Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Editorial
Horoscop
Umor
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
14608
De la 07 Ianuarie 2003
68911099
Editorial

Flutur şi lecţia de moralitate politică

  • 24 July 2014, 23:00
În după amiaza zilei de vineri, 23 septembrie, la sala mare a teatrului “Mihai Eminescu” s-a desfăşurat adunarea generală de dare de seamă şi alegeri a Organizaţiei municipale PNL Botoşani. Preşedintele Cătălin Flutur, încă în funcţie, a convocat adunarea luând în considerare şi faptul că s-ar putea ca prezenţa membrilor în sală să nu asigure caracterul statutar al lucrărilor.
Aşa că, la numai o oră interval, prin acelaşi convocator a fost convocată aceiaşi adunare pentru a doua oară, fapt ce permitea derularea lucrărilor cu numărul celor prezenţi în sală, nemaifiind nevoie de jumătate plus unul din cei convocaţi. Sub acest aspect, trebuie de apreciat pragmatismul lui Flutur, care a prevenit caracterul de gâlceavă politică spre care putea aluneca lipsa prezenţei statutare la prima convocare de adunare generală.
Aşadar, adunarea s-a ţinut pe seama celei de-a doua convocări, în sală fiind prezenţi, potrivit numărătorii efectuate, 340 de membri din vreo 1000 convocaţi. Deşi era normal ca preşedintele PNL să fie prezent la adunarea celei mai importante organizaţii din structura partidului, senatorul Mihai Ţâbuleac a lipsit cu desăvârşire. Semn că ruptura dintre el şi Flutur este iremediabilă şi definitivă.
Nu darea de seamă prezentată a fost miza adunării, ci partea a doua, cea a alegerii noului preşedinte al organizaţiei. Pentru că nu se mai regăsea în colaborarea de la nivelul de vârf al conducerii PNL, Cătălin Flutur a anunţat că nu mai candidează pentru funcţia de preşedinte. Renunţarea sa a fost o lecţie de moralitate politică şi de verticalitate personală, demonstrând că a te ţine cu dinţii de o funcţie politică nu este soluţia cea mai benefică pentru partid.
În urma votului repetat a celor prezenţi la adunare, preşedintele Organizaţiei municipale PNL Botoşani a fost ales Cătălin Alexa. În vârstă de 34 de ani, absolvent al Facultăţii de Electrotehnică Iaşi, cu doi copii, proaspătul preşedinte trăieşte de pe urma propriei afaceri concretizată în proiectarea şi execuţia de structuri metalice şi construcţii civile, activităţi derulate prin societatea HIT-AG SRL. Alexa a devenit liberal în 1999, iar prima sa activitate concretă a fost cea de lipitor de afişe în campania electorală din 2000. A fost ales preşedinte al organizaţiei de tineret, în această calitate remarcându-se şi în faţa seniorilor liberali.
În echipa cu care Alexa a câştigat alegerile îi regăsim pe mai vechii liberali Romulus Eram, Petru Tupiluş, Ovidiu Epuraş, Volin Costin dar şi persoane controversate precum Loredana Grosu de la Corpul Gardienilor Publici. Personal nu cred că noua conducere a PNL-ului va schimba cu ceva imaginea acestui partid în interiorul electoratului botoşănean. Sunt informaţii cum că Flutur nu va mai candida în 2008 la un nou mandat de primar. Ori această echipă va trebui să pregătească un candidat la primăria Botoşanilor, lucru nu tocmai uşor de realizat. Mai ales că prin modul în care PNL a acţionat în cadrul Alianţei DA, a generat multe dezamăgiri celor care i-a votat şi susţinut în campaniile electorale din anul 2004.
Nici consolidarea politică a noii conduceri nu este una bazată pe sinceritate, ci mai mult pe obligaţii faţă de şefii liberali. În sală au putut fi observate multe cadre didactice, cam aceleaşi care, dacă n-ar fi fost Negrescu inspector general la IŞJ, ci Manolache, ar fi putut fi văzute la aceiaşi adunare, dar a PSD-ului. Una peste alta, Flutur a ales calea elegantă de a nu crea un conflict public cu preşedintele PNL, Mihai Ţâbuleac, şi a se retrage treptat din activitatea PNL.
Va fi interesant de urmărit traiectoria sa politică viitoare şi cum va colabora în CLM cu consilierii ce reprezintă formaţiunile politice aflate la putere. Cred că în această colaborare se va baza mai mult pe relaţiile personale ce le are cu consilierii locali, decât pe sprijinul politic de partid. Să mai adăugăm un aspect: lipsa din sală a preşedintelui Mihai Ţâbuleac nu înseamnă că el nu se va bucura, în alegerile ce urmează la nivel de judeţ, de sprijinul organizaţiei condusă de Cătălin Alexa.
Cel puţin aşa susţin surse avizate din cadrul PNL. Doar dacă Cornel Popescu şi Gheorghe Ciubotaru, prezenţi în sală la aceste alegeri, n-au alte socoteli faţă de Ţâbuleac. Ei l-au scos preşedinte, tot ei pot să-l dea jos, susţin alte surse din acelaşi PNL. Lupta din interiorul PNL pentru funcţia supremă în partid se aşteaptă a fi una incitantă şi nu lipsită de surprize. Cu răbdare, vom aştepta şi producerea acestui deznodământ!
JD 26 septembrie 2005

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Zona Metropolitană nu-i moştenire de la Taică-său
Bancul zilei: Nemulţumirea soţiei
Horoscopul zilei
Botoşani: Primarului Portariuc acuzat că-i place să curgă sânge… nevinovat
el s-a răstit la reprezentanții ADOR în problema câinilor fără stăpân
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă