Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Fapt divers
Editorial
Administraţie
Social
Horoscop
Umor
Gastronomie
Aniversări
Comentarii
Proverbe şi...
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
5917
De la 07 Ianuarie 2003
122891566
Editorial

Monstruozităţile europenizării

  • Ioan Rotundu
  • 7 March 2007, 23:00
Prefectul vrea să-l vadă demis din funcţie pe Vladimir Rizac, directorul Direcţiei Sanitar - Veterinare Botoşani. Iar motivul nu este unul politic, ci mai degrabă unul aflat la limita dintre răspunderea disciplinată şi penală. Prefectul Roman a constatat că, în cadrul europenizării activităţilor de zootehnie, cei de la DSV n-au venit în ajutorul crescătorilor de animale şi nu le-a spus din timp ce au de făcut. În schimb, susţine prefectul, s-a observat că de la nivelul directorului Rizac se promovează anumite partizanate. Adică unele abatoare, laboratoare de carmangerie etc. primesc autorizaţii de funcţionare, îndeplinirea condiţiilor fiind privită cu multă indulgenţă, în timp ce alţi agenţi economici sau persoane fizice din domeniu sunt supuşi rigorilor legii într-un mod dur şi neiertător.
A mai constatat prefectul că crescătorii de animale n-au unde le sacrifica, în special porcinele. Îndată vine Paştele, iar problema sacrificării meilor nu este nici pe departe rezolvată. Acestea ar fi unele din motivele pentru care prefectul ar dori demiterea lui Rizac. Însă, ce n-a rostit prefectul cu voce tare, dar cunoaşte foarte bine, este modul preferenţial în care s-a acţionat şi se acţionează de la nivelul DSV. Altfel spus, cine ştie să mişte din urechi în stilul tradiţional nouă, acela are parte şi de autorizaţiile trebuitoare. Cine doreşte să se considere european din prima zi a anului 2007, adică să nu mai dea obişnuitul obol, acela va constata pe propria-i piele că intrarea în Europa civilizată n-a eradicat birocraţia şi şperţul.
Dar să nu-i acuzăm numai pe cei de la DVS, pentru că am comite o mare nedreptate. Şi celelalte instituţii deconcentrate ale statului acţionează selectiv şi după principiul neaoş românesc „cine-i om cu mine, sunt om cu el”. Mă umflă râsul despre modul serios în care prezintă cei de la OJPC efortul lor epuizant de a determina patronii barurilor să asigure acel spaţiu special pentru nefumători. Conferinţele de presă sunt pentru ei prilejul de a-şi evidenţia roadele muncii. Adică să anunţe public că au aplicat amenzi, au închis baruri, au aplicat avertismente ultimative etc., dar ferindu-se ca dracul de tămâie să anunţe numele celor amendaţi sau cu barurile închise. Acest mod de lucru, de a trece sub tăcere numele vinovaţilor, vehement condamnat de cititori, este o practică promovată cu mult dispreţ public de către cei de la OJPC şi Mediu.
Cât priveşte acţiunea de europenizare a barurilor, o putem considera de pe acum o mare cacealma. Cum îşi va compartimenta bădia Costică de la Cotu Miculinţi barul ce ocupă paravanul alipit casei, o cameră de numai şase metri pătraţi? De amendat, nu-l va amenda directorul Monacu, că-i din sat cu senatorul liberal - democrat Ţâbuleac şi nu-i atât de fraier să-şi complice existenţa ca director, că nu se ştie dincotro va bate vântul. Nu-l va amenda şi nu-i va închide barul nici prăpăditului din Suliţa, că ar intra în conflict cu liberalul Gheorghe Ciubotaru, care-i este şi şef la nivel central.
Vor continua să fie tracasaţi, amendaţi şi ameninţaţi cei mulţi, dar fără putinţă de chiverniseală ca să aibă de unde unge roata maşinii cu care i-a venit în control mai marele de la Botoşani.
Însă, când vine vorba de verificat cum au dus la îndeplinire obligaţiile de europenizare şefii din fruntea judeţului, de la celelalte deconcentrate, din administraţia publică locală, din sănătate şi învăţământ toţi cei împuterniciţi să efectueze acest control devin struţi. Bagă capul în nisip şi nu-l scot pentru nimic în lume.
Avem spitale neautorizate sanitar, avem şcoli, avem primării, avem localităţi unde apa din fântână nu îndeplineşte parametrii pentru consumul uman, avem localităţi insalubre, toate acestea nefiind considerate piedici în calea europenizării. În Botoşani, Dorohoi dar mai ales Săveni, Darabani, Ştefăneşti apartamentele devenite improprii pentru locuit se numără cu zecile şi sutele. Mizeria, lipsa canalizării, igrasia îţi provoacă greaţă când calci dincolo de uşa de la intrare. Cu ele putem intra în Europa, nu şi cu cârnaţii, celelalte preparate din carne, caşcavalul, smântâna şi laptele produse în condiţiile valabile până la 31 decembrie anul trecut nu putem, deşi ele erau pentru consumul nostru şi nu pentru ţările europene. De-o mie de ori este mai sănătoasă şi mai ecologică slănina afumată în hornoaică, decât cea preparată cu aditivii şi după reţetele stabilite de normele europene. Suferim de absurditate, de intoleranţă şi de rigiditate în gândire, acesta-i adevărul! Naştem monstruozităţi din te miri ce şi simţim o plăcere diabolică să descoperim noi metode de-ai schingiui psihic pe cei a căror soartă legea ne-a încredinţat-o.
Iată de ce susţin demersurile prefectului Roman de-ai destitui din funcţie pe toţi acei care fac din prerogativele puterii cu care au fost împuterniciţi un mijloc de înavuţire prin abuzuri şi căi necinstite. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Comentariu la comentarii (XLVIII)
(Ioan Rotundu)
Românul şi Ziua Femeii
Bucătăria de acum 100 de ani
Horoscop
De Ziua Femeii
Japonia III
Mesajul primarului Flutur de Ziua Femeii
Felicitare Moldopan SA
Dezmăţul din piaţa mare
(Cârcotaşul)
Angajatele Instituţiei Prefectului premiate de 8 Martie
Şi-au dat mâna amândoi, pentru Sergiu de Dorohoi
Dreţcanu oferă flori şi mărţişoare de 8 Martie
Se vrea o lege pentru stimularea în muncă a elevilor şi studenţilor
Se dă starul la descătuşarea frumuseţii cântecului
cei mai talentaţi concurenţi gata de luptă
Penegiştii critică acordarea ajutoarelor date de Guvern
Apa Grup încasează locatarii unei străzi necanalizată
Ţărăniştii nu vor legalizarea prostituţiei
Drama prin care trece eleva Boatcă
Viorica Costîn - modelul femeii de succes prezentat de AJOFM
Maşină radiată din circulaţie în Italia, găsită pe drumurile botoşănene
Spânzurat de cuiul grindei
Cercetaţi pentru piraterie auto
Şoferii ignoră folosirea centurii de siguranţă
Peremistele din Botoşani au sărbătorit Ziua Femeii
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog