Nu-mi explic nici de ce capii bisericii acceptă umilirea a mii de oameni, la care privesc cu condescendenţă, indiferenţă sau chiar dispreţ. Se pot găsi formule de organizare ca toţi cei ce doresc să se roage moaştelor s-o poată face în linişte sufletească şi nu în zbucium fizic şi psihic. Şi în acest an înghesuiala a fost de nesuportat. Veniţi cu mult timp înaintea zilei destinată închinării la moaştele sfintei, credincioşii au dormit pe jos, au mâncat ce-au putut şi şi-au făcut nevoile pe unde au apucat.
În ziua sorocită rugăciunii, jandarmii au primit ordin să se pună în slujba Domnului şi să-i ajute pe creştini să meargă pe calea cea dreaptă, până la racla cu moaşte. S-a putut privi la televizor scene greu de acceptat într-un stat ce a bătut la porţile Europei civilizate, iar porţile s-au deschis. Femei însărcinate, cu copii în braţe, vrâstnici, bolnavi şi sănătoşi, de-a valma, au luat cu asalt grilajele metalice apărate cu îndârjire de către jandarmi. Credinţă şi căinţă sub bastoanele jandarmilor numai la români se putea vedea.
În timp ce în stradă creştinii se călcau în picioare, în biserică politicienii, casta privilegiată a societăţii, se simţeau ca la sânul lui Avraam. Obligat să-l onoreze cumva pe primul om în stat, ca pe vremurile lui Ceauşescu, Daniel Mitropolitul Moldovei l-a supranumit pe preşedintele Băsescu primul pelerin al ţării şi i-a dat cadou o icoană şi o cărţulie, obiecte de care Băsescu s-a descotorosit imediat ce-a început baia de mulţime. Adică le-a dăruit unei fetiţe, că la Golden Blitz sau vreun alt restaurant nu i-ar fi ajutat la nimic. De ce au acceptat capii bisericii un tratament diferenţiat între politicieni şi credincioşi, iarăşi nu-mi pot explica decât dacă acceptăm că şi preoţii şi politicienii sunt din sfera puterii, iar credincioşii nişte nărozi cu păcate ce se cer ispăşite.
Văzută de unii ca o dramă, de alţii ca o situaţie tragi-comică, scena petrecută cu adolescenta posedată de diavol a uimit asistenţa. Trei zdrahoni de jandarmi au dus cu forţa la racla sfintei o adolescentă care se zbătea şi zbiera, cică sub influenţa diavolului din ea. Odată ajunsă la raclă, fata a fost împinsă de ceafă de către un jandarm să sărute moaştele, după care, minune, ea şi-a făcut cruce şi s-a liniştit brusc. Ceva nu se potrivea în tot acest tablou, ceva părea forţat, fals dar în faţa unei astfel de minuni, transmisă în direct la televizor, nu poţi crâcni.
Însă lovitura cea mare avea s-o dea Patriarhul Teoctist, care, aflat în Bucureşti, slujea la o biserică posesoare a unor alte moaşte ale Sf. Parascheva. M-am întrebat atunci dacă în credinţa ortodoxă română avem două sfinte Parascheva? Dacă nu, atunci care din cele două rânduri de moaşte sunt ale adevăratei sfinte?
Încurcate-s căile Domnului, iar de încâlcit, noi le-am încâlcit!