Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Editorial
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Important
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8286 lei
1 USD = 4.4674 lei


Număr accesări
Astăzi:
15359
De la 07 Ianuarie 2003
82021782
Editorial

Ghinion!

  • Ioan Rotundu
  • 7 February 2017, 23:00
Discursul de ieri al preşedintelui României Klaus Iohannis ţinut în faţa camerelor reunite ale Parlamentului a fost unul istoric şi cu certitudine istoria îl va aşeza acolo unde-i este locul. Din păcate, şefii celor două camere, Călin Popescu Tăriceanu – preşedintele Senatului şi Liviu Dragnea – preşedintele Camerei Deputaţilor, ambii cu probleme penale, au demonstrat lipsă de respect pentru cel care reprezintă naţiunea română şi l-au tratat cu o vizibilă doză de sictir.
Mai mult, deşi protocolul cere ca atunci când şeful statului se adresează Parlamentului, la eveniment să participe premierul şi ca invitaţi diplomaţii acreditaţi la Bucureşti, la iniţiativa preşedintelui Tăriceanu nu s-au trimis aceste invitaţii, ceea ce a stârnit nedumerire şi a lăsat loc la fel de fel de speculaţii din partea diplomaţilor străini care au înţeles această lipsă de respect ca un afront adus lor de PSD pentru că le-a criticat derapajele de la principiile democraţiei şi ale statului de drept. Tăriceanu şi Dragnea, respectând regulile de protocol, nu pe Klaus Iohannis îl preamăreau ci dovedeau respect faţă de naţiunea română reprezentată de preşedinte în virtutea prerogativelor constituţionale.
Ieri, am avut o nouă dovadă că liderii PSD n-au nici cel mai mic respect faţă de români. Şi-au cumpărat prin pomeni electorale voturile necesare pentru a pune mâna pe putere, iar când s-au văzut cu sacii în căruţă ne dau cu tifla şi-şi văd de propriile lor interese.
Urmând exemplul şefilor lor, parlamentarii PSDE-PSD, abia au aşteptat un motiv pentru a-al huidui pe preşedinte şi a părăsi sala.
Când preşedintele a rostit „Nu prosperitatea poporului a fost prima prioritate, grija primă a fost să (vociferări şi huiduieli in sala) vă ocupaţi de dosarele penalilor şi românii sunt indignaţi şi revoltaţi (opoziţia aplauda). Cine trebuie să vină cu soluţia? Păi în mod natural cel care a creat problema, PSD (mai mulţi parlamentari PSD şi ALDE pleacă din sală).”
Când au părăsit sala? Când li s-a pus adevărul în faţa întregii naţiuni care urmărea discursul la televizor, aparate de radio sau Internet. Obişnuiţi cu minciuna, ipocrizia, şarlatanismul, manipularea, demagogia, puşi în faţa adevărului, aleşii PSD-ului au dat bir cu fugiţii. Iar preşedintele n-a făcut decât să constate ironic: „Aţi obosit deja? Ghinion!”
Evident că pe social-democraţi adevărul îi oboseşte iar când adevărul ajunge la cei care sunt responsabili de viaţa şi viitorul lor au loc proteste publice care aduc ghinion tuturor aleşilor PSD aflaţi în Parlament sau la guvernare.
Cum spuneam, discursul preşedintelui a fost unul echilibrat dar ferm la adresa PSD-ului ca partid care şi-a asumat guvernarea. Nu alegeri anticipate vrea preşedintele, nu eliminarea PSD-ului de la guvernare, ci vrea ca liderii PSD-ului să guverneze în interesul naţiunii şi nu al unei grupări mafiote de penali care au pus stăpânire pe partid.
„Ce fel de naţiune vrem să fim? Puternică, prosperă, care îşi construieşte un stat de drept şi îl respectă, care se poate mândri cu o justiţie independentă, unde autorităţile colaborează loial, cu Parlament puternic, cu un guvern performant? „Sau vrem să fim o naţiune slabă, dispreţuită, care pune totul în joc pentru a salva pe câţiva din situaţii dificile?” – a întrebat preşedintele plenul Parlamentului în care se mai aflau doar parlamentarii opoziţiei. Cei ai puterii au fugit ca nişte laşi să nu audă astfel de vorbe măreţe despre soarta naţiunii.
Interesul lor este cel indicat de preşedinte în conţinutul întrebărilor: „Merită România acest sacrificiu pentru câţiva politicieni? Asta este întrebarea. Acesta e scopul referendumului.!
Răspunsul parlamentarilor PSD la aceste întrebări a fost fuga din sală, dând de înţeles că pentru ei mai important este salvarea penaliştilor, sacrificând viitorul naţiunii.
Cu o astfel de atitudine rigidă şi nedeschisă dialogului, PSD-ul ne-a arătat clar că nu renunţă la a-şi apăra corupţii şi nici nu renunţă la înlăturarea din funcţie a preşedintelui Iohannis, omul care le aduce ghinion în ce au ei de înfăptuit. De suspendat se tem să-l suspende pentru că reacţia străzii este în momentul de faţă una puternică. Dar fac ce ştiu ei mai bine: plătesc şi cară protestatari în faţa Palatului Cotroceni, o lume colorată şi pestriţă în puterea ei de înţelegere, dar care pentru o sumă de bani sau pentru a-şi păstra locul de muncă la stat sunt dispuşi să recurgă la acte de violenţă. Asta vor şi liderii PSD-ului să se întâmple ca să aibă motiv să-l suspende pe preşedinte ce le aduce ghinion.
În demersul lor nebunesc, liderii PSD nu au în vedere un lucru esenţial. O nouă generaţia s-a ridicat să apere valorile democraţiei, să-şi apere preşedintele legitim şi să lupte cu mijloace paşnice şi democratice împotriva celor care pun în pericol statul de drept. De la această generaţie li se va trage penaliştilor şi PSD-ului ca partid apărător al corupţiei şi corupţilor ultimul ghinion: dispariţia din politică. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscopul zilei de 8.02.2017
Bancul zilei: Costul plăcerii
Sorin Grindeanu: Am cerut Ministerului Justitiei sa stopeze proiectul de modificare a Codului penal.
Pentru a zecea oara, orice initiativa va urmari strict punerea in acord cu deciziile CCR
CCR: Legea conversiei creditelor in franci elvetieni, neconstitutionala
Ministrul de Externe, Teodor Melescanu, le-a cerut ministrilor sa nu aiba intalniri cu diplomatii straini din Bucuresti fara avizul sau
Agitatie in Parlament la discursul lui Iohannis,
PSD-istii au parasit plenul: Ati obosit deja? Ghinion! Interventia presedintelui, intampinata si cu aplauze dar si cu vociferari
Klaus Iohannis, discurs in Parlament: Natiunea e in alerta, e vie si e foarte nemultumita
Daca PSD, care a creat aceasta criza, nu o rezolva urgent, voi convoca consultari la Palatul Cotroceni
Cum se vede de la sate Operatiunea "Strangeti semnaturi pentru Grindeanu!"
- cota de 300. Mitingul e incert
Propaganda PSD despre mitingurile organizate de multinationale,
bazata pe trei stiri false. De ce uraste PSD etica din corporatii
Abuz incredibil petrecut la Judecătoria Botoşani
Ioan Rotundu
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă