Foamea de bani împinge BOR la acte necugetate

În ultimele zile s-a accentuat în spaţiul public lupta dintre conducerea Bisericii Ortodoxe Române şi o parte a jurnaliştilor şi cetăţenilor care gândesc liber şi realist. Dar cel mai rău s-a supărat BOR pe scriitorul ziarist Cristian Tudor Popescu care a amintit conducerii BOR că a oploşit la sânul ei pe diavolii roşii, adică pe acei preoţi, mai mari sau mai mici în rang, care şi-au turnat las Securitate creştinii veniţi la spovedanie.
Prin preotul Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, BOR l-a afurisit în fel şi chip pe scriitorul care şi-a permis să-i critice pe preoţi pentru atitudinea lor faţă de pandemie şi pentru modul în care s-au comportat în timpul regimului comunist. Vasile Bănescu nu are lumină interioară. Sufletul lui este întunecat de ura faţă de autorităţile care împiedică Biserica să facă bani, de ura faţă de libertatea de expresie a jurnaliştilor şi cetăţenilor de rând care critică Biserica pentru nevolnicia ei de a se limita la actul credinţei şi a sta departe de patimile omeneşti precum lăcomia, luxul, insolenţa şi falsa superioritate spirituală.
Părintele romano-catolic Francisc Doboş (foto) este un model de propovăduitor al credinţei lui Iisus Hristos şi a armoniei între credincioşi indiferent de religia îmbrăţişată de fiecare dintre noi.
Comportamentul. preoţilor de tip politicianist a dus la creşterea urii în rândul creştinilor, la dorinţa de răzbunare, de invidie, a dezvoltat egoismul pentru că ajuns la biserică creştinul, pe lângă slujba cuvenită, aude de la preot vorbe grele la adresa unui politician sau intelectual care nu-i cântă în strună, care îi atrage atenţia că lăcomia mani9festată îl îndepărtează de credinţă şi pe el şi pe creştini.
S-a ajuns ca la biserică jumătate din timpul cuvenit slujbei să fie folosit pentru credinţă iar cealaltă jumătate pentru răfuiala preotului cu cei care-i stânjenesc afacerile sau îi afectează interesele personale şi de breaslă.
Nicio altă religie legalizată să acţioneze pe teritoriul României nu este atât de agresivă spiritului uman şi la adresa autorităţilor statului ca Biserica Ortodoxă. Priviţi la hainele strălucitoare, grele din cauza firelor de aur şi argint, la crucile grele de aur ce le atârnă de gât, la maşinile luxoase cu care se plimbă, la lăcaşurile de credinţă spaţioase şi bogat ornate cu aur şi argint ale, la aroganţa şi neobrăzarea cu care preoţii tratează creştinii şi comparaţi cu simplitate ţinutei papei Francisc cu care apare în faţa oamenilor, la slujbe, în vizite oficiale şi bunătatea care străbate din cuvântările sale şi înţelepciunea de care dă dovadă.
Biserica Ortodoxă şi cea Catolică sunt biserici frăţeşti dar de la marea schismă din 1054 drumurile lor au apucat pe căi total diferite. Şi Biserica Catolică este bogată, dar nu-şi afişează bogăţiile ostentativ, nu ridică biserici uriaşe în dauna şcolilor şi grădiniţelor, nu se revoltă asupra autorităţilor statului atunci când este obligată să respecte anumite legi, nu blestemă şi afuriseşte aşa cum o fac capii Bisericii Ortodoxe.
Biserica Ortodoxă este una de tip ritual. Recuzita folosită la slujbele din biserică, la înmormântări, cununii, botezuri este rezultatul experienţei a secole şi a ajuns la un nivel diabolic de exact în ce priveşte crearea de stări emoţionale. Mijloacele folosite de preot atunci când vine vorba de bani pentru biserică sunt atât de bine puse la punct psihologic că orice babă, oricât de necăjită ar fi la viaţa ei, va dezlega colţul batistei şi-şi va dărui ultimul leuţ bisericii.
Patriarhul Daniel este regizorul acestei piese de teatru care se joacă de secole şi se va mai juca multe secole de acum înainte şi este un regizor excepţional de talentat. Nici el nu are lumină spirituală interioară de credinţă deplină. Dacă ar avea un astfel de suflet s-ar comporta cu smerenie, cu pioşenie şi ar cere preoţilor să renunţe la luxul şi opulenţa vieţii lor pentru a deveni cu adevărat părinţi spirituali. N-o va face pentru că şi el este robul acestor privilegii de viaţă de huzur.
Câtă vreme în mijlocul nostru va domina obscurantismul, ignoranţa şi lipsa de educaţie cu privire la credinţă şi incapacitatea de a diferenţia credinţa de religie, preoţii vor deţine o mare putere în stat şi societate iar noi vom continua să fim robii lor spirituali. Părerea mea!