Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Infracţiuni
Economic
Editorial
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Caricaturi
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
14620
De la 07 Ianuarie 2003
122874687
Editorial

Lupte fratricide în PNL Botoşani

  • Ioan Rotundu
  • 12 May 2015, 23:00
În editorialul de ieri am schiţat care a fost evoluţia politică a PNL în perioada postdecembristă. O evoluţie plină de alianţe politice şi tot atâtea trădări ale aliaţilor, o evoluţie cu decapitarea partidului de conducători invocându-se diferite motive în spatele cărora s-a aflat de fiecare dată câte o grupare interesată să-şi pună propriul conducător.
Spunea la Bistriţa liberalul Teodor Atanasiu că ultima alianţă politică, un fel de fuziune, cea cu PDL-ul, s-a realizat din nevoia de-al scoate preşedinte la Klaus Iohannis dar că acum democrat-liberalii ar face bine să dispară din PNL, ca liberalii să-şi poată da drumul la nasul pe care l-au strâns când ii-au acceptat pe democrat-liberali ca parteneri politici.
Eu aş spune că lucrurile stau taman invers şi că democrat-liberalii şi-au legat de picior o piatră de moară prin alianţa cu PNL. În PNL sunt mult mai mulţi politicieni corupţi, cercetaţi penal, arestaţi, judecaţi şi condamnaţi decât în PDL. Iar dacă este să proiectăm starea de lucruri din PNL Botoşani în plan naţional, atunci democrat-liberalii chiar ar face bine să se delimiteze de PNL până nu va fi prea târziu.
În momentul de faţă, în PNL Botoşani, se luptă patru grupări care vor să pună mâna pe preşedinţia partidului. Prima grupare, cea a infractorului Florin Ţurcanu, care se bucură şi de sprijinul trimisului de la Bucureşti, acest Petrache Marian, un fel de cioban de Maglavit pe stil nou care şi-a vânturat turul pantalonilor pe la Botoşani din postura de sfânt liberal. Deşi analfabet, ciobanul Petrache Lupu de la Maglavit a dat dovadă de mai multă isteţime şi, împreună cu preotul paroh au creat o manipulare de masă în rândul celor care se credeau mai deştepţi ca analfabetul Petrache. La Botoşani, Petrache Marian nu va face nicio brânză.
Ţurcanu doreşte să-şi pună propriul preşedinte pentru a putea manevra în continuare luarea unor decizii politice şi mai ales pentru a-şi proteja gaşca care l-a susţinut. O altă grupare este cea a lui Costel Şoptică, deputatul îmbogăţit pe seama afacerilor cu banii publici şi care şi-ar dori preşedinţia tocmai pentru a păstra prosperitatea firmelor sale prin obţinerea de noi contracte de investiţii finanţate din banii publici.
Gruparea care-l sprijină pe Gheorghe Sorescu este mai mult o grupare de asfalt, adică de liberali cu funcţii prin Botoşani, ceva susţinere din partea liberalilor din Dorohoi dar nu are sprijinul organizaţiilor liberale din judeţ. Am mai spus-o şi mă repet: Gheorghe Sorescu este un bun profesionist în domeniul financiar-contabil dar n-are veleităţi de politician. Dealtfel gruparea sa este şi cea mai puţin sprijinită în PNL.
Ultima grupare, şi cea mai interesantă, este formată din Cornel Popescu sprijinit de senatorul Viorel Grigoraş. Senatorul Popescu are fila sa de istorie în PNL, o filă nu tocmai onorabilă. Viorel Grigoraş este senatorul care a scăpat de cercetarea penală pentru fraudarea Ministerului Transporturilor cu suma de 7,5 miliarde lei pentru că a ajuns parlamentar şi a primit imunitate. Aceşti doi sunt şi cei mai bine cotaţi în interiorul PNL pentru ca unul dintre ei să pună mâna pe preşedinţia PNL.
Dacă Popescu sau Grigoraş va ajunge preşedintele PNL, partidul va fi controlat în continuare de florin Ţurcanu pentru că ambii liberali sunt tributari lui Ţurcanu. Popescu este din Suliţa ca şi Ţurcanu şi s-au susţinut unul pe altul în PNL iar Grigoraş a fost făcut senator de Ţurcanu, motiv ca Grigoraş să-i fie recunoscător că l-a scăpat, pe moment, de cercetarea penală.
Dacă liberalii mai au un dram de minte şi vor ca în alegerile de la anul să intre cu fruntea sus, ar trebui să-l aleagă preşedinte pe Gheorghe Sorescu. Chiar dacă este lipsit de veleităţi politice, pentru situaţia creată în PNL Sorescu este singurul care are o imagine publică necompromisă.
Deocamdată, Cătălin Fluture şi ai lui privesc la găştile liberale care se luptă pentru preşedinţie. Când liberalii vor avea un co-preşedinte pentru noul PNL, probabil că atunci şi Flutur va putea avea cu cine dialoga în vederea unei strategii pentru alegerile de la anul. Dar imaginea compromisă a PNL Botoşani de către infractorii Florin Ţurcanu, Verginel Gireadă, Dan Oloeru primar de Flămânzi, Ionică Nechifor şi cercetaţii penal Viorel Grigoraş, în perspectivă Costel Şoptică va fi pentru democrat-liberali punctul vulnerabil prin care PSD îi va ataca distrugător. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Restructurare
Reţeta zilei: Borş de berbecuţ
Horoscopul zilei
Cade tencuiala, doamnă deputat!
ANI a sesizat DNA in cazul primarului comunei Jilava, pentru aproape un milion de euro
pe care acesta nu ii poate justifica in declaratia de avere
Comisia juridica a Camerei Deputatilor a respins proiectul de lege privind parteneriatul civil
Noi stenograme dintr-o sedinta a PNL. Marian Petrache
Colaborarea dintre noi e la pamant
Deputatul PSD Marian Ghiveciu a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu uspendare
El este unul dintre initiatorii proiectului de modificare a Codului Penal si de Procedura Penala,
Curtea de Apel Bucuresti: Directorul RA-APPS Gabriel Surdu, arestat preventiv
Senatul a aprobat aplicarea cotei reduse de TVA la alimente
Reducerea accizei la bauturile spirtoase intra in vigoare de la 1 octombrie 2015, nu din 2016
Raportul Nemtsov vorbeste de pierderi grele suferite de armata Rusiei in estul Ucrainei
Familiile soldatilor ucisi ar fi primit cate 35.000 de euro, cu conditia de a pastra tacerea
Amenzi drastice pentru cei care arunca gunoaie pe fereastra apartamentului sau din masini
Botoşani/Darabani: Părintele Nicodim are drumul credinţei pavat cu escrocherii
Caricatura zilei: Răfuieli în PNL
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog