Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Editorial
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Anchete
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
35249
De la 07 Ianuarie 2003
101983204
Editorial

Impostorii politici pun gând rău Constituţiei

  • Ioan Rotundu
  • 6 December 2021, 20:10
Luni, de sărbătoarea Sf. Neculai, parlamentarii au pus de-o şedinţă festivă dedicată celor 30 de ani de la adoptarea primei Constituţii postdecembriste considerată a fi şi o constituţie pe deplin democratică.
Desigur, făuritorii Constituţiei din decembrie 1991 habar nu aveau ce înseamnă adevărata democraţie pentru că veneam cu toţii din comunismul în care dictatura era singura formă de guvernare. Cu toate acestea s-a reuşit a se înjgheba o Constituţie carde a permis românilor să înţeleagă cum funcţionează mecanismele adevăratei democraţii iar după 12 ani de existenţă, în 2003, Constituţia a fost cât de cât modernizată prin a fi cârpită pe ici, pe acolo.
La şedinţa festivă vorbitorii, mai ales liderii PNL şi PSD, au accentuat necesitatea unor modificări constituţionale, fiecare sugerând modificările după cum sunt şi interesele partidului. Florin Cîţu, liderul PNL, ar vrea ca vârsta de vot să fie coborâtă de la 18 la 16 ani. Raţionamentul său ar fi că noile generaţii nu vor mai vota cu PSD, cu se vor orienta către PNL. Bietul Cîţu, încă n-a conştientizat că prin alianţa cu PSD, PNL-ul şi-a semnat actul de deces politic.
Marcel Ciolacu, liderul PSD, ar vrea ca preşedintele ţării să nu mai fie ales de popor, ci de Parlament, Adică ar vrea un preşedinte de paie. Motivaţia sa vine de la faptul că PSD-ul, de la Iliescu încoace, n-a mai avut alt preşedinte al României. Ştiind Ciolacu că românii nu vor un preşedinte socialist, un preşedinte de paie s-ar potrivi cu interesele PSD.
A lipsit de la discuţiile pe temă constituţională vocea UDMR de a solicita schimbarea definiţiei art.1] din actuala Constituţie, în sensul ca România să nu mai fie stat teritorial unitar şi indivizibil. Diplomaţi, ungurii şi-au dat seama că visul lor de autonomie economică, politică şi administrativă a Ţinutului Secuiesc nu trebuie fluturat public ci negociat în culise într-un mod discret.
Mi s-a părut corectă atitudinea celor de la USR şi AUR care au declarat că actuala Constituţie este una suficient de potrivită nevoilor actuale şi că nu modificarea ei este necesară ci interpretarea corectă a prevederilor sale de către Curtea Constituţională.
Prezent la şedinţă, preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, cel care a măcelărit actuala Constituţie prin fele de fel de decizii pe placul lui Liviu Dragnea şi al PSD, a cerut românilor să aibă încredere în instituţia pe care o conduce. În instituţie putem avea, în Dorneanu nu!
În opinia mea, ca posesor de nota 10 la cursul de Drept Constituţional unde l-am avut profesor pe Romulus Vonica, fost şi el judecător la Curtea Constituţională, actuala Constituţie a României nu necesită modificări structurale şi nici de clarificare.
Când poporul român este în proporţie de 40% format din cetăţeni analfabeţi funcţionali, nu reeduci vârsta de vot şi nici nu faci referendum de modificare a Constituţiei. Aştepţi vremuri mai bune! Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul săptămânii: Dificila definiţie a iubirii
Horoscopul săptămânii 6 – 13.12.021
Oradea – Salonul Millesime II
Lumea lu Rotundu Taiatul porcului la moldoveni
Consilier liberal prins la furat dintr-o proprietate privată
Ioan Rotundu
Uriaşele averi ale miniştrilor din Guvernul Ciucă
Abuz clar al comisarilor Gărzii de Mediu Botoşani
Ioan Rotundu
Catrenul săptămânii
Sunt coronaviruşii fiinţe?
Interviu cu biolog dr. Gheorghe Hrincă
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă