele Iohannis s-a dovedit a fi un politician slab iar Ponta l-a simţit şi şi-l domină sfidător.
Chiar că numai DNA-ul îl mai poate salva pe preşedintele Iohannis de impertinentul şi arogantul Ponta, altfel se va ajunge în situaţia ca preşedintele să-i ceară voie lui Ponta pentru a efectua vreo deplasare în exterior. Eventual să-l roage pe Băsescu să-i împrumute şi lui căpăstrul pe care l-a folosit lui Ponta. Părerea mea!