Ipocrizie popească ridicată la rang patriarhal

„În societatea secularizată de astăzi, idealurile mari de viaţă sunt adesea reduse la dorinţe mărunte, de împlinire imediată şi prin orice mijloace a unor obiective materiale.”
Citatul de mai sus l-am extras din epistola patriarhului Daniel adresată părinţilor şi elevilor cu ocazia începerii noului an şcolar.
Aşadar, nevoia de a avea o şcoală care oferă condiţii civilizate, cu WC-u în interiorul clădirii, cu apă curentă şi încălzită la vreme de iarnă sunt considerate de patriarh „dorinţe mărunte, de împlinire imediată prin orice mijloace a unor obiective materiale.” Lipsa de manuale şcolare, de material didactic în şcoli, sunt iarăşi „dorinţe mărunte”, pentru patriarh, lipsite de importanţă.
În schimb, patriarhul consider㠄dorinţe importante”, construcţia câte unei biserici supradimensionată în fiecare sat, fără ca satul să aibă şcoală. Pentru patriarh prezenţa bisericii în sat este prioritară prezenţei unei şcoli. Ignoranţa, şi slavă Domnului, la generaţiile postdecembriste ignoranţa este virtute, a fost şi rămâne apanajul Bisericii. Ignoranţii sunt mai uşor de dominat, de manipulat psihic iar bruma lor de avere poate ajunge mai uşor la preoţii din parohie sau de pe la mănăstiri.
Nivelul educativ al elevilor s-a degradat periculos de mult. O spun profesorii responsabili de statutul lor de educatori. Nu sunt bani pentru ca profesorii să fie reciclaţi, instruiţi cu noile metode de predare, familiarizaţi cu conţinutul noilor manuale, cu trecerea de la învăţarea mecanică la cea inteligentă.
În schimb, Guvernul, primăriile se întrec în a aloca bani Bisericii. Avem în judeţ comune unde şcolile stau într-o râlă, au acoperişul spart, WC-ul undeva sub o lizieră de pomi din spatele şcolii, dar primarul alocă bani la bisericile din sate pentru că aşa a primit ordin de la partid, pentru că preoţii vor susţine prin mijloacele lor de predicare partidul şi pe liderii săi.
Patriarhul Daniel patronează această stare de fapt. Ştie că primăriile alocă prioritar bani la biserică tăind din ce s-ar fi cuvenit să aloce şcolii. Dar, ipocrit şi viclean cum sunt toţi slujitorii Bisericii, patriarhul consideră toate aceste nevoi de strictă necesitate „dorinţe mărunte”
. Îmbrăcaţi în haine strălucitoare, cu cruci masive de aur atârnând de gât, coborând din maşini bengoase, astăzi preoţii vor fi prezenţi la deschiderea anului şcolar pentru a-i binecuvânta pe elevi şi părinţi. O dovadă de ipocrizie educaţională şi de sfidare a bunului simţ creştinesc.
„ De aceea, Familia, Biserica şi Şcoala sunt chemate să ofere copiilor şi tinerilor, pe lângă cunoştinţe intelectuale, şi o formare spirituală pentru a trăi viaţa în comuniune de iubire faţă de Dumnezeu şi de oameni” – mai stă scris în epistola popească dată publicităţii sub forma unui Comunicat al Patriarhiei Române.
Ce formare spirituală poate oferi preoţii elevilor şi tinerilor când aceştia trebuie să parcurgă zilnic mulţi kilometri pentru a ajunge la şcoală, pe jos sau înghesuiţi într-un microbuz care la vreme de iarnă nu mai circulă, iar preotul vine la ora de Religie coborând din maşina luxoasă, spre invidia profesorilor care privesc pe geamul de la cancelarie.
Nu a cerut patriarhul Daniel autorităţilor statului, guvernanţilor să depună tot efortul pentru a moderniza infrastructura şcolară, pentru a fi şcoli şi grădiniţe în toate satele aşa cum a mai fost. Naveta elevilor, decontarea transportului la elevi şi profesori costă mai mult decât întreţinerea unei şcoli primare în sat. Dar pe patriarh l-a preocupat şi-l preocupă ca în sat să fie biserică. Însă are tupeul să transmită mesaje de educaţie, chipurile creştină, la început de an şcolar.
Ipocrizie şi viclenie popească bazată pe puterea financiară uriaşă a Bisericii. De la preotul paroh în sus, lefurile ierarhilor sunt sfidător de mari faţă de cele ale profesorilor.
Este mita dată de partidele aflate la guvernare slujitorilor Bisericii. În fond, ce nevoia de educaţie a tinerilor ar avea cretinii licenţiaţi ajunşi parlamentari, infractorii şi corupţii trimişi de popor să-i facă legi. Această adunătură de nevolnici din Parlamentul Românei ce-şi merită pe deplin denumirea de „Ruşinea naţiunii române” sunt de fapt oglinda „formării spirituale” de care vorbeşte patriarhul în epistolă. Părerea mea!