Cam aceasta este imaginea ţării pe care Cezar Ouatu s-a dus s-o reprezinte la Malmo. Iar imaginea ţării sale s-a reflectat în notele pe care le-a primit, în comentariile avute prin principalele cotiidiene europene.
Spania, Italia, Ungaria, Bulgaria, până şi sora de sânge Moldova nu i-au acordat nici un punct. Dacă Ungaria este duşmanul nostru de moarte, unde au fost voturile românilor din celelalte ţări? Românii care muncesc prin ţările Europei se simt abandonaţi de ţara lor, de Guvernul care ar trebui să le apere drepturile de cetăţeni europeni, dar care Guvern a văzut şi vede în românii plecaţi din ţară principalul lor duşman. Guvernul Ponta le-a făcut cel mai mare rău sacrificând intrarea României în Spaţiul Schengen numai pentru a promova interesele sale politice adânc ancorate în acte de corupţie.
Nu pe Cezar Ouatu s-au răzbunat românii din străinătate, celelalte ţări care au avut drept de vot, ci pe impertinenţa şi insolenţa politică pe care Guvernul actual al României o promovează în relaţiile cu ţările din Uniunea Europeană. Nu mai avem, nicio ţară prietenă, nu ne mai bucurăm de respectul de care ne-am bucurat cândva.
Pe de altă parte, avem o altă Românie, cea a românilor inteligenţi, promotori ai ştiinţelor şi culturii universale, făuritori ai civilizaţiei umane. O Românie care uimeşte lumea prin valorile sale umane din ştiinţă, cultură, sport. Marile universităţi ale lumii sunt pline de profesori români. Cele mai prestigioase universităţi din Spania, Franţa, Italia, ţări care nu ne-au votat la Eurovizion au în structura lor profesori români.
Nu eram votaţi la Eurovizion, cotidiene europene importante ne persiflau pe seama reprezentantului nostru, Franţa ne ridiculiza pe cel mai valoros regizor de film Cristian Mungiu iar un tânăr român, în SUA, primea cel mai important premiu în domeniul descoperirilor ştiinţifice. Care este România adevărată? Cea văzută de cei care ne-au dat note la Eurovizion sau cea a tânărului Ionuţ Budişteanu, care a arătat americanilor şi lumii întregi că românii sunt deştepţi, culţi şi cu o educaţie superioară multor popoare cu pretenţie?
România adevărată este cea a Nadiei Comăneci, a lui Brâncuşi, Coandă, Enescu, Eugen Ionescu, Noica, Ţuţea, a olimpicilor care iau medalii de aur la concursurile internaţionale de fizică, chimie, matematică, informatică, este ţara din care a pornit Costel Busuioc să-i uimească cu vocea sa pe spanioli, este ţara din care a pornit botoşăneanul Bogdan Ota să-i uimească pe suedezi cu muzica sa.
Spre nefericirea românilor, această ţară a lor nu este cunoscută în lume pentru că n-are cine s-o promoveze. În lume este cunoscută România lui Ponta. Şi asta s-a văzut sâmbătă seară la Eurovizion. Din nefericire pentru el, Cezar Ouatu a fost la Malmo reprezentantul României lui Ponta şi nu a românilor. Părerea mea!