Lui Niţură i-ar sta mai bine să-şi rumege liniştit pensia, să se îmbuibe cu delicatesuri, aşa cum se îmbuiba la cantina IAS-ului, în separeu, că el nu lua masa împreună cu îngrijitorii de animale care miroseau a siloz murat sau cu prăşitorii de la câmp, arşi de soare şi stafidiţi de o alimentaţie insuficientă, decât să infecteze mediul politic botoşănean şi aşa îndeajuns de infectat.
După 1990, când încă mai avea de ciugulit de pe urma fostului IAS devenit Agromih Ripiceni, l-am găsit în mai multe rânduri pe Niţură mâncând tot separat de restul angajaţilor. Îl servea o tânără din Ripiceni, despre care se spunea că-i femeia bună la toate nevoile sale. Era tot arogant, tot cu alura de om atotputernic, căruia nu-i stă nimic şi nimeni împotrivă.
Ori de câte ori am discutat cu oamenii din Ripiceni, n-am auzit de la nimeni cuvinte de laudă la adresa sa. Toată lumea l-a perceput ca pe un om periculos, care a pus mâna pe averea fostului IAS şi a dispus de ea după cum i-au fost sau îi mai sunt interesele. Dacă Niţură ar fi fost un adevărat specialist al agriculturii, IAS-ul devenit societate comercială şi în fruntea căruia s-a aşezat fără putinţă de a mai fi dat jos nu ar fi ajuns falimentar. N-ar fi ajuns ca o avere colosală să fie risipită în vânt, să ajungă a fi executată silit de către datornici, să încapă pe mâna unui şmecheraş de doi bani, cum este perceput omul de afacere Gabriel Chiriac.
Acest Chiriac, ce mai controlează încă resturile mastodontului Electrocontact, a cumpărat Agromih Ripiceni cu numai 800 milioane lei vechi, adică 80 mii lei noi. N-a făcut nici o brânză. Urmând exemplul lui Niţură, a jumulit şi el din ce-a mai rămas, după care, osemintele, au fost valorificate tot de către executorii judecătoreşti în numele datornicilor.
În zona Ripiceni Niţură mai este perceput ca omul care împuşcă şi jupoaie orice mişcă pe fondul de vânătoare Zahoreni, pe care într-o perioadă îl împărţise cu nişte braşoveni. Practic, prin posesia a unor mari suprafeţe de teren, trecute în proprietatea sa din cea a fostului IAS, Niţură a devenit mai puternic decât fostul boier al locului.
Un astfel de om, mârşav la caracter după cum l-au descris comentatorii, cerşeşte voturile celor pe care i-a taxat drept jigodii ce stau pe tastatură. Că mă număr printre jigodiile lui Niţură, nu mă simt jignit. Cu educaţia formată în arta conducerii comuniste, cu o mentalitate de politruc umil faţă de şefi şi zbir faţă de cei mai jos ca el, cu o memorie încărcată de păcate prin raportările statistice false pentru a-şi păstra funcţia, a fi pus la panoul de onoare şi a fi premiat pe seama muncii altora, Niţură nu mă poate jigni.
Dar faptul că Niţură, după 18 ani de democraţie, n-a înţeles că dreptul la opinie este o liberate câştigată prin vărsare de sânge, iar comentatorii Jurnalului Online nu fac decât să-şi spună păsul, aşa cum îl percep şi gândesc ei, îl descalifică din statutul de lider politic. Un astfel de specimen uman care-şi jigneşte alegătorii, apoi le cere să-l voteze, pe el sau partidul ce-l reprezintă, n-are ce căuta în viaţa publică. Ei trebuie trimişi acasă. O s-o facem în mod democratic, nemaivotându-i. Părerea mea!